Anunțată ca o ședință cu cuțitele pe masă, după ce Opoziția și-a gonflat mușchii politici, întrunirea Consiliului Județean de azi, 31 august, s-a dovedit a fi o ședință de mimă perfectă. Opoziția a mimat că luptă. Pruteanu a mimat că se teme. Consilierii PDL n-au mimat nimic, că știau filmul. Care era cam așa: dacă lucrezi la o firmă a CJ-ului, înaintea unei ședințe cruciale în care trei pedeliști trebuiau țintuiți la zidul incompatibilității, mai ești și consilier PNL pe deasupra, brusc, dintr-o dată și imediat ți se face rost de o delegație. Ca să te poți justifica în fața partidului cum că tu ai vrut, dar n-ai putut. Asta în cazul în care partidul îndrăznește să întrebe.
A doua parte a filmului se joacă la Roman, în curtea consilierului Ciudin, absent (oportun) de conjunctură, care probabil s-a gîndit că nu mai e mult pînă departe și dacă negociază cu folos poate fi un consilier verde. Conform scenariului, lui Pruteanu i-a ieșit tot, inclusiv amînarea regulamentului de funcționare de la ”Carmen Saeculare” (pentru că asta presupune măcar încă o ședință cu Dana Macsim, pe teme de regulament) și mutarea unor bani de la Roman la Piatra, evident, pe proiecte. Și doamnei Ignatovici i-a ieșit tot: a plecat în concediu într-un moment inspirat, în care trebuia să facă referatul constatator al incompatibilității celor trei consilieri, lăsînd dreptul de semnătură unui ilustru subaltern, care poate fi, la nevoie, un țap ispășitor convenabil. Ce se mai poate remarca? Aroganța vecină cu prostia a consilierului incompatibil Mihai Chebac, regele faxurilor și imprimantelor supraevaluate de la Poșta Română, slugărnicia dlui Valerică Frățilă, inexistența celor doi vicepreședinți, vizibil deranjați din concediu ca să vină la ședință, ironia lui Cristian Livescu, care a întrebat nevinovat care a fost modelul doamnei Dana Macsim în încropirea regulamentului intern și nesimțirea președintelui Consiliului Județean, care trecea la vot fără să dea răspuns la vreo interpelare a opoziției. Asta a fost, pe scurt, ședința CJN (Consiliul Județean al Nesimțiților). Vis-a-vis de lege.
(V.B.)
Cum s-a fofilat Pruteanu
Consilierii opoziției au cerut încetarea mandatului de consilier județean în cazul celor trei – Valerică Frățilă, Mihai Chebac și Cristian Petrovici – pornind de la textul legii 161/2003, care vorbește la cîteva paragrafe despre situațiile de incompatibilitate ale aleșilor județeni. ”Apreciem că textul de lege citat nu este aplicabil (…) și în această situație nu este aplicabilă nici sancțiunea prevăzută de lege în cazul incompatibilităților aleșilor locali”, zice raportul constatator, sub rezerva că ”nu se poate pronunța asupra legalității proiectelor” inițiate de opoziție, pentru că îi lipsesc ”documente justificative”. Neculai Stan a încercat o aducere la textul legii: ”Este obligația și atribuția secretarului să susțină cu acte justificative și să se pronunțe asupra incompatibilității. Această responsabilitate nu este condiționată de lege prin parcurgerea unor pași în instanță. Așteptarea unor decizii definitive și irevocabile ale instanței sau ale ANI nu este obligatorie, nici necesară. Există două acte emise de ANI, ceea ce nu face decît să confirme starea de incompatibilitate. Refuz să cred că este rea-voință sau rea-credință. Motivația noastră este clară: actul de constatare emis de ANI se află în posesia CJ, este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și este un act executoriu. El este proba de incompatibilitate. Actul a fost atacat de unul din cei vizați în instanță și există o hotărîre definitivă și irevocabilă. Asta înseamnă că trebuie pusă în practică. ANi este o instituție care se locupă de aceste lucruri, dar nu are nici o legătură ANI cu obligativitatea Consiliului Județean de a se sesiza și de a lua act de incompatibilitatea unui consilier județean”.
(D.O.)
Pînă și softul a făcut nazuri…
Momentul votului a fost unul plin de suspans. Fiorul a fost prelungit pentru că softul care imprimă pentru posteritate votul consilierilor a înregistrat mai greu nesimțirea. Cu întîrziere de cîteva zeci de secunde. ”Nu merge softul?”, a întrebat impacientat un consilier județean. ”Nu vă faceți probleme”, i-a liniștit președintele Vasile Pruteanu. Și, într-adevăr, nu și-au făcut. Cu 13 voturi pentru și 18 împotrivă, proiectul care trebuia să pună capăt mandatului de consilier județean al dlui Frățilă a picat cu brio. În cazul dlui Petrovici, un consilier al opoziției și-a adus aminte că trebuie să facă opoziție și scorul a fost de 14 pentru și 17 împotrivă. Dar tot a picat. La dl Chebac, scorul a fost identic.
Aferim!
(D.O.)
Un comentariu
Va propun spre rezolvare urmatorul test grila – alegeti varianta corecta !
1. No comment
2. Nesimtirea la fel ca si prostia nu are limita
3. Daca poporul vrea paine si circ-cei care ne conduc de ce ar oferi cozonac si teatru de Shakespeare ?
4. Avem parte de ce am votat( sau ma rog -ce au votat unii pentru pixuri , brichete , pungi de plastic , baloane , chibrituri , calendare , agende ,etc.)