Un grup de consilieri județeni, format din Dionisie Dumitrașcu, Mircea Pintilie, Neculai Pușcașu, Ion Sava și Gabriel Vișan, au participat, în perioada 3-5 octombrie, la Sărbătoarea Națională a Vinului, ca urmare a invitației Consiliului Raional Orhei. De pe urma vizitei a rezultat o informare realizată de consilierul Neculai Pușcașu, informare care aduce aminte de materialele de propagandă din perioada de dinainte de 1989.
Dincolo de stilul de realizare a materialului, să reținem că cei din Orhei au acordat o atenție deosebită delegației oficiale nemțene și că în urma întrevederii s-au formulat câteva propuneri de colaborare care să depășească nivelul discuțiilor sterile. Este vorba de ședințe comune ale Consiliului Județean Neamț și ale Consiliului Raional Orhei, de soluții pentru ajutorarea financiară a raionului Orhei prin alocări de sume pentru dezvoltarea locală, de sprijin moral și material pentru punerea în valoare a locurilor cu profund caracter istoric românesc, pentru amenajarea și întreținerea monumentelor, a cimitirelor eroilor români căzuți la datorie, a tot ceea ce poate contribui la menținerea unității de neam, limbă, tradiții și obiceiuri.
Cea mai interesantă dintre idei se referă însă la o altă instituție decât Consiliul Județean, și anume la Camera de Comerț și Industrie Neamț care ar trebui să pregătească funcționari sau persoane interesate din raionul Orhei (”cadre” în limbajul consilierului Neculai Pușcașu) în domeniul accesării de fonduri guvernamentale și europene. Mai rămâne ca cei de la Cameră să vrea și cei din Orhei să selecteze ”cadrele” respective.
V.B.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite






