Construite cam în același timp, bisericile din lemn din Turturești și din Gura Văii, arată aproape la fel și au aceeași culoare gri, care datează cel mai probabil din perioada în care apăruse vopseaua de magazin și toată lumea vopsea într-o frenezie garduri, clădiri și chiar temelii din piatră. Toate au indicatoare de monument istoric, deși, bizar, doar două sunt clasate. Și mai au un lucru în comun: sunt situate relativ departe de drumul național, pe străzi de pământ, unde asfaltul n-a ajuns încă. Și nici nu sunt semnalizate corespunzător, pentru ca omul de rând, care nu este din părțile locului, să le poată găsi cu ușurință.
Turturești – termopane gri și jaluzele verticale
Ca să ajungi la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Turturești, trebuie să mergi pe un drum desfundat, care dă în drumul național și este marcat, discret, cu un indicator de monument istoric. Urmează o intersecție, unde nu mai este niciun indicator, așa că te orientezi în funcție de fler. Orice om este tentat să n-o ia la dreapta, pentru că se vede clar câmpul, acoperit cu zăpadă. Ei bine, drumul care duce spre biserica monument este exact cel de la marginea câmpului și trece pe lângă o singură casă. Într-un pâlc de copaci, se vede bisericuța. Nu arată a monument îngrijit: vopseaua este scorojită, iar scândurile care o îmbracă au cedat, pe alocuri, din cuiele cu care au fost prinse. În plus, au foarte multe urme de ciocănitori, dacă nu cumva cele mai mari, de sub acoperiș, or fi de rozătoare. În schimb, pridvorul este „decorat” cu jaluzele verticale, total nepotrivite cu ansamblul, și cu o ușă termopan gri, prin care se intră în biserică. Iar alături este un gemuleț, tot din termopan, și tot gri, ca să fie în „armonie” cu ansamblul. Afară, în spațiul dintre coș și perete, sunt înghesuite câteva PET-uri, iar la unul dintre colțurile bisericuței o instalație electrică „modernă” alimentează un bec de iluminat exterior, prins de două fire înnădite, demne de un monument istoric.
„Am făcut dosar penal acolo, pentru că am găsit toată biserica «înnoită» cu ferestre termopan, era jale”, ne-a declarat subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul care are în grijă patrimoniul cultural al județului. „Eu nu sunt deloc de acord cu ideea asta de a «moderniza» bisericile vechi din lemn cu tâmplărie PVC, în condițiile în care cade pădurea pe noi. Și nici nu sunt de acord cu părerile altora, care susțin că monumentele trebuie modernizate, pentru că așa se procedează «afară». Eu n-am auzit să se întâmple așa ceva «afară» și, chiar dacă s-ar întâmpla, pe mine mă interesează să fie bine în țara mea, iar monumentul să rămână monument și toate intervențiile care se fac pentru îmbunătățirea condițiilor să fie atât de discrete și de bine mascate încât să nu se observe”.
După ce s-a trezit cu dosar penal pe numele său, preotul Constantin Țurcă a scos ferestrele și le-a înlocuit cu unele din lemn, mult mai potrivite. A uitat însă ușa, care separă pridvorul de biserică, iar după ce a fost tras de mânecă de protopopul Valentin Tofan, acum câteva zile – după vizita noastră în zonă și înștiințarea autorităților – a scos ușa de tot. Geamul și jaluzelele au rămas încă la locul lor. Până ce – promite părintele – va face un proiect de renovare a întregului lăcaș și va schimba nu doar geamul, ci și dranița și scândurile care „blănesc” biserica la exterior.
Mai lipsește efortul primăriei, care, dacă ar face un drum cât de cât practicabil și ar pune niște indicatoare explicite la intersecția de la drumul național, ar avea de câștigat, măcar la imagine. Ca să nu mai vorbim de șansa ca urmașii noștri să poată vedea și peste 50 sau 100 de ani cum s-au făcut bisericile din lemn acum două-trei secole și au rămas, drepte, în salba care înconjoară orașul reședință de județ.
Biserica din Turturești este pomenită în cartea autoarelor Elena Florescu și Marina Sabados – „Biserici vechi de lemn din ținutul Neamț” -, ca fiind ridicată în 1768, pe locul unei vechi bisericuțe de schit, existente încă din 1632: „Pe temelia din piatră au fost construiți pereți din bârne de stejar, cu acoperișul înalt, învelit cu draniță, prevăzut deasupra pronaosului cu un mic turn-clopotniță. În planul triconic se distinge pridvorul adăugat în 1930, total nepotrivit cu arhitectura tradițională a bisericii, pronaosul dreptunghiular, cu turnul-clopotniță deasupra, naosul cu abside mici pentagonale, acoperit cu o boltă semicilindrică și altarul pentagonal, decroșat. Ca și în cazul altor biserici din lemn, și acesta a necesitat numeroase reparații și transformări, precum adăugirea pridvorului în 1930, acoperirea pereților cu lambriu de lemn vopsit, înnoirea tâmplăriei și a mobilierului din interior”.
Gura Văii – „Numai Dumnezeu și bunul simț pot salva ceva!”
Din drumul național ajungi la Gura Văii pe o stradă peticită, vai mama ei, dar practicabilă totuși, exceptând gropile care pot fi ocolite. Nu există niciun indicator la intersecție, dar în sat oamenii știu că nu este doar o biserică monument, ci sunt două. Prima care „iese” în cale imediat ce se termină asfaltul este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Semnalizată cu indicatoare pe ambele sensuri. Este asemănătoare celei de la Turturești, cu diferența că are niște termopane albe de toată isprava și lambriu de plastic în pridvor – numai bun să asigure aerisirea bârnelor bătrâne din stejar. Turnul clopotniță, nemodernizat din fericire, este în regulă și-și poartă demn bătrânețea, iar deasupra intrării în casa praznicală, care pare destul de veche, dar are gresie pe jos, este un mesaj de mare trăire spirituală: „Frate creștine! Biserica împărtășește cu drag darurile sale fiilor ei. NOI CE FACEM PENTRU DÎNSA? AI ACHITAT CONTRIBUȚIA PENTRU ÎNTREȚINEREA Bisericii? Dumnezeu să-ți ajute la tot Creștin BUN”.
Și creștinii, buni și simțitori din fire, au cotizat, și pentru termopane, și pentru o construcție care, probabil, va fi capelă mortuară, situată într-o margine a cimitirului, dar și pentru nemaipomenitul lambriu PVC. Cum să arate un monument în așa hal? Simplu: biserica nu este clasată și nu figurează în lista monumentelor istorice, deși, cel mai probabil are aceeași vechime cu celelalte. De ce are totuși indicator? La fel de simplu: din cauza unui ordin comun al ministrului de Interne și ministrului Culturii, care au obligat primăriile să monteze indicatoare spre sau în dreptul monumentelor. Și a început „distracția”.
Fiecare primar s-a conformat în felul lui, cei mai mulți fără să consulte lista. În unele cazuri, primarii au avut mai multă dreptate decât Direcția pentru Cultură Neamț. Iar în comuna Girov, cum există patru biserici din lemn care arată aproximativ la fel (inclusiv cea din Conțești, despre care am scris într-o ediție anterioară), toate au fost semnalizate cu indicatoare. Lucru care a sporit confuzia sătenilor. Unii nu pot pricepe de ce la Gura Văii Vale se poate cu termopane „ca să nu tragă curentul”, iar la Gura Văii Deal nu se poate! Desigur că răspunsul este în dreptul celor care au condus, de-a lungul anilor, Direcția pentru Cutură Neamț și n-au mai clasat absolut niciun monument de decenii întregi. Așa au rămas pe „dinafară” nu doar biserica de la Gura Văii, ci și cea din Șoimărești – în care a fost botezat Ion Creangă, și cea din Bîrjoveni, Secuieni – ca să dăm doar câteva exemple. Iar lista monumentelor se actualizează din 5 în 5 ani. Cea din 2015 era deja făcută (la fel ca aceea din 2010 – nu s-a mai întâmplat nicio minune între timp) și a fost trimisă la București. Următorul tren e abia în 2020. Iar până atunci, dacă „bunul creștin” înțelege să-și achite contribuția conștiincios, biserica ar putea căpăta un acoperiș din tablă Lindab și niște gresie sănătoasă de exterior, exact așa cum și-ar fi dorit strămoșii noștri.
„Situația este ingrată: nu e în listă, nu e monument, nu poți interveni!”, declară Vitalie Josanu. „Pe mine mă doare sufletul, dar legea nu mă ajută. În cazuri din astea, numai Dumnezeu și bunul simț pot salva ceva!”.
”Un păstor adevărat e atent și la starea turmei, și la starea stânei”
O soluție ar fi totuși: clasarea din oficiu. Posibilă – teoretic și foarte complicată – practic. Trebuie un teanc de acte pentru clasarea unui monument, în vreme ce simpla constatare că nu mai există (indiferent de condițiile în care s-a prăbușit și de responsabili sau vinovați) este suficientă pentru declasare. La clasare, însă, trebuie să se știe, în primul rând, proprietarul, pentru actele de cadastru, iar partea cea mai costisitoare este expertiza – făcută de un arhitect. Pentru o biserică din lemn, însă, prețul ar fi aproape decent, poate în jur de 2000 de lei. Numai că, de când bugetul Culturii în general a fost lovit de criză, la Neamț ajung doar 4.000 de lei lunar, bani care abia dacă acoperă salariile celor câțiva angajați. Singura speranță este la primărie, instituția care ar putea plăti expertiza și ar putea face demersurile pentru clasare, astfel încât cele două indicatoare din drum să nu rămână mincinoase, iar biserica să intre sub protecția Legii monumentelor.
Primarul Florinel Sarion este și el nemulțumit de aspectul bisericii: „Eu cred că preotul a avut vreo ofertă de la cineva care lucrează la o firmă de termopane, că de obicei așa se întâmplă, și n-a refuzat. Bineînțeles că este nepotrivit și arată rău, oricine poate vedea asta. După părerea mea, bisericile din lemn trebuie să rămână din lemn. Eu nici n-am știut că nu e monument și asta de la Gura Văii Vale, dar, dacă expertiza costă în jur de 2000 de lei, sigur că sunt de acord s-o plătim noi, ca primărie”.
După ce biserica va fi clasată, se pot lua măsuri de îndreptare a răului făcut, mai ales că există nu doar o lege a monumentelor , ci și o indicație clară a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
„Mitropolitul însuși le-a atras atenția preoților să nu monteze tâmplărie termopan pe bisericile-monument”, a precizat Vitalie Josanu. „Eu am făcut ședințe cu toate protopopiatele din județ și le-am explicat preoților cum să facă intervențiile. Sunt absolut de acord că o biserică trebuie să fie funcțională în primul rând și să-și îndeplinească rolul de lăcaș, unde să vină credincioșii să se roage, în condiții cât mai bune. Dar orice «modernizare» trebuie gândită foarte bine și făcută în așa fel încât să nu producă nicio daună monumentului. Le-am spus preoților să mă sune oricând dacă au vreo nelămurire, și la 12 noaptea, dacă e nevoie. Problema este că unii nu înțeleg sau spun, pur și simplu, că ei se ocupă cu sufletele enoriașilor și nu au treabă cu administrarea, cu monumentul, cu legea, astea se fac așa cum vrea comunitatea. Eu nu-s de acord și am replicat foarte clar că un păstor adevărat trebuie să fie atent, în egală măsură și la starea turmei, și la starea stânei. Nu am nicio reținere în a întocmi dosare penale, dar aș prefera ca preoții parohi să înțeleagă de vorbă bună și să nu mai creadă că pot face orice, oricum, după cum îi taie capul”.
Gura Văii Deal – parohia care-și alungă preoții
La câțiva kilometri de biserica cu termopane albe și „proaspete”, pe același drum de pământ, se ivește monumentul istoric înscris în listă – biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan” – datată 1817. Parohia e mult mai mică decât cea din „Vale” și nu are decât vreo 40 de case și 125 de suflete. Oameni hotărâți, care știu că biserica e a lor și nu a preotului ce slujește vremelnic. Iar pentru că același indicator de la poartă se regăsește și câțiva kilometri mai la vale, iar acolo „se poate”, sătenii au dat întreaga vină pe preot. Părintele Valerian Soare, care a înțeles de la început că nu-i tot una să fii paroh la o biserică obișnuită și să „stăpânești” un monument, a fost nevoit să plece. Oamenii au dedus că el ”nu vrea să facă” și l-au impulsionat în felul lor. Acum câțiva ani, au făcut rost de niște cărămizi din demolarea fostului CAP și le-au „vărsat” în poarta bisericii, ca să extindă casa praznicală – și ea monument. A doua zi, meșterii erau la lucru, au săpat șanțuri, au turnat fundație. Părintele s-a ales cu dosar penal pentru lucrări fără autorizație. A explicat cum au stat lucrurile și a fost scos de sub urmărire. A scăpat de cercetarea penală, dar de presiunea satului – nu!
În locul lui a venit, de vreo doi ani, preotul Cristian Bucur. Mândru că biserica stă, de 200 de ani, „dreaptă ca o lumânare”, dar supus altei presiuni: frigul! Duminică, în prima zi de februarie, înăuntru era mai rece decât afară. Oamenii, echipați cu mănuși împletite din lână și cu șosete groase, mai ieșeau, din când în când, să se încălzească. Preotul, nevoit să slujească ore în șir, și să facă slujba pentru aghiazmă la final, purta un fes din lână, potrivit cu veșmintele exact ca pridvorul de la Turturești cu biserica. Dar nu se plânge, pentru că pare să știe în ce comunitate a nimerit: „Ne încălzim sufletește deocamdată. E greu și aproape nu poți să faci să fie bine pentru toată lumea. Cine ar putea crede că în văgăunile astea sunt adevăratele valori și autenticele bijuterii? Unii oameni nu înțeleg sensul, dar lucrarea străbunilor, cum a spus poetul că «mii de ani de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă», ne-a îmbogățit și pe noi, dar ne-a și obligat să nu lăsăm să se stingă acea lumină. Mai ales că arde în chip smerit, nu ca un laser modern!”.
Enoriașii nu sunt, însă, mulțumiți cu „încălzirea sufletească” și nici cu rolul lor de verigă în transmiterea valorilor către generațiile următoare. „Toată lumea vine, face poze, se minunează că monumentul e frumos, iar noi înghețăm cu totul, iarnă de iarnă”, ne-a spus o femeie îmbrăcată cu trei rânduri de haine. „Mi-am făcut un fel de genunchiere împletite, să pot sta la slujbă fără să-mi intre frigul în toate oasele. Degeaba ne-am plâns, că nu s-a rezolvat nimic. Părintele încearcă să facă actele ca să pună o centrală, dar are nevoie de aprobări tocmai de la București, ca să nu mai spunem de bani”.
De la primărie, părintele nu pare să aibă prea mari speranțe, deși ar avea nevoie de ajutor, pentru că montarea unei centrale termice, eventual cu încălzire pe sub pardoseală, cum au găsit soluții alți administratori de monumente, este destul de costisitoare. Fără a mai lua în calcul, avizele, aprobările și supravegherea arheologică – obligatorie dacă se fac săpături. „Suntem într-o margine de sat. Până la noi, există multe alte nevoi”. Cât despre comparația, inevitabilă și prezentă în glasul sătenilor, cu biserica din vale, părintele a avut alte vorbe de duh: „Viața m-a învățat că, dacă mă uit prea des în grădina vecinului, s-ar putea să nu bag de seamă când mă năpădesc bălăriile din grădina mea”.
Dincolo de toate, e clar că încălzirea e o prioritate, cel puțin în viziunea enoriașilor, care au o vârstă și nu pot sta la temperaturi atât de scăzute ore întregi, iar acoperișul ar trebui schimbat cât mai repede cu putință. La ploi torențiale, apa ajunge deja în interior, pe cerul înstelat care decorează bolta absidelor. În rest, istoria e la ea acasă și include morminte din secolul trecut și o cruce metalică veche, ridicată în memoria eroilor, plasată chiar lângă turnul clopotniță. Notă discordantă face aparatul de aer condiționat, „moștenit” de părintele Bucur, dar nefolosit pentru că suprasolicită instalația electrică și oricum „nu face față”, nici la răcire, nici la încălzire. Singurele care se bucură sunt niște păsări ale cerului, care și-au făcut cuib exact sub furtunul exterior al aparatului, parcă pentru a demonstra că asta poate fi singura lui utilitate.
Cristina MIRCEA
