După ce ambele judecătoare dintr-un complet al Înaltei Curți s-au abținut să judece o contestație formulată de Gheorghe Ștefan împotriva prelungirii ultimului mandat de arestare, istoria se repetă la Curtea de Apel Bacău. În ziua de 6 aprilie, pe masa judecătorului Cătălin Iacobuț a ajuns dosarul 4374/103/2014/a1, având drept obiect „măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară”, iar magistratul s-a abținut. „În baza art.68 rap. la art.64 alin.1 lit.f Cod procedură penală, admite cererea de abținere formulată de domnul judecător Iacobuț Cătălin. Trimite cauza spre o nouă repartizare aleatorie. Definitivă”, scrie în soluția ședinței.
Dosarul a primit un nou termen pentru ziua de 7 aprilie. În această cauză, fostul primar de Piatra-Neamț a fost trimis în judecată în decembrie 2014, pentru „efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite; folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite; și spălare de bani”. Părți în proces sunt și mai multe firme despre care se spune că le-a controlat în ultimii ani : SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Sonic Media SRL etc
Procesul de fond se va judeca la Tribunalul Neamț, unde, în ședința de cameră preliminară, toate părțile care au calitatea de inculpați au formulat obiecțiuni și au invocat excepții. Tribunalul le-a respins în totalitate și a dispus începerea procesului. Inculpații au făcut contestație și, așa, dosarul a ajuns la Bacău. Următorul magistrat care va primi dosarul va trebui să decisă dacă cererile și excepțiile sunt întemeiate și, ca atare, pot fi admise, sau nu – caz în care va decide începerea judecății. În această situație, cauza se va întoarce la Tribunalul Neamț și va primi termen.
Acuzația de bază din acest dosar este că, vreme de 4 ani, a fost scoasă din SC Strong Montaj SA, suma de 4.414.221,28 lei (aproximativ 1 milion euro) și a fost „supusă unui proces de spălare a produsului infracțiunii”.