Diversiunea Teodot sau dublul limbaj al Bisericii Ortodoxe

În ultima perioadă, un personaj, dubios cel puțin prin acțiunile sale, populează spații publice cu mesaje generatoare de conflicte la cel mai înalt nivel. Numele său de mirean nu spune foarte multe necunoscătorilor – Marius Rogojină -, dar este acum mult mai cunoscut, din Munții Neamțului până în Tel Aviv, sub numele de monahul Teodot de la Petru Vodă. Numele său a început să aibă acoperire națională atunci când și-a asumat dezgroparea trupului părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, făcută, spune el, din proprie inițiativă, dar după ce a anunțat starețul și obștea.

În jurul său și mai ales al acțiunilor sale, există un fel de sfială, deloc ortodoxă, a mai marilor săi din Biserica Ortodoxă, care par a ezita în a lua atitutide în fața acțiunilor acestui călugăr, acțiuni ce pun biserica într-o situație ingrată, cel puțin la prima vedere.

Aparent, Teodot acționează ca un fel de haiduc, ia atitudine în cazul Pungești, în cazul Calciu Dumitreasa, în cazul Mișcării Legionare, iar luările sale de poziție sunt extreme și conduc la tot felul de reacții dure, din partea (auto)intitulaților paznici ai antisemitismului sau din partea celor care trăiesc din subvenții bazate pe atitudini ”politically correct”. Biserica Ortodoxă condamnă cu jumătate de gură faptele monahului, dă pedepse formale, dar îl păstrează înrolat, ca pe un soldat nu întotdeauna ascultător, dar destul de util. Aspectul este întărit și de un lucru mai puțin cunoscut publicului larg și de circulație în obștea de la Petru Vodă: pe vremea când încă nu era Teodor, ci doar Marius, dar cu aspirații la rasa monahală, tatăl mirean al acestuia i-a amenajat o chilie cu tot ce trebuie fiului, ca să-i faciliteze accesul și calea spre cele sfinte. Chilia există și acum, este folosită de actualul stareț al Mănăstirii Petru Vodă.

Dezgroparea părintelui Calciu l-a făcut vedetă pe Teodot

Despre dezgroparea trupului părintelui Calciu Dumitresa s-a scris deja foarte mult. Ce nu a subliniat foarte mult media locală, și nici cea națională, au fost bâlbele de la nivelul conducerii mănăstirii Petru Vodă și ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care s-au comportat precum niște complici (in)voluntari ai lui Teodot. Facem aceste afirmații pe baza declarațiilor luate la cald, la fața locului, lui Teodot, starețului Hariton Negrea, altor călugări din mănăstire și chiar celor de la Mitropolie.

Privind retroactiv, în lumina ultimului comunicat al Mănăstirii Petru Vodă, care anunță începutul demersurilor pentru canonizarea părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, totul pare să facă parte dintr-un scenariu perfect scris. Să recapitulăm lucrurile, așa cum s-au desfășurat ele.

În decembrie, mergeam la Petru Vodă, să vedem cu proprii ochi ce se întâmplase. Pe Teodot l-am găsit în chilia Părintelui Iustin, cu încă un călugăr alături, apoi cu o echipă de filmare. El era conducătorul locului și al jocului, starețul fiind un fel de figurant în filmul lui Teodot. Ceea ce am scris atunci arată cum stăteau lucrurile:

«Pe părintele Teodot l-am găsit în chilia părintelui Iustin, în camera din spate, veghind trupul părintelui Calciu și uscându-l cu aeroterma. Părintele Teodot e dornic să vorbească și să justifice ce s-a făcut, chiar dacă asta înseamnă să amestece propria-i voință cu învățămintele părintelui Calciu, ale părintelui Iustin ori chiar lucrarea Sfântului Duh. Povestește, oricui vrea să-l asculte, iar povestea e stupefiantă.

Și a început cu ”M-am dus la mormântul părintelui Calciu, cu care am avut o legătură deosebită. Când am fost călugărit, părintele Calciu era aici și a ținut predică. Eu am partea orizontală a Crucii părintelui Calciu la mine în chilie. Acea parte înseamnă iubirea de oameni. Am mers la mormântul părintelui Calciu și i-am spus: «Părinte, eu nu vreau să te supăr, pentru că știu că ești sfânt. Dacă tu vrei să fii dezgropat, de-ne nouă încredințare», și mi-a zis: «Cu toată bucuria!»”

A urmat o revelație pe care părintele Teodot a simțit-o ca pe ”o putere deosebită” într-o noapte de sâmbătă, dar nu s-a putut duce să dezgroape trupul părintelui Calciu că n-a venit ”cineva” cu uneltele. Și-a amânat-o pentru marți, mai ales că ”Luni i-am spus părintelui stareț ce am de gând, el mi-a spus că oficial nu dezgroapă pe nimeni, dar facă-se voia Domnului”.

”Marți am început să-l dezgrop, ziua în amiaza mare. Am reușit să ajung până la podul de lemn de deasupra sicriului, iar când am ajuns aici am fost împiedicat. A venit cineva și m-a luat de acolo, m-a înșelat că mă duce nu știu unde și până la urmă nu am mai continuat dezgropămintea. Alții au fost puși să toarne pământ înapoi, să-l îngroape la loc. Cineva ne-a acuzat că ne jucăm cu Dumnezeu și cu sfinții”.

Marți era 11 noiembrie, amănunt important de precizat. Teodot nu spune că s-ar fi făcut vreo slujbă creștinească la momentul dezgropării, dar zice că a postit el două zile jum’ate. După care a căutat pe internet predicile părintelui Calciu și din prima oferită de Google a ales îndemnul de care avea nevoie mai departe: ”Aceasta a fost una din încredințările prin care noi am avut puterea să purcedem în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 noiembrie)… Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt, dar pe noi nu ne crede nimeni”.

Pe 16 decembrie, un sobor de preoți a oficiat parastasul părintelui Calciu, la mormântul din cimitirul de la Petru Vodă. Mormânt gol, după cum spune chiar Teodot: „Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…”

Cum s-a făcut parastas dacă nu mai era trupul acolo, cum au făcut preoții slujba dacă știau că mormântul e gol – sau, poate, nu știau -, cum au putut fi lăsate niște oase acolo dacă trupul era întreg, acestea și multe altele sunt întrebări la care nu avem deocamdată răspunsuri.”

 Care a fost poziția starețului? Iat-o, tot în varianta de atunci:

«Părintele stareț Hariton Negrea a părut cel puțin la fel de neimplicat în această chestiune, parcă lăsând lucrurile să curgă de la sine: ”Nu putem avea o poziție oficială, pentru că avem o problemă în acest moment cu fiul părintelui Calciu, care vrea să dea în judecată mănăstirea și să ceară multe zeci de mii de dolari”.Înțelegem că ar fi o consecință a dezgropării trupului fără acordul familiei. Întrebat de acțiunea grupului lui Teodot, părintele stareț a fost evaziv: ”S-au grăbit, lucrurile nu se fac așa”. Am insistat să aflăm de ce Teodot are cheile și se comportă ca și cum ar fi el, singur, stăpân peste acea parte din mănăstire. Părintele stareț a dat un răspuns împăciuitor, dar care nu se leagă cu regulile de ascultare dintr-o mănăstire: ”Eu sunt venit de puțin timp. Am găsit aici niște lucruri și nu le pot schimba dintr-o dată”. Noi, de aici, înțelegem că, dată fiind perioada scurtă de când părintele Hariton este stareț, nu-și permite să intre întru totul în atribuțiunile funcției.”

Mitropolia a avut și ea o poziție ambiguă. O declarație a lui Teodot, necontestată de nimeni, este explicită: ”Eu atunci am zis că ar fi cel mai bine să vină mitropolitul, ca să decidă ce să facem. Numai așa i-am putut liniști. Când a venit mitropolitul, a ascultat ce a avut de spus fiecare dintre noi și a spus că părerea lui este să-l îngropăm înapoi și să punem în biserică cele câteva oseminte care ne-au rămas. Tot atunci, ne-a spus că nu ne obligă să facem asta, că n-o să vină cu jandarmii să ne oblige, ci că e strict părerea lui”».

 Mușamalizarea a venit firesc. Trupul părintelui a fost reînhumat, de data aceasta cu slujbă, iar călugării care au încălcat cutuma au fost aspru pedepsiți, după cum se spune chiar pe site-ul mănăstirii. Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei ”a re-confirmat autoritatea testamentului, iar făptașii au fost iertați, primind cel mai ușor canon posibil – să viețuiască 30 de zile la un schit. După acea perioadă, o persoană s-a reîntors în Mănăstire și continuă să susțină public că nu a greșit, ci toată Biserica greșește în acest caz, iar cea de a doua persoană a renunțat la viața monahală și ne acuză în continuare prin presă”.

Persoana care s-a întors la mănăstire și întreține o dezbatere de idei contrar tuturor regulilor și canoanelor este Teodot. Cum s-ar spune, iertat, acceptat, dar mustrat că propovăduiește o ”concepție ateo-materialistă asupra trupului său și neagă astfel sfințenia sa”. Și lăsat să fie lămurit (și judecat) de obștea care s-a dovedit de mai multe ori neputincioasă în fața acțiunilor acestuia.

După toate aceste relatări, rămâne întrebarea: ar fi început demersurile pentru canonizarea – zicem noi firească – a părintelui Calciu Dumitreasa, dacă Teodot nu ar fi acționat ”inspirat” pentru dezgroparea părintelui, sub privirile cel puțin indolente ale unui stareț care a acceptat să facă parastas la un mormânt gol, deși știa că trupul părintelui se afla dus de două zile în chilie? Un stareț anunțat despre inițiativa lui Teodot, la curent cu tot ce făcea acesta.

Comunicatul de pe site-ul mănăstirii încearcă să prezinte demersurile privind canonizarea ca fiind total rupte de contextul în care s-a făcut dezgroparea părintelui și de umilința la care a fost supus prin expunerea mediatică și uscarea cu aeroterma. Chiar și cei dispuși să accepte orice se întâmplă în locul binecuvântat de Părintele Iustin se pot întreba dacă nu cumva asistăm la un scenariu, al cărui scop este greu de înțeles, chiar și pentru cei care cred că așa pot întreține (de parcă ar mai fi nevoie) mitul Părintelui Iustin și al sfințeniei locului.

Teodot a profanat mormântul părintelui Calciu?

În timpul în care, cu greutatea și importanța pe care i-o asigură statutul de păstrător al cheilor de la chilia Părintelui Iustin, părintele Teodot făcea pe gardianul lângă trupul părintelui Calciu, starețul vorbea despre o amenințare a fiului părintelui, că va face plângere pentru profanare de morminte. Până la urmă, nimeni n-a făcut nimic. Conflictul, ne-au declarat surse din poliția Neamț, s-a stins pe cale amiabilă, în sensul că ”fiul părintelui Calciu a amenințat reprezentanții mănăstirii că va face plângere pentru profanare de morminte, în cazul în care nu reînhumează imediat trupul. Poliția Neamț nu a primit nicio reclamație în acest sens (!!!), dar s-a interesat la Mitropolia Moldovei și Bucovinei dacă se poate pune problema infracțiunii de profanare. MMB a precizat că dezgropămintea s-a făcut în cadrul unui ceremonial religios, cu slujbă conform canoanelor și, prin urmare, iese din discuție profanarea.”

Iarăși apare cel puțin ciudată poziția Mitropoliei, în condițiile în care se știa că trupul a fost scos noaptea, pe ascuns și fără slujbă! Teodot a precizat clar că el a postit două zile înainte, iar slujba s-a făcut după 2 zile, în fața mormântului gol. Să ne reamintim declarația lui Teodot: „Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…”

De ce Mitropolia are această atitudine în fața lui Teodot, dacă acesta a încălcat atât legile Bisericii, cât și pe cele lumești? Dacă nu luăm în calcul faptul că acțiunile sale folosesc Mitropoliei, este foarte greu de înțeles, chiar făcând apel la învățăturile din Cărțile Sfinte.

 Teodot, Mișcarea Legionară și activistul de la Pungești

După momentul Calciu Dumitreasa, călugărul Teodot a reapărut în opinia publică, tot cu luări de poziții controversate. Cunoscutul ziarist Victor Roncea, un cunoscător al realităților de la Mănăstirea Petru Vodă și apropiat de Părintele Iustin, scria pe blogul său despre Mihai Rogojină că «Monahul Teodot, alias Marius Rogojină din Buhuși, identificat mai ales prin barba roșie care îl aseamănă cu mai cunoscutul Vincențiu Ploieșteanul, este cel care, cu voie de la SRI, unde lucrează fratele său, conform propriilor sale afirmații, a susținut visceral teze antisemite tâmpe și aculturale, în ”reportaje” transmise cu orele și în repetate rânduri pe televiziunile locale din Neamț». Tot acolo se acreditează ideea că Teodot, împreună cu un alt ”frate”, ar fi pus în pericol însăși existența Mănăstirii Petru Vodă care «a suferit continuu de acuza de ”antisemitism” și ”extremism”, fiind în pericol permanent de a fi desființată, cu tot cu spitalul pentru bătrâni și căminul de copii.»

Chiar dacă am încercat tot timpul să ne delimităm de orice interpretări duse la extrem, nu putem să nu remarcăm niște coincidențe ciudate.

De fiecare dată când un înalt oficial român ajunge în Israel sau în momentul când există discuții pe tema Holocaustului, se scoate pe tapet numele Mănăstirii Petru Vodă.

Victor Ponta a vizitat recent Israelul. La scurt timp după, pe site-ul Hotnews apare părintele Teodot, care ține un discurs la aniversarea a 87 de ani de la înființarea Mișcării legionare. În ce calitate face el acest lucru, cum o face și cu ce argumente, nu mai contează în spațiul public, atâta timp cât media îl prezintă ca pe un călugăr de la Petru Vodă, sugerând facil că acolo există un mediu propice, un ”cuib” de răspândire a ideilor antisemite. La fel de facil se aduc și argumente și se face de acum obsesiva trimitere la măicuțele care i-au cântat Părintelui Iustin, la aniversare, cântecul ”Sfântă tinerețe legionară”.

În avalanșă au venit protestele, din lumea evreiască în special. Și în acest caz, se uzează de termeni duși la extrem. Deputatul Aurel Vainer, președintele Comunității Evreiești din România, a cerut statului să intervină imediat, iar Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului a calificat declarația lui Teodot ca fiind ”o instigare la ură și violență în numele Bisericii”. Ca și cum obscurul, dar vocalul monah născut la Buhuși ar putea fi confundat vreodată cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, sau cu Patriarhul Daniel, în calitate de cuvântător al Bisericii Ortodoxe Române. Celor de la CMCA le-a convenit de minune că pot raporta o acțiune gravă, antisemită, ceea ce, în timp, le-ar garanta noi proiecte de supraveghere și monitorizare antisemită, și n-au avut niciun scrupul în a identifica Biserica Ortodoxă cu acțiunile răzlețe ale unui om, care pare să aibă tot atâta tangență cu credința creștin-ortodoxă cam cât au iudaicii cu carnea de porc.

Patriarhia Română, condusă, după cum bine se știe, de Daniel Ciobotea, a găsit prilejul perfect să mai dea o dată cu bâta în baltă, din dorința de a fi, și ea, politically correct și de a-l mulțumi pe Patriarhul care tot timpul s-a simțit departe de acțiunile și harul Părintelui Iustin și s-a comportat ca atare.

Există persoane care jură cu mâna pe Biblie că l-au auzit pe PF Daniel, pe când era doar ÎPS Mitropolitul Moldovei, că, după dispariția Părintelui Iustin, va băga plugul și va ara zona actualei Mănăstiri Petru Vodă. Neparticiparea sa la înhumarea Părintelui și huiduielile de care s-a bucurat mesajul său sunt edificatoare în acest sens.

«Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile și acțiunile cu caracter antisemit și respinge orice ideologie xenofobă cu iz religios, deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertății individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevărați pot fi buni patrioți și fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite și xenofobe», afirmă Patriarhia, într-un comunicat postat pe site-ul agenției sale de știri, Basilica, și preluat apoi de mass media.

Am înțeles, din acest discurs, că monahul Teodot nu reprezintă poziția oficială a BOR. N-am înțeles, însă, a cui poziție o reprezintă. Și nici dacă BOR poate avea mai multe poziții.

Mai departe, în același comunicat, începe atenționarea pe care o transmite Patriarhul actualului Mitropolit, Teofan, pe care-l face, indirect, răspunzător de întreaga situație:

«Patriarhia cere Arhiepiscopiei Iașilor ”să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii și atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan național și chiar internațional…». Motivația este specifică spiritului contabil-pragmatic al lui Daniel Ciobotea, supărat că asemenea practici ar putea «afecta inclusiv pelerinajele credincioșilor ortodocși români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar și a respectului și cunoașterii reciproce dintre popoare și religii diferite».

 Dublul limbaj și foloasele sale

Din capul locului, trebuie spus că aici nu se pune problema de sfințenie a părintelui Calciu Dumitreasa. Prin pătimirile sale, prin viața și credința sa, părintele Calciu se apropie până la contopire de statutul de sfânt. Iar sinaxarele aduc suficiente mărturii ale unor sfinți fără moaște, lucru care nu știrbește cu nimic sfințenia acestora.

Chestiunea care se impune a fi discutată este dublul limbaj al reprezentanților Bisericii. Au spus că nu sunt de acord cu modul în care s-a susținut legământul din testamentul părintelui Calciu, dar, când a venit vorba de măsuri împotriva neascultării celor care au sfidat canonele, s-au mulțumit în a-i dojeni blând pe neascultători și-n a-i mângâia blajin pe creștet. Au părut gata să deschidă acțiune pentru profanare a unui mormânt, dar, când s-a pus problema unei anchete, au pus batista pe țambal și l-au acoperit pe Teodot, susținând că dezgroparea s-a făcut cu slujire bisericească. În cazul declarației privind Mișcarea Legionară a lui Teodot, a urmat un comunicat, anemic în ceea ce-l privește pe acesta, dar cu trimitere spre Petru Vodă, ca și cum ai putea pune semnul egal între un rătăcit și un loc pe care milioane de români îl consideră sfânt.

Din toate aceste aparente bâlbâieli, de câștigat pare să aibă doar reprezentanții bisericii, nu și Biserica. Cel puțin pe termen lung. În cel privește pe Teodot, el pare a fi un personaj creat, nu are importanță dacă de Biserică sau de alții (sau și de unii și de alții), care a căpătat notorietate și poate fi folosit de fiecare dată când e nevoie de o diversiune.

Revenim cu o întrebare: qui prodest?

* ”Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămășițele pământești ale foștilor deținuți politici uciși pentru Cristos în temniță sunt moaște. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Părintelui Ilie Lăcătușu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Și Sinodul nu s-a pronunțat. În majoritate, foștii deținuți politici au fost legionari, și ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înțelepciune și cu atenție. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinți, chiar necunoscuți sau nerecunoscuți de noi, ne poate face bine”.

”Toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaște. Nu toți sfinții devin moaște. Dumnezeu lucrează prin diverse haruri pe care le pune în anumiți oameni. Moaștele sunt numai un fel de manifestare a divinității”. – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Valentin BĂLĂNESCU

Dana OSTAHIE