Regina Maria – pelerinaj de inimă în Neamț

Cui voi spune astă-seară, somn ușor când s-o culca?”

(romanță de succes din perioada interbelică)

Se apropiau alegerile prezidențiale din ’96. Cutărică, colegul meu de breaslă, ”cu vedere de stânga”, mă oprește în plină stradă, pornit rău: ”Vrei să vezi chipul învingătorului de la apropiatele alegeri?” N-am avut timp să răspund, că ipochimenul a scos din buzunarul hainei sale o poză cu eternul activist de partid, Ion Iliescu. Zâmbărețul postdecembrist al oamenilor muncii de la orașe și sate. ”Ai ceva de comentat?”, m-a întrebat amicul. ”Nu!”, răspund, buimăcit total. Ne strângem mâna și o luăm pe direcții opuse. Ca și-n politică.

Așa cum bine știți, alegerile din ’96 au fost câștigate magistral de Emil Constantinescu, președintele cu profil de Cuza Vodă. Buuuuun! La o lună după numărarea voturilor, dau nas în nas cu ”bolșevicul meu”. A încercat s-o șteargă. L-am strigat: ”Hallo! Hallo!”. I-a trecut depresia mioritică, s-a oprit. M-am postat în fața lui și am băgat violent mâna în buzunarul hainei: ”Vrei să-l vezi pe viitorul conducător al României în carne și oase?”. ”Știu”, răspunde cel interogat, ”îmi arăți poza universitarului Constantinescu!”. ”Eroare, amice!” și scot portretul regelui Mihai I de Hohenzollern. Sfârșitul lumii. Era să moară social-democratul. Mă întreabă precipitat: ”Ești monarhist?”. ”Nu”, răspund sincer, ”dar nu suport istoria mistificată”. Nu-mi plac amintirile dragi ale copilăriei ucise cu sadism. Nu-mi plac minciunile politice lansate cu scopuri strategice. Dintotdeauna, monarhia a făcut parte din Cartea neamului. Am avut suverani care s-au umplut de glorie. Ei au cucerit independența de stat, au fondat România Mare și au apărat glia strămoșească… Ești dispus să asculți o poveste frumoasă cu regi adevărați și regine admirabile?

Visul reginei Maria

Curios sau nu, ținutul Neamț a fost curtat, în decursul secolelor, de numeroși oameni de ispravă, despre care posteritatea vorbește frumos. Printre ei, s-a zărit și englezoaica Maria, din ”perfidul Albion”, care a venit în România să-l facă fericit pe regele Ferdinand. Că l-a făcut sau nu, e treaba ei, pe noi ne interesează altceva. Cum, de regulă, sunt cultivate doar amintirile plăcute și edulcorate, sper să ne facem înțeleși.

Regina Maria a ajuns pe meleagurile noastre imediat după căsătorie. S-a plimbat cu pluta pe Bistrița și a respirat cu plăcere parfumul amețitor de cetină. Cum nemțenii sunt oameni calzi și primitori, regina nu ne-a uitat. În 1901, a venit la Piatra Neamț în calitate de principesă și a fost găzduită o noapte în casa primarului liberal N. Albu. Liberal despre care, pe vremea partidului unic, nu sufla nimenea o vorbuliță. Obiceiul de a-i găzdui pe membrii Curții Regale de către primari există de când e lumea.

În timpul primei conflagrații mondiale, regina Maria a fost adăpostită de soția gen. Averescu, Peste Vale, unde funcționa un sanatoriu pentru răniți. Este adevărat, la Piatra Neamț, n-a existat o Casă Regală, ca la Bicaz, dar o Casă Națională ”Regina Maria” există. Și există în cartierul Precista. Numai că nu mai e nici asociație de culturalizare, nici Muzeu Arheologic, ci o magazie de materiale a TT-ului și gazda unei asociații de protecție a câinilor maidanezi. Așa a ajuns primul muzeu arheologic din urbe. Noroc că inițiatorul muzeului nu mai trăiește. Mă refer la preotul Constantin Mătase.

Odată scăpați de grija Casei Naționale ”Regina Maria”, din municipiul reședință de județ, să ne mutăm la Bicaz.

Aici au poposit, în vara lui ’18, mai mult timp, și Ferdinand, și Maria, și principesele Iliana, Marioara și Elisabeta, și toată ”turma regală”, cum ar zice un antimonarhist înrăit. Nu lipseau gen. Berthelot și nici compozitorul George Enescu. Cei care nu au încăput în Casa Regală ridicată de italianul Carol Zane, au dormit în sat pe la oamenii înstăriți. Să nu uităm că, la Bicaz, Casa Regală aparținea domeniului Coroanei.

Cum pomenita casă a fost dedicată lui Ferdinand, pentru vacanțe, s-a acționat ca atare. Regina Maria și doamnele din suită au vizitat cele mai fermecătoare locuri de pe Valea Bistriței. Iată ce consemna suverana în vara lui ’18: ”Am găsit locul pe care îl visa sufletul meu… cu pajiști ca din rai și o priveliște cum nici că s-ar putea dori mai frumoasă. Ceahlăul se înalță ca o fortăreață uriașă pe fundal, într-o parte se deschide larg valea spre Hangu (toate aceste vor fi un lac?) iar pe partea cealaltă sunt dealuri înalte îmbrăcate într-o pădure întunecată. E un loc minunat, cu voia Domnului, aici am să înalț într-o zi casa albă ca zăpada a visurilor mele…”

Deși regina Maria a sorbit cu nesaț toate frumusețile de sub Ceahlău, destinul a dictat altfel. Doamne, cât de nedreaptă e viața câteodată! Casa mult visată, ”cuibul liniștit”, proiectat pe Valea Bistriței, a rămas un vis, o utopie. Din plimbările de la Bicaz, au rămas ilustratele realizate de fotograful Curții Regale, elvețianul Adolph Chevallier. Paradoxal, un pietrean, colecționar pasionat, a adunat 200 de fotografii, cărți poștale ilustrate ale străinului pripășit la Piatra, îndrăgostit de tumultoasa Bistriță. Tipul avea un atelier foto chiar în coasta liceului ”Petru Rareș”. Ce mai, a fost ”grande”.

Balcic: micul Paris al României Mari

Așa se numește cartea istoricului L. Boia, apărută la Ed. Humanitas, 2014. În ea găsiți tot ce vă interesează despre orășelul de mare farmec, cândva pe harta României Mari, acum ”dincolo”. Că Balcicul e un lac de vis, nu are rost să comentăm. Cea de-a doua regină a României, ajunsă în Cadrilater, s-a îndrăgostit de Balcic de la prima vedere. Atenție, cu ajutorul pictorilor Al. Satmary, Gh. Petrașcu, Th. Sion… Îndrăgostită ”obsedant și definitiv” de acest loc, Regina Maria cumpără terenul și începe să-și ridice ”mica casă turcească”, de fapt un Palat regal, împânzit cu inscripții în patru limbi, dintre care una în română cu tricolor. Sunt fragmente din viața Mariei și confesiuni ale ei care însoțesc drumul vizitatorului spre universul ei magic. Când intri în Balcic și vezi orașul, coborând în trepte printre munții săi albi, ți se pare că ai ajuns în Sinaia, o Sinaie de calcar, prăbușindu-se în mare. Poate că și această asemănare s-o fi atras pe regina Maria. Poate a vrut să ridice aici un Peleș al inimii ei. Regina României Mari și-a împărțit domeniul, întins pe 30 de hectare, în nenumărate grădini și alei pe care le-a botezat cu nume ce întăresc starea de poem a făpturii sale: ”fântâna de argint”, ”templul apei”, ”grădina valului albastru”, ”aleea vinului”, ”grădina Divină”, ”grădina Ghetsimani”… Grădinarul care a ajutat-o să-și realizeze visul se numea Jules Janin și a realizat și parcurile imperiale din Sankt Petersburg. La construcția celor 12 vile împrăștiate printre brazi și arborii exotici, regina a folosit o piatră adusă din Creta… Pe minunatul său domeniu, regina înota, călărea, făcea plimbări pe mare (Caliacra), citea, scria, își cultiva și admira grădinile. Aici a fost vizitată de pianistul Cella Delavrancea și, evident, de sora ei Henrietta. A venit la Balcic și I.G. Duca, viitorul prim-ministru, asasinat de legionari.

Balcicul de azi a rămas un loc pitoresc și turistic, alimentat de legende despre Maria și inima ei, care a bătut, până în ultima clipă, pentru români. Și subsemnatul a fost la Balcic. Am fost invitat de câțiva bulgari să mănânc scoici de mare și să beau bere. M-au auzit vorbind românește cu nevasta. Era pe vremea lui Ceașcă, m-au crezut nehalit.

Numai că, orice poveste tristă sau frumoasă are început și sfârșit. În toamna lui ’40, România, așezată pe ”masa de operație”, a pierdut și Cadrilaterul, cu așezarea de vis Balcic. Ei, și? Cine mai regretă azi Orașul Alb de pe Coasta de Argint cu nume de basm? Cine mai știe că frumoasa stațiune bulgară Albena a făcut parte din Cadrilaterul istoric?

Despre regina Maria, care și-a lăsat inima de aur în Capela Stella Maris, s-au spus tot felul de vorbe, și bune, și rele. Apropiații au admirat-o, pentru că a luptat pentru România Mare, și la Alba Iulia, și pe plan european. A fost respectată și pentru că a ajuns în tranșee și spitale, alinând suferințele soldaților români. Nici adversarii n-au uitat-o. Au numit-o ”agent britanic al imperialiștilor ațâțători de război”. Ca să vezi, unde se ascundea spionul!

Și, pentru că am început cu o nostimadă, să terminăm cu o povestioară. Se narează că, în mai ’97, ex-regele Mihai a venit la Bicaz și a sădit un brad în fața Casei Regale din localitate. Întrebare de baraj: s-a prins puiul de brad? Dacă răspunsul este pozitiv, monarhia poate privi viitorul cu speranță. Dacă nu… situația se schimbă.

Prof. Dumitru RUSU