În plină perioadă de criză financiară la Primăria Piatra Neamț, recunoscută și nu prea de conducerea Primăriei, s-au găsit totuși 10 miliarde de lei vechi – sau 1 milion de lei grei – pentru cheltuieli pe proiecte cu finanțare nerambursabilă. Este vorba despre proiecte depuse de fundații, asociații, persoane fizice, pentru activități din domeniul cultural, sportiv, pentru protecția mediului, social și de educație civică. Evident că suma este destul de importantă și, la prima vedere, totul este frumos, îmbrăcat în cuvinte care arată că s-a înțeles teoria în privința colaborării dintre administrație și organismele non-guvernamentale.
Din acest loc, pot și trebuie să înceapă discuțiile privind la modul cum se cheltuiesc acești bani, cine îi aprobă, cât de mult contează ”lobby-ul” făcut la mai-marii primăriei, direct sau prin interpuși, în aprobarea proiectelor, care este gradul de implicare a consilierilor locali în promovarea lor și, mai ales, cum se cheltuiesc banii și ce foloase sunt aduse comunității. În mod real, nu în explicații frumos ambalate în noul limbaj de lemn specific proeictelor. Cuvinte precum ”diseminare”, ”public țintă”, atunci când avantajele unui proiect nu se văd imediat, explicate simplu și direct, nu fac decât să ascundă o realitate: banii nu se dau pentru proiectul respectiv, iar acesta nu este decât un pretext legal care permite utilizarea fondurilor – în cea mai mare parte – în alte scopuri.
De la început trebuie să ne punem o întrebare simplă: modul cum au fost împărțiți banii pe domenii răspunde intereselor de moment ale comunității pietrene? Din milionul pus la bătaie, aproape 70% merge spre domeniul sportiv, 15% spre domeniul cultural, 15% spre cel social. Niște firimituri, câte 15.000 lei, se duc spre protecția mediului și cultură civică, iar 20.000 de lei pentru programe în folosul tinerilor. Rezultă că nu avem probleme la nivelul educației civice, protecția mediului este foarte bine asigurată de autorități, iar, cât despre tineri, n-au decât să se descurce cum pot, oricum nu sunt prea importanți, dacă tot nu au gânduri de viitor în țară.
Cine ia banii pentru sport
Mare îngrămădeală la banii Primăriei alocați sportului. Tabelul de mai jos, care are ca sursă Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra Neamț, ne arată cine ia partea leului, adică Asociația Club Sportiv ”Ceahlăul 05” Piatra Neamț. Despre această asociație, noi am tot scris. Lucrurile nu par a fi deloc în ordine în relația Primărie – Asociație, mai ales în condițiile în care ea are deja un contract de societate cu Primăria, unde sunt stabilite clar drepturile și obligațiile fiecăreia dintre părți. Ar fi interesant de văzut, pe baza acestui contract, dacă nu cumva Asociația are datorii către Primărie, lucru care ar pune în pericol proiectul pentru care trebuie să primească banii de la administrația locală.
Pe baza proiectelor depuse, Asociația capătă 170.000 lei pentru «participarea echipelor Asociației Club Sportiv ”Ceahlăul 05” la returul ediției de campionat național și județean 2014- 2015»!!! Adică un campionat care este pe terminate. Nu ne mai uităm că e vorba despre simpla participare a unui club (chiar dacă e ascuns sub o asociație) privat, cu interese private, la un campionat în care s-a înscris de bunăvoie și nesilit de nimeni, cu gândul să-și promoveze jucătorii și să obțină profit de pe urma lor.
Poveștile cu promovarea sportului nemțean se văd la echipa mare a Ceahlăului, unde Asociația este de asemenea implicată. Nu mai insistăm aici pe nume și legături; ele se cunosc la fel de bine ca și circuitele financiar-contabile care s-au intersectat mult timp. Deci, banii se dau pentru simpla participare. Este acesta un proiect care să se încadreze în cadrul general al proiectelor pentru asociații non-guvernamentale? Pare că este greu de încadrat și pare mult mai simplu de demonstrat logic că este vorba despre (încă) un ajutor mascat pentru cei care au tocat banii publici în jurul clubului Ceahlăul.
Aceeași Asociație mai primește 10.000 RON pentru a organiza Cupa Prichindelul, proiect care, dacă se realizează la nivel de oraș, nu numai între două-trei echipe ale asociației, în cadru restrâns, ar fi mult mai apropiat de scopurile pe care și le-a propus, apriori, Primăria. Mai interesant este cât au cerut cei de la Asociație pentru cele două proiecte: pentru primul 724.830 RON, adică mai mult decât suma întreagă pusă la bătaie de primărie, și 52.825 RON pentru Cupa Prichindelul. În total, aproape 8 miliarde lei vechi, adică 80% din toți banii alocați de primărie pentru toate domeniile! Vechile metehne – ”Cerem la Primărie și ni se dă, indiferent ce cerem și cum decontăm” – par să fie încă de actualitate și, în ciuda sumelor mai mici aprobate, pare că schema încă funcționează.
Pe lângă ”Ceahlăul 05”, au fost scăpați câțiva bănuți și pentru alții care mai activeză în domeniul fotbalului: 10.000 RON pentru Asociația Club Sportiv Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, cu proiectul ”Sport de performanță: Futsal în Piatra Neamț”, și 10.000 lei pentru Asociația de minifotbal Piatra Neamț, pentru Campionatul de minifotbal.
Ce se întâmplă cu fotbalul la nivel de școli, de ce nu apar proiecte de la școli, pentru competiții școlare? Am întrebat mai mulți profesori de sport și răspunsul a fost năucitor: ”Nu este loc de așa ceva! Dacă vrei să faci organizezi, ajungi la cheremul celor care sunt mână în mână cu gașca de la Ceahlăul și nu ai nicio șansă!”
Chiar așa să fie?
Mai există încă un lucru de care nu se ține seama atunci când vorbim despre Ceahlăul 05 și nu numai. Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț are o convenție cu cei de la Ceahlăul 05, prin care le pune la dispoziție elevi și profesori-antrenori pentru grupele celor de la Ceahlăul. Profesorii, care oricum au un salariu de mizerie în învățământ, ar trebui plătiți pentru performanțe de cei de la Ceahlăul 05. La fel și elevii, probabil. Rămâne și problema contractelor elevilor care devin sportivi legitimați în echipele celor de la Ceahlăul 05. Liceul se alege cu ceva pentru formare? Sau se alege doar cu salariile plătite profesorilor și cu faptul că pot folosi o bază sportivă care, oricum, este, teoretic, a orașului?
O situație asemănătoare, din punctul de vedere al situației incerte în ceea ce privește datoriile față de Primărie Piatra Neamț și finanțarea de către aceeași instituție, pare să o aibă și Volei Club Unic Piatra Neamț. Dacă presupunem că datoriile de la club către Primărie au fost achitate în mod real, ne lovim de aceeași situație ca la Asociația Ceahlăul 05, în care Volei Club Unic cere banii doar pentru ”pregătirea participării la competițiile interne de volei feminin, Divizia A, pentru anul 2015”. De ce trebuie să finanțeze orașul pregătirea de vară a unui club particular de volei? Ca să respectăm adevărul, aici, Volei Club Unic are avantajul că este singura echipă care a mai rămas în primul eșalon valoric la un sport de echipă, dar asta nu înseamnă că Primăria, Consiliul Local și, prin cele două entități, cetățenii orașului sunt acționari la club în procentul în care se face finanțarea. Trecem peste amănuntul, deja arhicunoscut, că șeful indiscutabil al clubului, când în acte, când pe lângă, Vasile ”Valică” Ouatu, este și consilier local al municipiului Piatra Neamț.
Domeniul: Sport
Suma alocată = 700.000
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată (lei) |
Suma aprobată |
1 |
Asociația Club Sportiv „Ceahlăul 05” |
Participarea echipelor Asociației Club Sportiv „Ceahlăul 05” la returul ediției de campionat național și județean 2014-2015 la fotbal juniori |
724.830 |
170.000 |
2 |
Asociația Club Sportiv Futsal Ceahlăul Piatra Neamț |
”Sport de performanță: Futsal în Piatra Neamț” |
49.897 |
10.000 |
3 |
Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț |
Sprijin Competițional pentru Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț |
240.000 |
80.000 |
4 |
Fundația Boxul Nemțean |
”Să redescoperim Boxul Nemțean” |
86.802 |
10.000 |
5 |
Clubul Sportiv Kaminari |
Participarea Sportivilor Nemțeni la Campionatele Europene și Mondiale |
20.000 |
8.000 |
6 |
Asociația de Minifotbal Neamț |
Campionatul de Minifotbal Neamț |
55.232 |
10.000 |
7 |
Asociația Județeană de Șah |
”Nemțenii în lumea adevărată a șahului” |
17.400 |
7.000 |
8 |
Clubul Sportiv Ecvestru |
Concurs Național de Sărituri pentru Obstacole și Dresaj „Cupa Municipiului Piatra Neamț” |
30.000 |
10.000 |
9 |
Handbal Club Feminin Piatra Neamț |
Participarea HCF Piatra Neamț la promovarea handbalului feminin de performanță din Piatra Neamț și asigurarea reprezentării orașului Piatra Neamț la nivel național |
300.000 |
60.000 |
10 |
Volei Club Municipal LPS Piatra Neamț |
Participare în Campionatul Național de Volei Masculin Divizia A în anul calendaristic 2015 |
252.000 |
140.000 |
11 |
Asociația Club Sportiv „Ceahlăul 05” |
Cupa Prichindelul |
52.825 |
10.000 |
12 |
Volei Club Unic Piatra Neamț |
Pregătirea Volei Club Unic Piatra Neamț în vederea participării în competițiile interne la volei feminin, divizia A, anul 2015 |
300.000 |
115.000 |
13 |
Asociația „Clubul Sportiv Kim Star” |
Participarea la competiții și pregătire în tenis de câmp |
50.000 |
10.000 |
14 |
Asociația Sporting Club Piatra Neamț |
Medalii și Performanțe internaționale pentru înotul nemțean |
26.401,23 |
10.000 |
15 |
Clubul de Dans Sportiv Lia Art Piatra Neamț |
Gala Campionii Lia Art |
6.750 |
3.000 |
16 |
Clubul de Dans Sportiv Lia Art Piatra Neamț |
Cantonament de pregătire sportivă LIA ART |
20.070 |
10.000 |
17 |
Asociația Județeană de Canotaj Neamț |
„Medalii naționale și internaționale la canotaj pentru Piatra Neamț” |
27.000 |
10.000 |
18 |
Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” |
Crosul Olimpic |
7.200 |
3.000 |
19 |
Asociația „Sport. Natură” |
Semimaraton Curtea Domnească – Piatra Neamț, ediția I – 18.10.2015 |
47.000 |
0 |
20 |
Clubul de Dans Sportiv Reflex Iași |
Concurs Internațional de Dans Sportiv „Cupa Moldovei” |
10.000 |
2.000 |
21 |
Asociația Autocustoms |
Piatra Neamț Tuning Fest |
20.000 |
5.000 |
22 |
Fundația Ileana |
Tare ca Piatra |
28.000 |
10.000 |
Cine sunt perdanții de la proiectele pe sport?
Indiscutabil, cluburile sportive școlare și acele asociații sportive care au tradiție, dar, pe lângă ea, mai produc încă rezultate în domeniul lor de activitate. Aici se detașează de departe Asociația Județeană de Canotaj Neamț, clubul cel mai prolific, cu rezultate remarcabile la nivel de campionate mondiale sau europene. Nume ca Ana Maria Grăpinoiu, declarată sportivul anului în Neamț, sau Dorina Otea, dar mai ales rezultatele lor par să nu fi impresionat comisia care a împărțit banii.
La Primăria Piatra Neamț, Asociația de Canotaj a depus un proiect în valoare de 27.000 de lei și i s-au aprobat 10.000! Proiectul a fost pus pe picior de egalitate cu, să spunem, clubul de dans sportiv Lia Art Piatra Neamț, care primește aceeași sumă pentru ”cantonament de pregătire” și încă 3.000 lei pentru organizarea unei gale, ”Campionii Lia ART”! Fără a minimaliza cu nimic activitatea celor de la dans sportiv, sare în ochi nesimțirea cu care au fost tratați cei de la canotaj. Și bătaia de joc a comisiei. Singura explicație ar fi diferența de cum au fost scrise proiectele, dar nici acest argument nu ține, dacă vorbim de performanțe și cantonamente. Apropo, se întrebă cineva cum arată cantonamentul unei canotoare de performanță și ce se poate face cu 10.000 lei în sensul acesta?
Alți bani, alte domenii, alte proiecte
Vă prezentăm în acest număr doar lista proiectelor care au intrat la finanțare, urmând ca, în edițiile viitoare, să încercăm o analiză a acestora. Dacă unele proiecte sunt interesante prin titlu, altele prin sumele cerute, cele mai multe din ele însă ridică semne de întrebare cu privire la oportunitate și posibilitatea de a atinge scopul propus.
Mai există și o interferență între domenii, proiecte cu tematică sportivă, de exemplu, fiind încadrate în domeniul social, pentru simplul motiv că aici se puteau da bani. Pe listele de la Primărie, apar și niște corecturi (sau adnotări) pe care vă invităm să le citiți cu atenție. Se vede cum, la un proiect, este greșit din punct de vedere gramatical chiar titlul, dar totuși proiectul merge la finanțare. În listă se regăsesc clienți de casă ai Primăriei, care an de an primesc bani pentru același lucru, fără să se întrebe cineva dacă există vreo eficiență a banului cheltuit.
Domeniul: social
Suma alocată = 150.000
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată |
Suma aprobată |
1 |
Fundația „Sfânta Cuvioasă Paraschiva& Ioana” |
”Evită Automedicația” |
14.950 |
5.000 |
2 |
Asociația Nevăzătorilor din România Filiala Județeană Neamț |
”Sportul pentru fiecare” |
6.000 |
5.000 |
3 |
Sociatatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Neamț |
Educație pentru sănătate, prim ajutor și voluntariat („Sanitarii pricepuți”) |
9.000 |
5.000 |
4 |
Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Consumului de Droguri și a Violenței în Familie „Aquila” P. Neamț |
Alternative și activități antidrog |
77.690 |
5.000 |
5 |
Asociația Province |
”PRO SĂNĂTATE” |
17.500 |
5.000 |
6 |
Asociația Centrul de ajutor și Integrarea Socială |
”Fii liber! Nu fii sclavul lor!” (Al doilea „fii” este greșit gramatical, dar așa era titlul) |
69.300 |
10.000 |
7 |
Asociația Procarit |
”Educație pentru sănătate 2” |
39.970 |
5.000 |
8 |
Asociația Bâtca Doamnei |
Descrierea modului de comunicare între societatea civilă și administrație |
15.000 |
10.000 |
9 |
Organizația Pensionarilor din Județul Neamț |
Dialog cultural între generații – DICULGEN |
21.000 |
7.000 |
10 |
Asociația Alternative pentru Fiecare |
”Să ne cunoaștem și iubi orașul!” |
4.900 |
2.000 |
11 |
Camera de Comerț și Industrie Neamț |
Conferința „Afaceri.ro” Piatra Neamț-ediția a III-a |
20.000 |
10.000 |
12 |
Asociația Consiliul Național al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice |
JOB SHADOW WEEK – Consiliere profesională |
10.000 |
5.000 |
13 |
Centrul de Resurse Economice și Educație pentru dezvoltare |
FEDx Piatra Neamț (?????? Nu se înțelege foarte bine) |
9.030,10 |
5.000 |
14 |
Asociația Christiana |
CHANGE (Career Harmony Atruism NGO Charisma Education) |
52.500 |
5.000 |
15 |
Colegiul Medicilor |
Zilele Medicale nemțene ediția a X-a |
21.000 |
10.000 |
Domeniul: Activități pentru tineret
Suma alocată = 20.000 lei
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată (lei) |
Suma aprobată |
1 |
Asociația Alfaomega Art |
Educație prin muzică |
1.900 |
1.000 |
2 |
Asociația Sens Civic |
Povestesc Piatra Neamțul |
17.355 |
10.000 |
3 |
Asociația Culturală Star |
Manifestare concurs – „Europa văzută prin ochii copiilor”, ediția a III-a, Piatra Neamț |
5.000 |
3.000 |
4 |
Asociația Alfaomega Art |
Muzica, pasiunea mea |
2.200 |
1.000 |
5 |
Asociația Culturală Euro Art Events |
Târgul Copilăriei & „Miss & Mister Junior Piatra Neamț”, ediția a III-a |
10.000 |
5.000 |
Domeniul: Protecția mediului
Suma alocată = 15.000
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată (lei) |
Suma aprobată |
1 |
Asociația de Sprijin Comunitar ACS |
Ecolimpiada, ediția a V-a |
15.100 |
5.000 |
2 |
Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural ANTREC, filiala Neamț |
Monitorizarea și promovarea activității de timp liber din Piatra Neamț în orașele învecinate |
28.000 |
10.000 |
Domeniul: educație civică
Suma alocată = 15.000
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată (lei) |
Suma aprobată |
1 |
Asociația Sens Civic |
Recreație cu sens civic – ediția a III-a |
20.300 |
7.000 |
2 |
Asociația Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț |
Fii creativ, fii Graphic Designer |
10.117.60 |
3.000 |
Domeniul: cultură
Suma alocată = 150.000
Nr. crt. |
Nume aplicant |
Titlul proiectului |
Suma solicitată (lei) |
Suma aprobată |
1 |
Asociația EU cetățeanul |
Festivalul de Artă și cultură „Alambic de Arte” ediția 5 |
20.300 |
7.000 |
2 |
Asociația Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț |
Arta Plastică neamțeană |
20.000 |
8.000 |
3 |
Complexul Muzeal Județean Neamț |
Târgul Meșterilor populari, ediția a X-a |
22.000 |
8.000 |
4 |
Ermil Bucureșteanu |
Carte. Gânduri scrise: eseuri. Cronici literare |
2.000 |
1.000 |
5 |
Liceul de Arte „Victor Brauner” |
Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru copii și tineri „Camena”, Piatra Neamț, ediția a VIII-a |
15.000 |
10.000 |
6 |
Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț |
Piatra Multiculturală |
9.200 |
9.000 |
7 |
Asociația Neokoolt |
Piatra Neamț – 365 |
27.650 |
10.000 |
8 |
Asociația Culturală Euro Art Events |
Fashion Day Piatra Neamț 2015 ediția a IV-a |
33.000 |
5.000 |
9 |
Fundația Ileana |
Cozla Music Fest |
24.500 |
5.000 |
10 |
Asociația Culturală Tandem |
Teatrul ca formă de exprimare și dezvoltare personală |
18.000 |
7.000 |
11 |
Asociația Culturală Tandem |
Cu drag, pentru diaspora! |
27.000 |
0 |
12 |
Asociația Culturală „Arte.ro” |
Piatra Neamț „Terra Europae” 2015 |
19.895 |
7.000 |
13 |
Asociația culturală Children Forever |
Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii și Tinet „Cântec de Stea” – 2015 a VI-a ediție |
20.000 |
Proiectul va fi analizat în sesiunea II |
14 |
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” |
Festivalul Internațional „Vacanțe muzicale la Piatra Neamț”, ediția a 42-a, 2015 |
50.000 |
0 |
15 |
Asociația Culturală Star |
Festivalul Ziua Zâmbetului de copil, ediția a V-a |
13.850 |
Proiectul va fi analizat în sesiunea II |
16 |
Asociația Christiana |
Arta combinată, patrimoniu cultural, moștenire regăsită |
73.000 |
8.000 |
17 |
Asociația Română pentru Cultură, Arte, Dezvoltare și Educație (A.R.C.A.D.E.) |
Colocviul Internațional de Literatură: „Literatura și istoria. Istoria în literatură” |
13.500 |
7.000 |
18 |
Asociația Future |
Statui și monumente din municipiul Piatra Neamț |
20.000 |
10.000 |
19 |
Prundu Bogdan Vasile |
Muzica e steaua mea |
2.250 |
1.000 |
20 |
Asociația Porția de Cunoaștere |
Porția de cunoaștere |
37.050 |
7.000 |
21 |
Merticaru Mihai |
Cartea „Flacăra din Piatra” – 77 de sonete de Mihai Merticaru |
1.200 |
1.000 |
22 |
Ilie Marinel |
Muzica |
1.000 |
1.000 |
23 |
Anastasiei Gabriela Adina |
Vreau să cânt |
2.070 |
1.000 |
24 |
Asociația For a Better Future |
Miss Globe International – Piatra Neamț – România – 2015 |
100.500 |
0 |
25 |
Asociația pentru Dezvoltare și Inovare în Europa |
Arta stadală – talent anonim (A.S.T.A.) |
21.000 |
0 |
26 |
Fundația Culturală „G.T. Kirileanu” Piatra Neamț |
Alcătuirea și editarea volumuli de corespondență „G.T.Kirileanu și contemporanii săi: Scrisori către Artur Gorovei |
5.000 |
1.000 |
27 |
Fundația Culturală „G.T. Kirileanu” Piatra Neamț |
Alcătuirea și editarea volumului de istorie cultural-literară „Trecute vieți de autori și cărți, ziare și reviste. De la romantism la totalitarism” |
5.000 |
1.000 |
28 |
Asociația ALFAOMEGA ART |
Conexiuni Artistice și Culturale: Piatra Neamț – Praga |
7.740 |
4.000 |
29 |
Asociația de Sprijin Comunitar „ACS” |
Fabrica de Povești |
59.220 |
5.000 |
30 |
Asociația Neokoolt |
Promovare online Piatra Neamț |
12.150 |
10.000 |
31 |
Școala Gimnazială „Nicu Albu” Piatra Neamț |
Participarea trupei Fabulinus la Festivalul Internațional de Teatru „Aplaze” Constanța, ediția a VII-a |
5.500 |
3.000 |
32 |
Asociația Culturală Conta |
Câtă viață, atâta literatură |
5.000 |
???????? Nu se înțelege |
33 |
Asociația AAA Centrul Regional de Educație Estetică Neamț |
Prezențe ale artiștilor locali și ale artiștilor din orașele înfrățite cu Piatra Neamț la Concursul Internațional Arte Vizuale „Aurel Băeșu” – ediția a II-a, 2015 |
10.200 |
7.000 |
- Cu siguranță va urma! –
pagini realizate de Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
OARE ACESTI BANI NU INTRA IN BUZUNARELE CELOR CARE CONDUC ACESTE ASOCIATII?POATE NU TOTI DAR O PARTE SIGUR . PARCA IN ORAS NUMAI SPORT AVEM