Când problemele financiare cad peste Piatra Neamț și când cei care cunosc cu adevărat situația își pun cu seriozitate problema supraviețuirii, brusc, a izbucnit scandalul. Schimbarea desemnatului cu un alt desemnat, de data asta de la PSD, adică înlocuirea unui provizorat cu altul, a devenit, brusc, o problemă de viață și de moarte pentru personajele și partidele implicate. Ce-i mână-n luptă pe toți, într-un oraș secătuit de resurse, cu o mie de probleme adminstrativ-penale pe cap? De ce să vrei cu tot dinadinsul să gestionezi dezastrul?
Dragoș Chitic poate fi înțeles până la un punct. A venit pe poziția de primar desemnat, după niște negocieri (și) cu PSD-ul, oricât de negate ar fie ele. Iar pesediștii au acceptat cu un calcul simplu, să dreagă și să plătească oalele sparte altcineva, pe care să dea vina în alegeri. În momentul când – prost sfătuit – Chitic, pe lângă activitatea de zi cu zi, a început o campanie electorală deșănțată, de autopromovare pe persoană fizică, nu pe instituție, optica ”strategilor” de la PSD s-a schimbat. Exact ca în bancul cu românul revenit în sat din America și care, în primul an, a dat fiecărei familii 1000 de dolari, iar în anul următor nu a mai putut decât 800, pentru că și-a dat copilul la școală. Reacția sătenilor a venit prompt: ”Păi, ăsta-și ține copilul la școală pe banii noștri!”. Cam așa a reacționat și PSD-ul: ”Chitic își face campanie pe banii noștrii, adică ai Guvernului, unde noi mergem și facem lobby, nu trafic”. Privind doar campania lui Chitic, nu și lucrurile bune din Primărie.
PSD și-a schimbat strategia cu privire la Primăria Piatra Neamț pentru că în partid există multe grupuri, interese și se fac repoziționări. Ionel Arsene, foarte discret în ultima perioadă, pare să fi fost presat și sfătuit să raporteze ceva succese politice în zonă, așa că, din acest punct de vedere, nu a fost greu de convins să încerce să-și adjudece în portofoliu Primăria. Alții, precum deputatul Vlad Marcoci, au susținut ideea ca Aurelia Simionică să devină primar desemnat tocmai pentru că, aparent paradoxal, vrea să devină din 2016 primarul orașului. Cum oricine va conduce primăria se va eroda ca imagine publică, pentru unul ca Marcoci ideea ca Simionică să fie identificată cu nerealizările din oraș a fost binevenită. De aceea nu va renunța în a stărui de câte ori va putea cu schimbarea lui Chitic.
Alte grupuri din PSD au fost de acord cu încercarea de schimbare a lui Chitic doar pentru ca Arsene să-și rupă gâtul, la modul figurat, desigur, cu această acțiune. L-au încurajat, i-au arătat avantajele, dar probabil au acționat discret împotrivă, în zona votului secret.
Culmea, PSD, ca partid, nu a pierdut mare lucru din tentativa de puci. A pierdut o funcție, cea de viceprimar, dar a câștigat libertate de mișcare în opoziție și se poate distanța de politica de colaborare a lui Arsene cu Ștefan, care a avut logică doar cât timp s-au luptat cu Culiță Tărâță. Rămâne de văzut cum va suporta Arsene înfrângerea și dacă vor fi reactivate vechile alianțe. Mulți au considerat că ”trădările” a doi independenți – una bănuită, a lui Valeriu Andrița, și alta sigură, a Anei Monda – au legătură cu aceste reactivări. Cei doi au fost printre principalii profitori ai regimului portocaliu, considerați oameni de casă ai fostului primar. Chiar dacă Ștefan a declarat că nu are niciun amestec în defecțiunea celor doi, lumea nu crede că ei au acționat de capul lor. Și, dacă nu a fost Ștefan, care are destule probleme, cine a fost? O întrebare interesantă, mai ales că Andrița căuta fonduri pe la oameni de afaceri pentru tot felul de campanii de reabilitări de imagine pentru anumite persoane.
Singurii care au câștigat ceva din această afacere sunt ”noii veniți” în conducerea PNL, echipa lui Cozmanciuc. Au acționat în forță în partid, au înăbușit puciul în spatele căruia s-ar fi aflat senatorul Țapu, i-au obligat pe consilierii PNL să-și declare atașamentul total pentru partid și, în schimbul acestei atitudini, au primit adeziunea lui Chitic, nevoit să vină către un partid în căutare de sprijin. Efectele s-au văzut imediat: primarul de Roman, impresionat de lovitura de imagine a conducerii PNL, a acceptat o plimbare politică prin parc cu noii conducători. Practic, Cozmanciuc s-a trezit cu cei doi primari de municipii în curtea lui, chiar dacă de la Leoreanu sunt oricând posibile mișcări contrare, în funcție de interesul ”marii familii romașcane”.
Evident că subiectul ”cine va conduce Primăria Piatra Neamț” nu s-a încheiat aici. În funcție de trădări, interese de moment sau de conjuncturi, sigur vom asiata la noi confruntări. Toate, desigur, în interesul cetățeanului. (Valentin BĂLĂNESCU)