Președintele Traian Băsescu este invitat miercuri, 30 aprilie, la Roman, cu ocazia inaugurării oficiale a fabricii TRW. Primarul Laurențiu Leoreanu nu a confirmat prezența primului om în stat în municipiu, dar a precizat faptul că i-a transmis șefului statului, precum și deputatului de Roman – Elena Udrea invitația de a fi prezent la evenimentul care dă tonul unei dezvoltări economice a zonei.
“Eu am trimis invitații, era și firesc, deoarece mi-au fost alături și m-au ajutat. Prezența depinde și de agenda din această săptămână”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. De altfel, acesta a precizat într-o conferință de presă că președintele Traian Băsescu, la rugămintea edilului, a reușit să deblocheze o situație de la nivel central prin care fabrica avea nevoie de câteva avize pentru a putea porni producția.Președintele Traian Băsescu a mai fost prezent, în mod oficial, la Roman în urmă cu șase ani, pe timpul inundațiilor care au afectat mai multe localități din zona municipiului. TRW Automotive a construit la Roman o fabrică de realizat airbaguri, până în prezent fiind angajate peste 300 de persoane, urmând ca numărul salariaților să crească până în 2015 la peste 1.500.