
Pensiunea „Perla Neamțului”, din comuna Vânători, proprietatea familiei comisarului șef Florin Amihăesei, fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale din Poliția Neamț, a luat foc în această dimineață. În momentul izbucnirii incendiului, în imobil se aflau 3 angajați și 8 turiști, care au reușit să iasă afară la timp. Azi noapte a fost oprit curentul în zona în care se află pensiunea, așa că a fost folosit generatorul electric, principalul „suspect” de provocarea incendiului. Abia după ce vor lichida flăcările, pompierii vor stabili, cu exactitate, care a fost cauza.
„În acest moment, colegii mei au ajuns la operațiunea de decopertare”, a declarat, la ora 9, slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. „Se intervine cu 4 autospeciale pentru stingerea incendiului, trei de la Detașamentul Târgu Neamț și una de la Piatra-Neamț. Când au ajuns colegii mei acolo, întreaga mansardă, în suprafață de aproximativ 200 mp era cuprinsă de flăcări”.

Mesagerul Bacău „Aici e acasă !”-povestea emoționantă a lui Robert, tânărul din Onești cu 1.900 de ore de voluntariat care și-a sărbătorit majoratul la unitatea de pompieri
ZCH Neamț. 5,96 m³ de material lemnos confiscat și dosar penal pentru un bărbat din Răucești
NewsEdge De la București la Göteborg, cum se construiește receptarea literaturii române în spațiul scandinav
BusinessEdge Criza accesibilității ajunge în parcurile auto. Prețul mediu al unei mașini rulate depășește 30.000 de dolari





