Dezvăluiri: Tainele pământene ale sfintelor lăcașuri

Dacă luăm de bună numărătoarea națională a lăcașurilor de cult, făcută de Secretariatul de Stat pentru Culte, se cam spulberă mitul județului Neamț. Figurăm cu 542 obiective, mai puține ca Mureș (557), Prahova (589), Hunedoara (629), pentru a nu mai vorbi de Iași (637) sau Suceava (682). Ba și Bacăul are mai multe: 670. Campion, de necrezut, e județul Cluj, cu 833 construcții inventariate.

Numai că inducerea în eroare e desăvârșită. Secretariatul declară peste 60 de tipuri de lăcașuri, din numărarea cărora ies la socoteală inclusiv o bibliotecă, 5 biserici rupestre și una semirupestră, 76 geamii și două moschei, plus una bucată Patriarhie. De reținut, nu s-au numărat troițele. Oricum, inventarul-sinteză e la grămadă, indiferent de confesiune. Lesne de înțeles, rezultatele estimate ale unei analize nu merită efortul din cauza proastei structurări a prezentării oficiale. Pe de altă parte, sursele publice dedicate ortodoxiei nu se potrivesc defel și e riscant să le face treaba, căci nu știi când ți se retrage binecuvântarea.

Dar, pentru a nu sări prea repede în sectorul concluziilor, să începem de la ceva cert. În România, avem 18 culte recunoscute oficial:

▪ Biserica Ortodoxă Română,

▪ Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara,

▪ Biserica Romano-Catolică,

▪ Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,

▪ Arhiepiscopia Bisericii Armene,

▪ Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi,

▪ Biserica Reformată,

▪ Biserica Evanghelică C.A. (Confesiune Augustană – n.red.),

▪ Biserica Evanghelică Lutherană,

▪ Biserica Unitariană din Transilvania,

▪ Cultul Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste,

▪ Biserica Creștină După Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie,

▪ Biserica Evanghelică Română,

▪ Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică,

▪ Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea,

▪ Federația Comunităților Evreiești din România- Cultul Mozaic,

▪ Cultul Musulman,

▪ Organizația Religioasă “Martorii lui Iehova”.

Simpla lectură pune repede pe gânduri. Ceva-ceva parcă nu se potrivește. Lipsesc organizații cunoscute, cum sunt Biserica Ortodoxă de Stil Vechi și Comunitatea Baha’i. Potrivirea vine din altă parte. Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, permite înființarea unei noi structuri, anume asociația religioasă. Pentru înregistrare, important e să aibă cel puțin 300 de membri și să obțină avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte. În prezent, au aviz de funcționare 22 de asociații religioase, inclusiv cele două organizații pomenite mai sus.

■ Întrebări și statistici care tulbură orașul

Cum județul e mare, am ales să provocăm un studiu de caz pe Piatra Neamț. Cu instrumente gazetărești este practic imposibil de finalizat. Dar și simpla ridicare a vălului de pe inventarul lăcașurilor de cult e o premieră. Oare câți pietreni au idee de numărul bisericilor și caselor de rugăciune din oraș, indiferent de numele cultului sau asociației religioase? Câte-s ridicate înainte de Revoluție și câte după? Au autorizație de construire? Dar de funcționare? Și, la urma-urmei, cam care e valoarea declarată în acte a unei biserici?… Reticența autorităților de toate felurile se transformă încă o dată în ostilitate când adresezi astfel de întrebări nepotrivite. În fruntea clasamentului sfidării e aceeași administrație publică locală, cea greu de concurat la capitolul obrăznicie.

În realitate, există două chestiuni nevralgice principale: atribuirea/ dobândirea terenurilor și autorizarea de construire. Fruntașă pe ramuri, se știe, e Biserica Ortodoxă Română. Practic, i s-a permis să construiască ce-a vrut și unde a vrut. Oamenii știu despre ce e vorba. De la construcția monstruos plasată la Orion până la clopotele din geamul unor pietreni nevinovați din Mărăței, credincioșii sinceri și cinstiți cunosc exact toate abuzurile săvârșite cu crucea-n mână.

Dar, să vedem și cui se adresează cultele și asociațiile. În Piatra Neamț, la 1 ianuarie 2015, după criteriul domiciliului, erau înregistrate 116.268 persoane. Dacă vrem repartiția pe confesiuni, atunci datele relevante sunt cele de la Recensământul Pouplației și al Locuințelor din 2011. Atunci s-a raportat o populație stabilă de 85.055 persoane, împărțită pe următoarele confesiuni:

▪ Ortodoxă – 74.119,

▪ Ortodoxă sârbă – 15,

▪ Romano-catolică – 1.394,

▪ Greco-catolică – 36,

▪ Reformată – 14,

▪ Evanghelică (Confesiune Augustană) – 5,

▪ Evanghelică (Lutherană) – 4,

▪ Unitariană – 3,

▪ Armeană – 1,

▪ Creștină de rit vechi – 188,

▪ Baptistă – 76,

▪ Penticostală – 197,

▪ Adventistă de ziua a șaptea – 254,

▪ Creștină după evanghelie – 106,

▪ Evanghelică română – 13,

▪ Musulmană – 39,

▪ Mozaică – 36,

▪ Martorii lui Iehova – 51,

▪ Altă religie – 50,

▪ Atei – 56.

Un număr de 17 pietreni s-au declarat fără religie, iar în privința altor 8.381 – atenție, aproape 10% din populația stabilă! – nu există informații disponibile. Traducerea acestei situații este la latitudinea fiecăruia…

Nu putem să nu observăm că numărul musulmanilor l-a depășit pe al evreilor (39 la 36). La nivel județean, balanța înclină în aceeași parte (72 la 59).

■ Cei de la Culte calcă (și) peste monumentele istorice

Cu această „partajare” oficială în față, e firesc să cauți și distribuția așezămintelor. Prima sursă cercetată în mod natural e cea mai oficială dintre cele oficiale, evident același Secretariat de Stat pentru Culte. După cum arată Tabelul 1, sunt exact 30 de lăcașuri. Avem 19 ortodoxe, unul evanghelic (fără altă precizare; e o casă de rugăciune), două ortodoxe de rit vechi, 3 baptiste (două-s case de rugăciune), două romano-catolice, două adventiste de ziua a șaptea și sinagoga. Asta scriu slujbașii Guvernului, asta preluăm, nu?… Nu, nu e bine, nu e bine deloc.

Pe site-ul Cultelor sunt marcate numai 4 așezăminte cu rangul de monument istoric, ceea ce este o gogomănie fără seamăn. Până și recalcitrantei primării pietrene, care a prelucrat lista oficială a monumentelor istorice ,

Lăcașuri de cult – Piatra Neamț

Denumire                                                                  Cult                                                     Tip

i-au ieșit 11. Asta într-o adresă comunicată cu mare greutate, sub semnătura viceprimarului Constantin Teodorescu. Cineva a avut însă răbdarea să numere bisericile propuse ca obiective turistice pe site-ul primăriei. Tot 11 au ieșit, dar altele: Precista, Cuvioasa Paraschiva, Sf. Ioan, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Trei Ierarhi, Buna Vestire, Sf. Nicolae, Schitul Doamna, o biserică romano-catolică și, bineînțeles, sinagoga. Cam puțin, căci și din taximetru se văd mai multe. Sau altfel. Bunăoară, deși Turnul clopotnință – poate cel mai tare simbol al orașului – se încadrează perfect în tipologia de categorii guvernamentale, în tabel nu încape. Încap, în schimb, două biserici ortodoxe cu același nume, la aceeași adresă. Probabil fără vreo intenție anume, n-au încăput deloc Penticostalii și Martorii lui Iehova.  

■ Minuni-minunate: Direcție Sanitară cu biserică și spital cu troiță

Așa defect cum e (și încă prea devreme de corectat), inventarul de la Culte reprezintă un nebănuit izvor de teme și cârlige de documentare. Trecând peste paraclisul și capela de cimitir declarate, e imposibil să omiți capela de spital. Sau Biserica Sf. Spiridon. În dreptul ei este trecută Autorizația de construire nr. 320/1995, plus ceva despre Protopopiatul Piatra Neamț, Arhiepiscopia Iașilor și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Reținem autorizația. Are o istorie nemaivăzută, nemaiauzită, dacă informațiile extrase din primărie nu mint. Titular de autorizație nu este Protopopiatul, o parohie sau vreun preot în nume propriu. Titular este Direcția Sanitară Neamț, cum se chema în 1995. La obiectiv scrie clar și curat ca Sfântul Duh că vorbim de o biserică, nu o capelă de subsol. Trei ani mai târziu, Direcția Sanitară merge mai departe și obține o nouă autorizație (nr. 503/11 noiembrie 1998) pentru continuarea lucrărilor. În mai 1999 intră în horă Spitalul Județean cu o autorizație pentru troiță. Niciuna dintre lucrări nu figurează ca fiind recepționată.
Dar, despre Direcția Sanitară cu biserică și spitalul cu troiță, cât și multe altele, inclusiv „famelia” proiectanilor de biserici, în episodul următor. Tot atunci veți vedea cum arhitectul-șef Domițian „Duduș” Nedeianu umflă lista lăcașurilor de cult cu troițe și lumânărare, construcții ignorate de cei de la Culte. Normal pentru Piatra Neamț, nu se suflă o vorbă despre violarea Bisericii lui Ștefan cel Mare de la Curtea Domnească prin „edificarea” acelei nenorocite platforme betonate, deseori transformată în șură. (va urma)

Șerban Țigănaș, președintele OAR:

„Nu orice loc e destul de bun ca să primească o biserică!”

Prezent la Bacău, la începutul lunii iunie, cu ocazia Forumului Regional de Arhitectură și Urbanism, președintele Ordinului Arhitecților din România este cel care a aprins, de fapt, provocarea de ridicare a vălului de pe așezămintele de cult, pornind de la spusele unui arhitect senior. Cu gândul la București, cel din urmă semnala că, dacă într-un oraș au rămas niște zone libere, nu e obligatoriu să le ocupăm acum. Mai degrabă în completare decât în replică, Țigănaș a povestit cum, la Cluj, cu 5 ani de zile în urmă, arhitecții au reușit să convingă primarul de atunci (despre Sorin Apostu e vorba! – n.a.) să promoveze o hotărâre de consiliu local, care interzicea introducerea în intravilan a unor noi suprafețe „cu excepția interesului public explicitat”. Și nu s-au mai introdus, pentru că intravilanul dispunea de suprafețe suficiente pentru dezvoltare. Anterior, din motive de speculație funciară, o grămadă de terenuri erau alipite, pentru că legea permitea. Reușita unor astfel de intervenții, remarca arhitectul clujean, diferă de la oraș la oraș. Bucureștiul n-a făcut la fel, acolo au fost alte jocuri pe față. „Când construiești împrăștiat este absolut imposibil să mai asiguri calitate. Efortul pe infrastructură, pe utilități este uriaș. Toate teoriile contemporane spun că orașul eficient este orașul compact, orașul care are distanțe scurte, orașul care e construit logic, orașul care nu este monofuncțional”, mai spunea președintele OAR în iunie.

Dar, mai bine să vedeți începutul socotelii cu bisericile și alte lăcașuri de cult:

■ Istoria arhitecturii este o istorie a bisericilor și caselor

În Moldova, ne confruntăm cu o situație specială întinsă peste ani. E un dezastru în toată regula. Pe unde mai era o bucată de teren liber, poate o bucată de parc, hop, o biserică! Înțeleg cumva, e complicat să spui direct preoților și bisericii s-o lase mai ușor…

Nu e complicat deloc, dar nu există voința politică de a negocia aceste spații. Am scris despre aceste lucruri, și eu, și mulți colegi de-ai mei. Îmi aduc aminte, acum mulți ani de zile, prin ’95-’96, scriam într-o revistă românească un articol „Unde se construiesc bisericile”. Puneam problema așa: ce învățăm de la istoria arhitecturii? Învățăm că cele mai frumoase, cele mai importante lucruri pentru poporul nostru, care au rămas peste secole, sunt bisericile și locuințele. Deci, casele pentru oameni și casele pentru spirit, astea s-au păstrat. Case mai mici și mai modeste pentru oameni obișnuiți, sau vile și palate pentru oameni mai speciali. Biserici, întotdeauna. De fapt, istoria arhitecturii este o istorie a bisericilor și o istorie a caselor.

Ce nu învățăm, de exemplu, din Moldova, care este, să zic așa, „un focar” al istoriei arhitecturii bisericești de o calitate ieșită din comun, absolut extraordinară? Nu învățăm că ele au o scară umană, că ele sunt aproape de dimensiunea omului și tocmai prin jocul acesta de scară, prin care tu percepi biserica drept apropiată ție, și dintr-o dată înălțarea se produce prin niște artificii extrem de subtile pe care le-au găsit și dezvoltat înaintașii noștri de 4-5 secole. Am uitat treaba asta și acum ne interesează bisericile enorme. E o mare greșeală. Niciodată un obiect de 4-5-6 ori mai mare decât superbele mănăstiri din zona Neamțului sau a Sucevei nu va putea să transmită cu aceleași elemente aceleași contraste, aceleași înălțări. Deci, asta am uitat-o. După aia am uitat să căutăm locurile. Dacă vă uitați în trecut, o să vedeți întotdeauna că locul nu e oricare. Are o anumită încărcătură, e un loc minunat, e un peisaj, e o înălțare, o colină, o relație cu orașul. Orașul se așează cumva, se dezvoltă în jurul unora dintre ele. Acuma locul nu mai poate fi oricum. Faptul că încarci o clădire cu sacralitate printr-un act de voință administrativă nu-i suficient dacă locul nu are poezia respectivă. Nu orice loc e destul de bun ca să primească o biserică. E mare păcat…

■ Când preoții și arhitecții nu înțeleg

Șefii preoților chiar nu pot fi sensibilizați?

A fost o întâlnire demult, la începutul anilor ’90, între BOR și arhitecți, la Brăila mi se pare. La ce concluzie au ajuns atunci și n-au mai depășit momentul? Au ajuns la concluzia că arhitecții nu știu suficient de mult despre dogma bisericească și că cei care construiesc biserici ar trebui să învețe mai mult, iar preoții nu știu suficient de mult despre ce înseamnă arhitectură de calitate și că, din postura de clienți, acceptă o serie întreagă de lucruri care au niște elemente simbolice primare și îi fac să creadă că respectă dogmele, dar, de fapt, nu ajung la calitate și rafinament. Deci, o neînțelegere și o neînvățare a lecției, atât de către preoții actuali, cât și de mulți dintre arhitecți.

■ Nu merge să dai pe gratis din viața ta

Spune cineva bisericii în față și socoteala cu banii, cu Ochiul dracului?

Din felul în care s-au făcut bisericile bune, întotdeauna, sunt cele mai scumpe clădiri din lume. Acolo s-a adunat tot meșteșugul, cei mai buni arhitecți, cei mai buni cioplitori de piatră, cei mai mari pictori, cea mai multă înțelepciune pe care ctitorul le-a găsit disponibile în momentul respectiv și i-a convins să lucreze. Acuma se lucrează exact în sens invers, la prețul cel mai mic, la cine face pe gratis. Păi n-o să poți face niciodată o biserică bună cu cineva care ți-o face pe gratis, pentru că nu va putea să dea gratuit din viața lui suficient de mult. Ca s-o faci, trebuie să trăiești cu ea, uite-așa cum a făcut Gaudi la Barcelona. Asta înseamnă că trebuie să fii disponibil. Ca să fii disponibil, trebuie să ai din ce trăi. Dacă credem că se pot face case bune pe gratis sau numai prin voluntariat, ne înșelăm amarnic. Ceva nu-i firesc acolo.

Pagini realizate de Viorel COSMA

Alte fișiere: tabel scris, tabel scanat, foto Șerban Țigănaș și foto cu Șura mitroplitană.

Comentariu la șură: Monument istoric cu șură mitroplitană în coastă