Vicenzo Puschiasis – sculptorul de patrimoniu

Vizavi de Casa de Cultură Piatra-Neamț, în coasta unui fast-food și a Clubului Tonique, este singura casă din zonă. Iar în acea curte, pe timpuri, a funcționat atelierul lui Vicenzo Puschiasis. Astăzi, în casa cu pricina locuiește nepoata sculptorului – Giovana Munteanu, iar pe locul vechiului atelier, în care a fost cioplit Monumentul eroilor din cimitirul Eternitatea, „tronează” – ca o ironie a sorții – toaleta Clubului Tonique. Povestea lui Puschiasis este încă actuală datorită nepoatei sale și a soțului ei, care s-au străduit să tipărească un album în memoria lui. Și va rămâne vie datorită sutelor de obeliscuri ridicate în foarte multe din localitățile județului și contribuției sale la aspectul Teatrului Tineretului, Bisericii vechi din Precista sau al bisericii în stil rusesc de la Roznov, ctitorie a colonelului Gheorghe Ruset Roznovanu.

Astăzi, când se găsește o macara și pentru a așeza un cuib de barză căzut din vârful stâlpului, este ușor de înțeles cam ce efort se depunea pentru a scoate blocuri masive din piatră din cariera de „Peste vale”, de la Văleni, și a le căra, cu boii, la atelier, iar apoi la locul unde trebuia asamblat monumentul. Italianul, stabilit la Piatra-Neamț, în căutarea tărâmului făgăduinței, a muncit cu dăruire în memoria tuturor acelora care s-au jertfit pentru țara lui de adopție. Și de foarte multe ori și-a semnat operele, simplu și discret – Vicenzo P., astfel că unii știu câte ceva despre el, iar alții (cei mai mulți) nu au auzit de el niciodată.

Giovana Munteanu (în imagine) a aflat că, atunci când făcea monumentul eroilor, bunicul ei a suferit un accident. Unul din blocurile de piatră a alunecat de pe carul tras de boi și i-a strivit un picior. Rănit, cu fracturi, Vicenzo Puschiasis a ținut să-și definitiveze opera. Și a dat orașului un monument unic în țară, să fie „altar memorial pentru toți cei care s-au jertfit în cele două războaie mondiale”. Ceea ce nu a observat niciuna dintre oficilitățile care au participat, de-a lungul anilor, la depunerile de coroane de la monument, este locul gol din partea dreaptă, unde Puschiasis însuși a montat stema României, iar odată cu venirea comuniștilor la putere, cineva a dat-o jos. Și așa a rămas!

Aproape toate clădirile reprezentative pentru Piatra-Neamț, începând cu Muzeul de Istorie, Școlile normale, Liceul forestier, și terminând cu Casa Lalu, Poșta și Gara s-au ridicat cu piatră cioplită de Puschiasis și zidită de constructorii bunului său prieten Carol Zani. „Mâna” lui Vicenzo Puschiasis este, de asemenea, în sediile primăriilor din Săvinești, Dumbrava și Bicaz, dar și în bisericile din Dreptu, Grințieș, Cut și Hangu. Cimitirul evreiesc din Piatra-Neamț are zeci de pietre funerare cioplite de meșterul italian, iar obeliscurile lui sunt amplasate în centrul localităților Gârcina, Oanțu, Roznov și Piatra Șoimului. Statuia ostașului erou din Viișoara este, de asemenea, opera lui.

Cetățean de onoare post-mortem și voievod

„Eu știu doar că era tatăl mamei, că a venit în România în jur de 1900 și s-a stabilit la Piatra-Neamț, unde a rămas până în ultima clipă a vieții lui și după moarte”, povestește Giovana Munteanu. „Mama, Ana Puschiasis, s-a căsătorit cu Constantin Barassi, care era tot dintr-o familie de italieni stabilită în România, iar tata a lucrat la CFR. O vreme, părinții mei au locuit chiar într-o gară, la etaj, iar când aveam 4-5 ani, tata a fost detașat șef de gară la Huși, unde am stat până în 1947, când a fost dat afară din serviciu. În 1948, ne-am mutat la Piatra-Neamț, în casa construită de Carol Zani și ipotecată la el. Bunicul deja murise. La vremea aceea, nu prea mă interesa trecutul. Am făcut școala, n-am fost primită la facultate pentru că nu aveam origine sănătoasă și nu înțelegeam noțiunea, iar în 1959 m-am angajat la Săvinești, unde am lucrat până în 1990. Casa a fost naționalizată în 1950, fără niciun fel de motivație, dar tot timpul familia noastră a locuit aici și ăsta a fost marele nostru noroc. După ce m-am pensionat, m-am gândit că trebuie să fac ceva pentru memoria bunicului, mai ales că mama îmi zicea că în mai toate satele județului sunt obeliscuri făcute de el. Am mers cu trenul, împreună cu soțul meu, și am făcut fotografii. Am făcut covoare și le-a trimis cu mașina de la Rifil în Italia, iar în valoarea lor am primit hârtia pe care am tipărit albumul. Ca să facem față cheltuielilor cu editura, am vândut 35 mp de teren din colțul curții și așa ne-am găsit beleaua cu noul vecin, dar asta este altă poveste, despre care nici nu vreau să mai vorbesc”.

Recunoașterea meritelor lui Vicenzo Puschiasis în promovarea imaginii municipiului Piatra-Neamț a venit, oficial, în 1999, când primăria i-a acordat titlul de cetățean de onoare post-mortem. 12 ani mai târziu, pe 13 aprilie 2011, Fundația Drept Credinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt l-a „învrednicit la rang de voievod (membru de onoare), în veci, pentru dreapta și credincioasa trăire și simțire”.

„Înainte de moarte, a inspectat încă o dată locurile în care a lucrat”

Perioada interbelică a fost cea mai prolifică pentru Vicenzo Puschiasis. În afară de clădirile publice și de bisericile la ridicarea cărora și-a adus contribuția, el a colaborat cu Carol Zani și la construirea unor locuințe particulare. „Dintre acestea se menționează Vila G.D. Lalu, proiectată de arhitectul Roger H. Bolomey între 1914-1916 și, în aceeași perioadă, casele avocatului Vasile Șoarec, Nicu Ioaniu, Petru Lalu, Alexandrina Măcărescu, Constantin Barassi”, se arată în textul scris în albumul memorial și reprodus în presa italiană. „Apoi casele realizate pentru generalul Vasiliu și pentru familiile Livezeanu, Calmuschi, G.T. Kirileanu, Gailov, Petru Flor, Ditgartz. La construcția acestor rezidențe, Vicenzo Puschiasis a contribuit în menieră determinantă, datorită faptului că lucrările în piatră cuprinse în acestea îi sunt atribuite. Cu ocazia construirii Teatrului Național din Piatra-Neamț (azi TT) contribuția lui Vicenzo Puschiasis a fost, de asemenea, importantă. Lucrările pentru acest mare edificiu cultural au început în 1929 și s-au încheiat în 1934, cu amenajările interioare (proiectul este atribuit arhitectului Roger H. Bolomey în colaborare cu FE Dortz, în timp ce impresarul Carol Zani a fost executantul construcției, împreună cu Vicenzo Puschiasis). Teatrul din Piatra-Neamț a fost una dintre realizările cele mai importante din oraș în perioada interbelică, construcție a cărei realizare expertă se datorează, încă o dată, sculptorului din Carnia. Însă numeroasele însărcinări legate de muncă i-au șubrezit sănătatea constructorului și deja, în a doua jumătate a anilor treizeci, implicarea în activitățile profesionale s-a diminuat considerabil. Se povestește că, presimțindu-și sfârșitul, înainte de moarte, Puschiasis a inspectat încă o dată locurile în care a lucrat mai mult, ca și cum și-ar fi luat rămas bun. În 27 august 1941, la vârsta de 67 de ani, Vicenzo Puschiasis și-a încheiat drumul în această lume.

Relațiile de muncă între un friulan din Carnia, un constructor italian originar din Lombardia, dar naturalizat ca român (Carol Zani) și un arhitect român de veche spiță elvețiană (Roger H. Bolomey) sunt emblematice pentru a înțelege climatul multietnic și interdisciplinar care se găsea în România în perioada interbelică.

Efortul pietrarului nostru a fost unul profesionist, de mare relevanță, împlinit într-un context, cel românesc de adopție: activitatea sa profesională a lăsat urme profunde în istoria zonei Neamț și de-a lungul văii Bistrița”.

Cristina MIRCEA