Județul Neamț și comuna Agapia se asociază, iar, pe 20.000 de lei, pentru un ”Colț de rai” realizat în comun. Propunerea de parteneriat a venit ca urmare a celor trei solicitări succesive, făcute de Agapia, prin primarul Neculai Nastasă, pentru finanțarea și organizarea în comun cu județul a manifestării ”Un colț de rai – Agapia – leagăn de spiritualitate și cultură românească”. Evenimentul e programat la Agapia, pe 13 septembrie 2015, și se vrea a fi ”acțiune care are ca scop promovarea turismului cultural și ecumenic, precum și a patrimoniului istoric și cultural al localității și zonei în care aceasta se situează”. Ceea ce se va și întâmpla, potrivit organizatorilor, care susțin că ”la această manifestare vor participa atât cetățeni ai comunei Agapia, cât și din localitățile limitrofe: Bălțătești, Grumăzești, Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț, precum și turiști aflați în zonă în perioada respectivă”.
Comuna Agapia se angajează să aloce 40.000 de lei pentru asta, iar județul Neamț ar trebui să contribuie cu minimum 20.000 de lei, bani care să acopere cheltuielile cu mapele de prezentare, bannere, afișe, pliante, scenă, sonorizare, lumini, plus focul de artificii.
(D.O.)
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu






Un comentariu
ASTA E UN FEL DE TURISM GRATUIT PENTRU UNII CU BANI DE LA BUGET.Adica MOTIV DE FURATCEVA BANI DIN BUGETE!