În prima ediție a acestui an, în cotidianul Ceahlăul marcă înregistrată, apărea o anchetă care dezvăluia o afacere halucinantă: un consilier județean, Cristian Tomuleț, membru în AGA de la Troleibuzul SA, societatea a Consiliului Județean Neamț, propunea plenului Consiliului Județean ca mai multe trasee de călători să fie încredințate direct către Troleibuzul. Peste foarte puțin timp, tot el pleda pentru cedarea acestor trasee către o firmă privată, Transmoldavia, și umbla profund interesat/ implicat să încheie contractul cu această firmă și să obțină licențele de transport direct pe această societate. Adunarea Generală a Asociaților a votat în batjocură – sau nepăsare – un contract cu Transmoldavia, Consiliul de Administrație a avizat cam la fel, iar direcțiunea a pus în practică manopera care trebuia să aibă drept finalitate ca o societate, care nu putea participa la licitații, să primească pe degeaba trasee și să le opereze, culmea, în detrimentul societății Consiliului Județean. În urma publicării anchetei jurnalistice, toți vitejii din AGA și Consiliul de Administrație au bâiguit că nu au citit cu atenție contractul, că ei sunt de bună credință și că vor lua măsuri imediat. Și au luat: au anulat contractul și au renunțat la traseele respective, printr-o simplă adresă către Consiliul Județean. Altfel spus, și-au pus mâinile în fund și s-au dat deoparte. Orice om normal la cap ar fi crezut că va urma o anchetă a poliției, că DNA-ul va fi sesizat sau se va sesiza, în condițiile în care s-a demonstrat clar că firma privată a ”greșit” deloc întâmplător datele din contract. Ei bine, nu!
Traseele sunt și în acest moment operate – fără licențe de transport – de către Transmoldavia și nimeni nu face nimic. În plus, colegii consilierului Tomuleț, cel care venea la redacție și cerea să nu se publice ancheta privind Transmoldavia, amână – interesați sau indolenți – luarea unei decizii cu privire la o parte din trasee, avantajând încă o dată firma privată. Iar aceasta, văzând că se poate, a chemat în judecată Troleibuzul, societatea Consiliului Județean, și Consiliul Județean, ca să primească traseele și licențele!!!!
Un contract plin de minciuni și omisiuni
Traseele primite gratis de la Consiliul Județean sunt cedate către SC Transmoldavia SA, printr-un așa-zis contract de colaborare și asociere, încheiat în 17 decembrie 2013. Numai că ce n-au văzut – sau nu au vrut să vadă – agamanii, membrii Consiliului de Administrație, juriștii și colegiul director, a văzut presa. Practic, toate traseele primite cadou au fost date mai departe unei societăți oficial aflată în insolvență. Pentru că SC Transmoldavia SA (CUI: RO 2040249, J27/1187/2006) se află sub incidența legii 85/2006 și, după lege, nu ar putea obține licențe pentru transportul de călători!
Dacă citești contractul respectiv, prima senzație e că ai în față un fals, deoarece Transmoldavia apare cu alte date de înregistrare: J27/112/2013, CUI 31285935. Deci alt număr la Registrul Comerțului și alt cod fiscal! Evident, numai oameni foarte atenți ar putea sesiza diferențele, mai ales că este extrem de greu de crezut că pot exista 2 societăți, cu același nume, la aceeași adresă, cu același administrator și același obiect de activitate. Ei bine, la Piatra Neamț este posibil!
Transmoldavia înregistrată în 2006 o are ca administrator pe Vasilica Crețu și acționar o firmă olandeză, RETOM Holland BV. Cea înregistrată în 2013 are același administrator, iar ca acționari pe Vaslica Crețu și… SC Transmoldavia SA, cea din 2006!
Diferența dintre cele două firme există totuși în denumire. A doua Transmoldavia, ediția 2013, se numește de fapt Transmoldavia Filiala Piatra Neamț SA. În contractul cu Troleibuzul nu a fost trecut numele complet al firmei, nu dintr-o greșeală, zicem noi, ci din dorința de a sugera că este vorba despre o firmă cu experiență în domeniul transportului de călători. Omisiune era necesară pentru a putea justifica și folosirea parcului auto al primei firme, noua societate neavând mașini omologate pentru transportul de călători. Exact acest lucru se întâmplă, când Troleibuzul face publică lista cu ”parcul auto pentru efectuarea programului de transport valabil 2013-2019, cuprins în Contractul de colaborare și asociere încheiat în data de 17.12.2013.”
Toate mașinile la care se face trimitere aparțin societății aflate în insolvență, nu societății care a încheiat contractul cu Troleibuzul.
Tentativa de amestecare a lucrurilor, de acoperire a unei situații de fapt – că Transmoldavia nu avea cum să primească licențe de transport și a apelat la acest subterfugiu – s-a făcut cu complicitatea vinovată, ca să nu spunem interesată, a organelor de conducere ale societății Troleibuzul, pentru a eluda legea.
Prin respectivul contract, dacă nimeni nu l-ar fi blocat, Transmoldavia putea opera timp de 5 ani traseele respective, fără a participa la licitații, așa cum ar fi fost normal.
Contractul a fost în așa fel alcătuit încât să avantajeze doar firma privată. Membrii AGA nu par să fi luat niciun moment în calcul interesele societății Consiliului Județean și au făcut tot ce au putut pentru mușamalizarea situației. Dacă îi întrebi astăzi despre contract, totul este undeva pierdut în ceața intereselor. Sub presiunea exercitată de materialele apărute în presă. Până la urmă, contractul a fost reziliat din mai multe cauze.
Ce spunea legea română: se interzice subdelegarea și cesionarea
Legea 92 din 10 aprilie 2007 este cea care stabilește cadrul juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare comunitară. Printre alte prevederi, ea stipulează în secțiunea 1, la art. 29, cum se poate atribui serviciul și cum trebuie el efectuat:
”ART. 29 (1) Serviciul de transport public local poate fi atribuit pentru executare, în gestiune directă sau delegată, operatorilor de transport rutier deținători de licențe de transport eliberate sau recunoscute de ARR, AFER și ANR, după caz, sau transportatorilor autorizați deținători ai unei autorizații de transport de persoane sau de mărfuri, eliberată, în condițiile legii, de către autoritatea administrației publice locale, numită în acest caz autoritate de autorizare.
(2) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii să încheie cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a gestiunii serviciilor de transport.
(3) Cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii de către titularul acestora unei alte societăți nu este admisă decât în cazul în care această societate este rezultatul divizării, fuzionării sau înființării ca filială a societății titularului, cu aprobarea autorităților publice locale respective, cu respectarea condițiilor inițiale de atribuire a gestiunii.”
Lucrurile sunt clare. Dacă mai adăugăm și minciunile/ omisiunile din contract, amestecul de societăți și mijloace de transport, ne dăm seama ce fel de contract s-a semnat și de ce a trebuit el anulat.
Consiliul județean deliberează, Transmoldavia încasează
Pus în situația delicată de a nu avea un operator pe trasee, executivul Consiliului Județean – o parte din el, cel puțin – a înghițit hapul și s-a făcut, un timp, că nu vede că Transmoldavia operează ilegal pe trasee. Cu mare greutate și în ciuda presiunilor constante de a lăsa lucrurile să meargă înainte fără o reglementare clară, traseele sunt scoase la licitație, în 14 februarie 2014. După licitație, traseele sunt câștigate de mai multe societăți, 9 dintre ele fiind câștigate de două firme din alt județ. Ei bine, cele 9 trasee sunt operate și acum de Transmoldavia, deoarece plenul Consiliului a refuzat să ia act de rezultatele licitației.
În acest moment, intervine în scenă un alt protagonist al ședințelor din Consiliul Județean, recunoscut deja prin gafele făcute din zelul prea mare de a executa ordinele primite de la partid sau de la aliații șefului de partid, Miron Radu Tudorel. La ultima ședință a Consiliului Județean, în calitate de membru al comisiei paritare pe transporturi, el a ”decis” că rezultatele licitației nu sunt corecte și a transmis plenului că ar fi bine să încheie contracte cu cei aflați pe locul doi! Motivația: cei de pe primul loc nu ar avea puncte de lucru în Neamț! Asta în condițiile în care acest lucru nu era prevăzut în caietul de sarcini, iar comisia paritară poate emite propuneri doar în baza rezultatelor licitației. În realitate, consilierii, cam aceiași care au votat atribuirea traselor către Troleibuzul, par să fie mulțumiți că se mai amână încă o lună luarea unei decizii și Transmoldavia își vede în continuare liniștită de treabă.
În ciuda controalelor, a amenzilor și a plăcuțelor de înmatriculare ridicate, autobuzele circulă pe trasee, se emit bilete, abonamente, totul sub ochii autorităților, care dau din colț în colț, fără să intervină pentru restabilirea legalității. Oare ce ar fi dacă, într-o dimineață, prefectul de Neamț, președintele Consiliului Județean, șeful poliției, șeful de la ARR și cine mai știe câți alți șefi și-ar rupe câteva ore din timpul lor dedicat județului și ar merge în autogări? Ce-ar fi dacă cineva ar cere licențe de transport și, dacă ele nu există, ar pune, conform legii, sechestru pe mașini? Ce-ar fi dacă autoritatea competentă ar suspenda dreptul de a face transport pentru TOATE societățile care nu au licențe?
Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești
În fața amorțirii totale a autorităților, Transmoldavia SA a găsit momentul propice să contraatace și să încerce intrarea în legalitate. În mapa consilierilor județeni a apărut pe post de bau-bau un fel de notificare, prin care aceștia erau somați să amâne votul privind atribuirea traseelor în discuție, deoarece există un litigiu pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă și contencios administrativ. Pentru amuzament și pentru a justifica titlul acestei părți a articolului, vă prezentăm conținutul documentului:
”Vă învederăm faptul că pe rolul Tribunalului Neamț (…) este înregistrat Dosarul nr. 143/103/ 2014, având ca reclamantă pe SC Transmoldavia SA (…) semnatară a contractului încheiat la data de 17.12.2013, și ca pârât pe SC Troleibuzul SA, în calitate de parte semnatară a aceluiași contract. Obiecul acestui dosar îl reprezintă constatarea nulității Deciziei nr. 1/07-02-2014 a Consiliului de Administrație al SC Troleibuzul SA, obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor asumate prin contractul menționat la punctele II.2 și III.
În cadrul aceluiași dosar s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Județean Neamț și obligarea acestuia (!!! – n.n.) la emiterea de licențelor și altor acte necesare în temeiul contractului de colaborare și asociere menționat, constatarea nulității absolute a licitației organizate la data de 14 februarie 2014 și a actelor emise în legătură cu această licitație.
Întrucât ședința ce se va organiza la Consiliul Județean în data de 30 mai 2014 are pe ordinea de zi și atribuirea traseelor incluse în contractul nostru de colaborare și asociere, solicităm prin prezenta membrilor votanți să amâne votul cu privire la atribuirea acestor trasee care, potrivit Contractului de asociere și colaborare încheiat la 17 decembrie 2013, sunt deja atribuite către SC Transmoldavia SA.
Un eventual vot realizat în data de 30 mai 2014 în legătură cu atribuirea acestor trasee ar crea o situație extrem de dificilă prin prisma faptului că ar fi doi transportatori pe același traseu, ajungându- se la divergențe, dar și la crearea unei situații jenante pentru călători…”
Documentul adresat consilierilor este plin de învățăminte. În loc să se ascundă pentru că a prezentat date false la încheierea unui contract, Transmoldavia dă în judecată Consiliul Județean și societatea acestuia și vrea trasee, despre care spune… că i-au fost atribuite!!! Voalat, amenință cu ”o situație extrem de dificilă” creată de apariția a doi transportatori pe traseele pe care le operează FĂRĂ LICENȚĂ, deoarece o cere… Consiliului Județean!
Trebuie să recunoaștem că cei de la Consiliu o merită, deoarece nu au acționat rapid atunci când au văzut că cineva a încercat să-i păcălească, nu au dat în judecată societatea și nu au făcut plângeri către organele competente. Ca să nu mai vorbim de lipsa de fermitate în aplicarea legii privind transportul în comun. Cine răspunde dacă, Doamne ferește, se întâmplă un accident pe unul din traseele operate fără licență de Transmoldavia? Probabil ziarele care au îndrăznit să sesizeze șmecheriile unei afaceri care pute.
Cristian Tomuleț pare să fi fost agentul de lobby pentru încheierea contractului. Membru în AGA, a făcut primul pas, cerând trasee prin atribuire directă către Troleibuzul. A participat la ședințele Consiliului de Administrație, unde a pledat direct pentru contractul cu Transmoldavia. S-a dus personal la Consiliul Judeșean pentru a grăbi încheierea actelor necesare eliberării licențelor de transport. Tot personal s-a dus la instituția care eliberarează aceste licențe – Autoritatea Rutieră Română – unde a făcut demersuri pentru eliberarea lor direct pe numele Transmoldavia. Prima declarație a sa, în momentul pregătirii anchetei jurnalistice, a fost epocală, de parcă dânsul nu a călcat nici la ARR, nici la Consiliul Județean: ”Noi am luat la cunoștință despre contract, mie mi s-a spus că traseele, până vor veni autobuzele noastre, se vor face de către operatorii care au fost anul trecut. Nu am citit contractul, dar vă asigur că noi vom opera traseele. Restul sunt povești.”
După aceea, făcea vizită la sediul redacției, sugerând că ar fi bine să nu se publice nimic despre toată povestea. O analiză a voturilor domnului Tomuleț în legătură cu toată această poveste ar putea fi extrem de instructivă pentru un ipotetic organ de control.
Este greu de înțeles – de multe ori din motive obiective, având în vedere modul de exprimare a consilierului Miron Radu Tudorel – de ce parte a baricadei se situează respectivul ales local. Dincolo de ridicolul situației de a-i indica pe ocupanții locului II câștigători la o licitație, ne întrebăm dacă nu cumva există un clar conflict de interese între postura de membru AGA la Troleibuzul a domniei sale și cea de membru al comisiei paritare pe transporturi, care are un rol important în atribuirea traseele operate ilegal acum de Transmoldavia. Un punct de vedere avizat din partea secretarului județului și a prefectului de Neamț ar trebui să lămurească lucrurile și să ne lumineze dacă nu cumva numirea sa acolo răspunde unor alte interese.
În loc de concluzii
În județul Neamț, de mai bine de 6 luni, se operează transport de călători fără documente care să permită asta. Acest lucru a fost posibil printr-un lung șir de complicități, în care sunt prinși oameni din organele de conducere de la Troleibuzul, consilieri județeni, care au avizat un contract ce conținea date false. În acest moment, cam aceleași personaje tergiversează intrarea în legalitate, ascunzându- se după tot felul de tertipuri. Organele de control care ar trebui să apere legalitatea unui transport de călători civilizat și sigur se fac că dau amenzi, mimează controale, dar se feresc de măsuri radicale. În particular, mărturisesc că se tem. Probabil au motive să creadă asta, mai ales că fac parte din instituții conduse politic.
Consiliul de Administrație al SC Troleibuzul SA:
Ion Năstase, Cristinel Mihalachi, Dan Radu Manuel, Nicolae Buculei, Mihaela Budacă.
Adunarea Generală a Acționarilor a SC Troleibuzul SA:
Cristian Tomuleț, Miron Radu Tudorel, Adrian Bourceanu, Mihai Alexandru, Gheorghe Vasiloiu, Neculai Pușcașu, Ștefănuț Vasile Ploscaru.
Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
cand cineva a intrebat de ce nu se vrea sa fie actionarii muncitorii si tot personalul s a dat *jet( mereu a fost asa, tot cel al tau e tradator, asa e sortit neamul asta.