Aveți în față bugetul “Vacanțelor Muzicale” de anul acesta, ediție aniversară, care se presupune că are ceva special. Organizată și coordonată de directoarea specializată în plagiat (nu îndrăznim să spunem copiat, că sare domnul profesor de la CJ și o elimină din sală, așa cum au pățit elevii de la Bac!) Dana Macsim, ediția se prezintă, pe hîrtie, ca o copie palidă a spiritului Vacanțelor, atît prin cheltuieli fanteziste, cît și prin modul în care acestea jignesc bunum simț comun. Vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați, noi ridicăm doar cîteva chestiuni. Cu amănunte , vom reveni după festival.
Scena: 410 milioane lei pentru o scenă! Ea vine de la Bacău, se plătesc cheltuieli de transport, cazare, etc. La Piatra există mai multe scene, dar probabil s-a organizat o selecție de oferte și a fost aleasă cea mai bună. Faptul că omul care aduce scena a mai colaborat cu actuala directoare Macsim nu credem că a contat, nu-i așa, domnule președinte și mult stimați consilieri județeni? Sau contează?
Doamna Felicia Filip primește frumoasa sumă de un sfert de miliard. Este, să recunoaștem, un nume, dar suma pare foarte mare, în condițiile în care un Holender nu a luat, a dat! Iar Coresi – care, apropo, face spectacol la Hunedoara și a vrut să vină și la Piatra! – a cîntat pe 3.000 euro și a adus vreo 15 studenți la cursuri. Dar domna Filip vine în coastă cu băieții simpatici de la K1, obișnuiți cu șușele de prin primării, bine înfipți la onorarii, mai ales în Neamț, fieful șefului formației. În dreptul lor apare suma de 73 de milioane. Apropo, filarmonica din Bacău, 40 de oameni, cu dirijor, iau cît doamna Filip singură.
În schimb, muzicieni recunoscuți ca Marius Mihalache, Mihai Godoroja și încă cîțiva, primesc 61 de milioane! O comparație între ei și K1 cred că nu se poate face decît eventual dacă ții morțiș să compari talentul unui greiere cu al unui gîndac de Colorado.
Cristian Pomohaci, părintele cîntăreț – carismatic, nu-i vorbă -, reușește să golească bugetul festivalului de peste 96 de milioane, ceea ce denotă că la negocieri s-a aplecat mai tare asupra celor lumești, lăsîndu-le pe cele sfinte mai în uitare. Să mai spunem că va cînta la Roman.
Afacerile de încărcat costurile se fac, spun cunoscătorii, la plata transportului, la cazare și masă, unde tarifele negociate și negociabile permit multe șmecherii. Pentru aceste două activități s-au alocat 620 de milioane. De pe acum facem cerere de informații pentru a pune la dispoziția locuitorilor județului – din banii cărora se face festivalul – facturile detaliate ale acestor costuri.
Foarte detaliatul buget prezentat de directoare are și o rubrică nedetaliată numită servicii. Cum nu sînt detalii ne întrebăm pentru ce sînt cele 180 de milioane? Cam multe servicii într-un buget deja gîndit la punct și virgulă!
Mai sînt multe de comentat despre bugetul acestui festival, pus sub coordonarea unei directoare al cărei singur atu se cheamă Vasile Pruteanu și o gașcă de consilieri județeni obedienți. Apar costuri care nu se justifică, nu s-a lucrat profesional la negocierea contractelor, totul s-a făcut în pripă și nimeni nu pare interesat de cum se cheltuie acești bani. Pînă la urmă, după un concurs atît de greu, cu atîtea eforturi și peripeții, merita și Dana un cadou din partea județului.
(Valentin BĂLĂNESCU)
9 comentarii
Uite de asta a fost impusa cu orice pret Dana Macsim la sefia CCA Carmen Saeculare!
Doamne, cand vom scapa de nenorocitii astia? Indivizii astia nu au scrupule. S-a vazut la Concursul pentru postul de manager, se vede si in continuare. Sindromul Adrian Severin este peste tot in societatea noastra si asa ne facem remarcati peste tot. Insi fara onoare si pic de buna crestere.
Nu-i slabiti domnule Balanescu, macar dumneavoastra, ca in afara de Mesagerul de Neamt si ziarpiatraneamt.ro nu mai avem presa independenta in judet, doar pupencuristi.
In primul rand apreciez faptul ca VACANTELE MUZICALE continua si se bucura de sprijinul Consiliului Judetean.
Referindu-ne la buget sunt de facut urmatoarele observatii:
– dupa 2008,bugetele au fost asigurate in proportie de 99 la suta din fonduri publice, adica din buzunarul cetateanului.
– in nici o editie, din 1989 pana in 2008 nu s-a alocat asemenea sume importante pentru organizarea Vacantelor Muzicale !
– daca este sa analizam modul in care este cheltuit acest buget in relatie cu obiectivele Vacantelor, si aceasta editie, de 2,4 miliarde lei vechi este o afacere de “autor” ca si cele din 2009 (cca. 2,4 miliarde lei ,pentru 7 zile)si 2010 ( cca.1,3 miliarde, pentru TREI ZILE).
In conditiile crizei financiare analiza bugetului de 2,4 miliarde ridica cateva intrebari privind folosirea banilor publici:
– plata dirijorului Filarmonicii – 2500/ concert este exagerata avand in vedere onorariile actuale pe care le platesc aceste institutii.Astfel de onorarii nu a primit, la Vacante, nici maestrul Ovidiu Balan !
– de ce se plateste onorariu (chiar bun – 2000 lei) “cvartetului de corni” daca, asa cum reiese din program, acesta este format din studenti . Or, se stie ca studentii nu au fost platiti niciodata la Vacante, pentru ei acest lucru constituin “practica de studii”.
– de ce se platesc 5.000 lei (50 milioane vechi) pentru “percutie- Grigore Pop – daca acestia sunt studenti ?! Probabil suma se refera la activitatea D-lui Profesor la master class.
– se putea negocia mai bine (ba chiar putea sa lipseasca solistul Gelu Voicu, care cu tot respectul, nu este de talia personalitatilor care au urcat pe scena Vacantelor: Ioan Bocsa(prof.dr)Dumitru Farcas (dr.HC) etc Unde preda si care sunt studentii lui Gelu Voicu ?
– nu am inteles pe ce se cheltuiesc cei 18.ooo ( 18o milioane = 4200 euro)prevazuti la SERVICII ?!
– mi se pare suspect de “umflat”(cca.5 000 euro) si onorariul Feliciei Filip. Niciodata in istoria Vacantelor pana in 2008 (cand cunosc situatia) mari interpreti nu au incasat astfel de sume ! Spre exemplu , Gheorghe Zamfir, pentru master class si un concert a incasat cca.2000, violonistul Sherban Lupu (SUA) la fel, Mariana Nicolesco a refuzat orice onorariu !
De aceea am afirmat ca Vacantele din acest an, ca si ultimele 3 editii iau aspectul unei afaceri c u “varza americana” , ca sa folosesc expresia unui artist care pretindea ca este “prim solist al operei din Viena”.
In conditii de criza si daca s-ar fi respectat “spiritul” Vacantelor (aceea de “scoala”) actuala editie,jubiliara, putea sa fie realizata,TIMP DE 7-9 ZILE, la cel mai inalt nivel artistic, cu FORMATIII SI INTERPRETI DE TOP cu MAXIMUM 1,2 miliarde lei vechi.
Din buget transpare neprofesionismul organizatorilor actuali care , pe langa ca nustiu cum se scrie cel ce acordeaza pianele , fac toate eforturile sa cheltuiasca gramada de bani pusa la dispozitie.Ca de control nici nu poate fi vorba !
Nu ti-e jena, mai domnule Alupului?
In locul tau as tacea, nu vreau sa comentez mai mult.
Ce parere buna ai tu despre tine, mai bine ai lasa pe altii sa te laude…director ca tine, dupa parerea ta, nu mai exista.
Ai infiintat o institutie ca sa iti batri joc acum de ea si sa arunci numai cu noroi? Mai bine ti-ai vedea de pensia ta si de problemele tale!!!
Se vede ca directoarea centrului are slabiciuni pentru parcari.Bravo ! Festival international[cine vine din alta tara ? Gelu Voicu? ]la semafor ,dom Pruteanu esti pe rosu……..INTERMITENT
Draga Marcel(a)
Dupa cum vezi eu nu ma ascund. Ceea ce ma doare este ca ai luat numele unui bun si de isprava producator de mezeluri, si mai ales de mititei, care s-ar simti jignit de acest lucru.
Ma trimiteti sa imi vad de pensie ! Stiti ca eu, pensionar cu 1735 lei pe luna contribui cu 2600 euro pe an la bugetul de stat. Adica 11.128 lei (adica peste 111 milioane lei vechi ). De aceea nu-mi convine sa vina cineva si sa cheltuie banii publici cum vrea ! De aceea si din cauza democratiei, care vad ca va incomodeaza teribil, am dreptul sa comentez.
Da, am fost cel mai bun director din istoria institutiei, dupa primul director, George Bararu. Si sunt si acum mandru de faptul ca pentru acesta functie m-a ales un celebru intelectual din judetul Neamt, Dl. prof. Gheorghe Bunghez.
Si ma mai mandresc cu faptul ca, “plagiind” o expresie a lui Nicloae Iorga am trecut prin “trei dictaturi” fiind cel mai longeviv director de institutie dupa celebrul, prieten mie, Marcel Vais care a condus Societatea “Comuna din Paris”. Care,inca ,astazi, mai exista !
De fapt, domnule Marcel(a) nu ma intereseaza bugetul “Vacantelor” . Ma intereseaza ca la acea institutie nu mai exista oameni care sa stie sa intocmeasca si realizeze un proiect cultural. Au omorat Festivelul international de folclor asa cum au omorat – spiritual – si Vacantele. Sunt insa convins, si afirmatia mea se va demonstra, ca in viitorul apropiat lucrurile se vor schimba ! Cu tot respectul acordat anonimilor geniali , C.H.Alupului Rus
Trist este ca subiectul Vacante Muzicale, via Megacentrul-cultural, capata iz si aroma de bodega. O mana de oameni, vreo zece in total se tot balacaresc pe unde se prind, restul fiind spectatori fara voie si fara interes la aceasta prezentare publica de izmene.
Actorii principali? O doamna cu prea mult tupeu pentru realizarile sale, pe de o parte, iar in coltul opus un domn cu pretentii de intelectual rafinat (desi utilizeaza formule gen “,si”). In rest jucatori de mana a doua, chemati sub arme cu sau fara voia lor. M-am plictisit.
Stimate domnule, eu nu m-am plictisit, pentru ca imi doresc sa se ajunga odata si odata la normalitate si in tara noastra. Resemnarea este solutia pentru indiferenti si lasi. Am ajuns in situatia in care suntem din cauza nenorocitilor astia care ne conduc din 1989. De parca nu ar fi tot, nu se multumesc cu simpla lor prezenta atat de daunatoare dar isi impun continuitati cu fauna de genul Danei Macsim. Pentru asta trebuie sa luam atitudine, e nevoie de o ofensiva continua si cat mai agresiva asupra parvenitilor. Sa fie lectie pentru toti incompetentii cu tupeu. Nu cu plictiseala se indreapta lucrurile.
ATENTIE LA STATIUNEA NEGULESTI ACEEASI STRATEGIE