La Colegiul Național ”Petru Rareș”, astăzi, a fost delegat un nou director adjunct după ce, în urmă cu aproape o lună, prof. Dorel Haralamb a anunțat că demisionează. Deși s-au vehiculat mai multe propuneri pentru ocuparea scaunului vacant, Consiliul de administrație al ISJ Neamț s-a oprit la profesoara Carmen Mareș, fostă Pughineanu. Carmen Mareș este profesoară de informatică la ”Rareș”, o persoană cu popularitate în rândul elevilor, fiind prezentă alături de ei la cele mai multe dintre competițiile de specialitate. Numirea doamnei Pughineanu pe postul ocupat până acum de profesorul Haralamb vine într-un context în care o bună parte dintre profesorii de la ”Rareș” sunt nemulțumiți de activitatea managerială a unității. Cât de mult se vor liniști apele la o instituție de prestigiu așa cum este colegiul național amintit prin venirea noii directoare rămâne de văzut. Delegația este valabilă până la sfârșitul anului școlar sau până la organizarea unui concurs pe post. Interesant și semnificativ pentru nivelul de comunicare al ISJ Neamț este că atât doamna Mareș, cât și Luminița Vârlan, directoarea colegiului, au aflat de la Mesagerul de Neamț despre numire. (M.T.)