Update: Ședința Consiliului de Administrație al ISJ Neamț nu s-a mai ținut astăzi, 10 februrie, fiind amânată pentru data de joi, 12 februarie, moment la care vor fi mai clare criteriile după care se vor produce eliberările din funcțiile de director.
Inspectratul Școlar face ”curățenie” la nivelul directorilor de școli care au vârsta pensionării sau mai au doar un an până atunci. „Cei aproximativ 10 directori nu vor mai fi menținuți în funcție. Este paradoxal să propui școlilor să nu mențină în școală cadre didactice care au vârsta pensionării pentru a se putea încadra în masa bugetară, iar noi să fim cei care nu facem acest lucru. Aceeași directori vor asigura interimatul până la ocuparea prin concurs a posturilor”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector general școlar al IȘJ Neamț. Tot în această săptămână se va decide și soarta unor directori adjuncți. Anunțul a fost făcut la sfârșitul lunii trecute, motivul invocat fiind acela că la unele unități școlare sunt funcții de directori adjuncți care nu se încadrează în cerințele Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).