După peripețiile generalului Stan, care s-au soldat cu o nouă numire interimară, Inspectoratul Școlar Neamț se pregătește pentru concursurile care ar trebui să ducă la ocuparea posturilor de adjuncți, ceea ce înseamnă și direcțiunea Casei Corpului Didactic. Situația înscrierilor pare să corespundă exact discuțiilor din culise, cu privire la țintarul politic care tinde spre ocuparea acestor posturi. Pentru șefia de la Casa Corpului Didactic, s-a înscris deja prof. Florentina Moise-Vasiliu, actuala directoare, care vine din zona UNPR-ului. Ceea ce ieri era doar un zvon s-a confirmat oficial, ea are și o contracandidată, reprezentanta, cel puțin la nivel teoretic, a opoziției liberale. Este vorba despre prof. Lăcrămioara Secară, fosta directoare a CCD, cea care la începutul anului școlar a trebuit să-i predea locul profesoarei Moise-Vasiliu. Ca să fie sigură că va ocupa măcar un post, doamna Secară s-a înscris și la concursul pentru inspectorii adjuncți, lăsând astfel să se înțeleagă că are de gând să profite de experiența acumulată în ultima funcție de conducere. Fuga după doi iepuri s-ar putea să fie similară cu un eșec anunțat, mai ales în condițiiile în care Gabriela Banu, membru de frunte al PNL, a anunțat că nu-și va depune dosarul, ea știind exact care sunt dorințele partidelor mai mici din coaliția de guvernământ pentru a ocupa, cât se mai poate, posturi prin concurs. Din partea PSD-ului, latura promovată via Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi”, și-a depus dosarul actualul general-adjunct, prof. Elena Laiu, și, dacă guvernul rezistă, probabil că nu va avea dificultăți în a obține funcția. O necunoscută pentru publicul larg o reprezintă candidatura prof. Cristina Sasu, de la Școala Generală Nr. 1 Bicaz. Candidatura cea mai așteptată de cunoscători a venit de la Pângărați și aparține prof. Ioan Milea, de la școala din localitate. Un amănunt important îl poate reprezenta faptul că este un important membru al Partidului Conservator, ceea ce poate reprezenta un atu, măcar la nivelul percepției publice pentru membrii comisiei de evaluare.
Teoretic, înscrierile continuă și în weekend, repezentanții IȘJ Neamț precizând că vor fi prezenți la sediul instituției, pentru a înregistra opțiunile posibililor noi candidați.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





