Ce au în comun câțiva onorabili pietreni rămași sau întorși definitiv acasă, alții veniți de prin SUA și Israel și un director de agenție națională importantă?… Sunt absolvenți ai Liceului de matematică-fizică „Petru Rareș”, din remarcabila promoție 1980, și s-au întâlnit discret la Casa Paharnicului, într-o sâmbătă seară, pentru a pune la cale revederea de 35 de ani. În 2010 au „săvârșit” o întâlnire spectaculoasă, începută de joi seara și terminată duminica, dând tonul pentru cursurile festive ținute vinerea.
Astăzi este programată o nouă vizită de lucru la liceu (colegiu) a uneia dintre organizatoare, problema arzătoare de rezolvat fiind accesul la cataloagele de clasa a XII-a. Directorul adjunct Dan Oniciuc a vorbit ceva, săptămâna trecută, despre punerea lor la dispoziție, dar alți oficiali au transmis că este interzis să se scoată cataloagele din arhivă, fie și pentru a face prezența la cursul festiv. Secretizarea acestor piese de istorie pare a avea la origine o veche tentativă de extragere a notelor Mihaelei Țiganu (Rădulescu – Bănică – Schwartzenberg).
E greu de anticipat cum vor reacționa sărbătoriții din acest sezon, dar la anul vine rândul teribilei promoțiii 1981, salutată și omagiată la începuturile săptămânalului nostru, în 2011. Ei sunt în stare, în condițiile unui asemenea afront, să țină cursul festiv în altă parte, eventual invitându-l pe fostul director Mihai Obreja. În 2009, la sărbătoarea de 140 de ani a liceului (colegiului) a știut ca nimeni altul să acorde atenția cuvenită promoțiilor și absolvenilor de referință, lucru care contează și nu se uită.
În așteptare, merită salutat șeful de promoție din 1980. Prof. univ. dr. ing. Romeo Ciobanu (foto), absolvent de Electrotehnică și Chimie, este în prezent prodecan al Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și membru al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Alte amănunte despre colegii săi și întâlnirea care începe vineri, 19 iunie, se găsesc aici . (V. COSMA)