După chemarea primului ministru la DNA și pornirea urmăririi penale împotriva sa, toată lumea politică a așteptat cu sufletul la gură deciziile pe care le vor lua președintele țării, Klaus Iohannis, și chiar Victor Ponta. Președintele a ieșit într-o declarație de presă scurtă și nu a vorbit de suspendare; în schimb, a spus că ”Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru”.
În replică, Victor Ponta a ripostat pe o rețea de socializare: “Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita! Cred ca respectarea principiilor constitutionale
este esentiala pt societatea noastra si in niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului si a cetatenilor acestei tari! Asta ar insemna dictatura si cred ca la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pt noi toti!“, scrie premierul pe Facebook.