Doar strămoșii merg la film
În Roman, pe vremea bunicilor, existau patru cinematografe, plus un teatru de vară, în Parcul Municipal. Pe vremea noastră, filmele se mai văd la televizor, pe calculator sau în orașele mari. Un om de afaceri romașcan a încercat, acum doi ani, să îmbine ambientul unui restaurant cu sala de cinematogaf, însă, printre farfurii și pahare de sticlă, ideea nu a prins. Acum, în Roman mai avem un teren cu bălării pe care a funcționat Cinematograful Flacăra, cîteva cărămizi suprapuse ce țin loc unei ghene de gunoi – Cinematograful Vasile Alecsandri sau 23 August și o clădire cu lacăt pe ea – Cinematograful Unirea, ce se află în patrimoniul Primăriei.
Patru cinematografe închise
Ani la rîndul, autoritățile, indiferent din ce partid au făcut parte, au dat vina pentru starea fostelor clădiri pe proprietari, cei care le-au revendicat și au așteptat hoții să le dărîme sau să le valorifice, fiind mai ieftină decît demolarea specializată. Un mare tam-tam s-a făcut și pe tema singurul cinematograf care a funcționat pînă prin 2004 – Cinematograful Unirea, pe care mulți l-au dorit, însă RADEF l-a dat în vreme de criză Primăriei și cu o condiție – să rămînă cinematograf. Cel mai vechi cinematograf din Roman a fost „Trianon“, unde a avut loc și prima proiecție a unui film panoramic românesc, „Tudor Vladimirescu”, însă imobilul a devenit, acum mulți ani, clădire anexă a Spitalului Vechi.
Cinematograful Flacăra a ucis un om
La începutul lunii iulie 2007, un bărbat a murit strivit de tavanul Cinematografului Flacăra. Clădirea făcea, la acea vremea, obiectul unui litigiu în instanța de judecată, terenul și clădirea fiind revendicate de urmașii familiei Smilovici. Clădirea, construită prin anul 1956, a fost lăsată în paragină, după ce, o perioadă, a fost folosită ca și depozit. După anul 2000, hoții au furat tot ce se putea, de la geamuri, tocuri de uși și bucăți de cărămizi.
Pe 5 iulie 2007, un tînăr fără adăpost și-a găsit sfîrșitul sub dărîmături. Timp de cîteva zile, autoritățile locale și cele județene, inclusiv prefectul de la acea vreme, au căutat soluții pentru a demola clădirea. O variantă propusă a fost demolarea prin implozie, însă specialiștii în construcții au recomandat “dezmembrarea” ruinelor bucată cu bucată, folosind un utilaj special. Clădirea se afla în proprietatea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) București, însă, după incident, pe cheltuiala romașcanilor, s-a asigurat non stop paza zonei cu polițiști comunitari, astfel încît să se evite o nouă catastrofă.
În aproximativ o săptămînă, ruinele au fost “îngropate”, iar terenul este acum viran, nimeni nefiind interesat să construiască ceva aici.
Cinematograful Vasile Alecsandri, loc liniștit, cu bălării
Vizavi, tot pe centrul istoric al Romanului, odată cea mai dezvoltată zonă de comerț din Moldova, abia se mai ține în temelii un alt cinematograf – 23 August. Ceea ce a mai rămas astăzi din cinematograful „Vasile Alecsandri” reprezintă rămășițele unei clădiri ce datează din anii 1912-1915. Cinematograful a purtat inițial numele „23 August”, iar apoi „Vasile Alecsandri”. Cinematograful nu mai funcționează de mai bine de 15 ani. Gardul și pereții care, odată, găzduiau afișele filmelor ce rulau pe marele ecran, au dispărut.
Clădirea în care a funcționat cinematograful a fost restituită, în 2004, lui Izidor Lazarovici (domiciliat în Israel). La fel ca și Cinematograful Flacăra, clădirea a devenit o bună sursă de materiale de construcții pentru diverse persoane. Autoritățile locale spun că nu pot interveni cu nimic, deoarece terenul și clădirea sînt proprietate privată. Cu toate acestea, cînd mizeria era cît “casa”, s-a trecut la igienizarea spațiului, iar proprietarului i s-a trimis somații și, mai de curînd amenzi, în Israel. Pînă la finele anului trecut, proprietarul fusese sancționat cu trei amenzi, fiecare în cuantum de 1.000 de lei, maximum permis de lege.
Cinematograful Unirea, închis cu lacăt
Singura clădire în care a funcționat un cinematograf și care încă mai stă în picioare este Cinematograful Unirea. Ultimul film a rulat aici în 2004, însă, încă de prin 2000, din cauza condițiilor “vitrege” și a ușurinței de a descărca de pe Internet un film, interesul romașcanilor a scăzut. De prin 2006, autoritățile sperau ca RADEF-ul să cedeze clădirea Primăriei, iar oficialii voiau să-i dea o utilitate comercială, mai ales că spațiul se află în centru, pe E85. Mutarea a avut loc, dar abia în 2009, iar guvernanții au cerut ca spațiilor să nu le fie schimbată destinația: ori cinematograf, ori o clădire lăsată de izbeliște.
Autoritățile locale nu sînt optimiste că vor găsi un investitor, dar nici nu consideră că un cinematograf este o afacere bună. “Am purtat discuții cu unul dintre proprietarii de cinematografe din orașele mari, ca Iași sau Bacău, însă interesul este scăzut. Pentru ca cinematograful să fie o afacere, trebuie să meargă cu o sală ocupată la minim 60% pe tot parcursul săptămînii. Acest lucru se întîmplă doar cînd sînt filme extrem de mediatizate. Clădirea Cinematografului Unirea este funcțională. Nu există probleme în ceea ce privește structura, ci doar la nivel de finisaje și dotări. Am făcut o estimare la necesarul investiției și vorbim de 700-800.000 de euro”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Sală de spectacole în aer liber
În timp ce patru cinematografe s-au închis, s-a încercat, după 2005, reinventarea gustului pentru film sau teatru. O propunere care nu a mai fost dusă la bun final a venit din partea fostului primar al Romanului. ~n 2008, odată cu modernizarea Parcului Municipal, s-a renunțat la ruinele pe care, odinioară, funcționase Teatrul de vară. Edilul de la acea vreme a propus, după modelul sălilor de spectacole în aer liber din străinătate, să ridice în parc un teatru de vară. Estimările făcute la acea dată arătau că un astfel de proiect ar costa circa un milion de lei noi.
Tot în 2008, tot în Parc, un om de afaceri romașcan a încercat un proiect ambițios: cinematograf în restaurant. Timp de mai bine de un an, filme ce rulau și în marile orașe au ajuns și la Roman, pe proiectorul din sala de restaurant, însă atractivitatea a fost mică, astfel încît, între timp, s-a renunțat la idee. Cine vrea la film, merge la Bacău sau la Iași.
(Claudia MATEI)
