Că Victor Ponta a dat-o pe aroganță e o observație de bun-simț general. Inclusiv din ce în ce mai rarii pesediști raționali o acceptă. În surdină. Ponta îl întrece pe Adrian Năstase și, generos vorbind, uită de la mână pân’ la gură mai des decât bea apă. E îngrijorător. Contribuie, cu o naturalețe înfricoșătoare, la îngroșarea registrului de regretați. Probabil că Emil Boc, pe la vreo sală de forță, tremură de râs cu tot cu gantere. Iar un sforar-șef ca Viorel Hrebenciuc habar n-are că e invocat cu drag și simpatie după ce ai ghinionul să te intersectezi cu Cristian Adomniței de la Iași, noul lider autoimpus al Moldovei. Nenorocita asta de putere intră în sânge, în neuroni și sinapse, în inimă și articulații, poate că și-n bătături, generând calamități pe care minciuna aia intolerabilă cu nesfârșita creștere economică nu mai apucă să le machieze.
Țara, în ansamblul ei, nu funcționează decât în folosul conducătorilor. Sunt singurii care resimt o creștere. De sus până jos, tiparul comun după care operează se devoalează pe zi ce trece, într-un ritm amețitor. Rețeta e aceeași, proporțiile diferă.
Sus au butoanele principale de comandă, își bat joc de legi, de România. Termină unele companii naționale, pe altele le țin în viață cu tot cu mortăciunile de datorii cât să apuce ultimele tunuri la miză mare. Folosesc ministerele, autoritățile naționale, agențiile și marile proiecte pentru a se îndestula de să nu-i doară capul dacă-i dibuiește DNA, deși încadrarea corectă e la rețele de crimă organizată. Pentru ei pușcăria devine un surghiun boem, o amânare asumată a intrării în posesia deplină a ce-i bine dosit din ce-au jefuit. Jos, se distruge un județ, un oraș, o comună strategic plasată. În loc de companii naționale le călăresc și toacă pe cele locale. Sus plantează batalioane de cretini și fufe de partid în funcții recompensate cu sume astronomice, jos se calcă-n picoare pe ce au la dispoziție. (De exemplu, în loc de agaman la ROMATSA ori alte megaciubucuri, merge APA SERV la marele fix.) Micuții conducători din teritoriu nu se bat pe retrocedări colosale, dar de-o pădurice, o concesiune scandaloasă într-un ștrand sau printre blocuri se găsește. Ei nu râvnesc la hălci de autostradă – se mulțumesc cu borte urbane, cu ridicarea potecilor de țară la rang de drum modernizat. Și unii, și alții gândesc la fel, simt la fel, acționează la fel, diferența fiind dată de anvergura furturilor și nenorocirilor patronate, implementate, protejate etc. Pe-ăștia mici îi prinzi cu rața-n gură și visul lor e să prindă o rață mai grasă. Pe cei mari îi prinzi cu elefantul, cu girafa, dar îți spun obraznic că nu vezi bine. Desăvârșit de spectaculoși rămân „băieții deștepți” care capturează sus cât la un safari, dar nu dau drumul raței de-acasă.
Într-un trecut foarte apropiat „jucătorii” de provincie acționau cu fereală. În prezent nu fac economie la aroganță nici de dragul unei minciuni electorale sfruntate cum a fost angajamentul USL că ei „nu vor face la fel”. Am subînțeles că vor face bine, însă ne-au tras-o așa de rău c-au băgat frica-n români. De-asta probabil aroganța nu se mai pune la socoteală.
Viorel COSMA
