În iulie 1989, Nicolae Ceaușescu ținea un discurs fulminant despre anti -capitalism, invocând faptul că peste 4 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie, în țările în curs de dezvoltare, în vreme ce țările bogate au acumulat ”zeci și zeci de miliarde de dolari din țările în curs de dezvoltare”. S-a declarat ferm împotriva continuării unei astfel de situații: ”Pentru noi, a apus întotdeauna o asemenea cale! Poporul nostru spune, câteodată, că aceasta se va întâmpla când o face plopul mere sau răchita micșunele. Dar nu vă grăbiți să aplaudați. Genetica modernă a făcut progrese uriașe. Și e posibil să ne întâlnim cu plopi și cu răchită care să facă micșunele, dar nici atunci, chiar în asemenea situații, nu vom admite întoarcerea înapoi. Capitalismul în România a apus pentru totdeauna!”.
Pe 20 decembrie 1989, în plopii din fața Stației de Salvare din Piatra Neamț, au apărut mere, fără nicio intervenție genetică. Întâmplător sau poate nu, acolo lucra asistentul Vicențiu Adrian Martin, care a devenit ulterior un vocal lider de sindicat. Dar înainte de a se ”bate” pentru drepturile colegilor săi, Vicențiu Martin a fost participant voluntar la Revoluția Română. Și apoi a trebuit să demonstreze, constant, ori de câte ori era atins de scandalurile dintre asociațiile de revoluționari, că a fost acolo, printre gloanțe, și că a avut grijă de răniți.
Prim-secretara, salvată din mâinile oamenilor
Poate nu neapărat după nume, ci mai mult după fizionomie, pentru pacienții cărora le-a salvat viața și pentru femeile pe care le-a ajutat să aducă prunci pe lume, pe marginea șanțului, Vicențiu Martin este un om extrem de cunoscut în Neamț. Și nu doar în Neamț, pentru că, sigur, îl mai țin minte oamenii pe care i-a salvat de la moarte în zilele pline de incertitudini și de ordine contradictorii, din perioada tulbure a ceea ce, de-a lungul timpului, a căpătat numele (și acesta disputat) de ”Revoluția română”. În anii care au urmat după 1989, în contextul apariției multiplelor legi care împărțeau participanții la revoluție în tot soiul de categorii, după criterii contestate și contestabile, Vicențiu Martin a trebuit să-și facă dosar, să adune declarații, să obțină avize și certificate de luptător pentru victoria Revoluției Române. Ultimul, în care se precizează că s-a remarcat prin fapte deosebite, este eliberat pe 2 martie 2011. Iar în primăvara acestui an, a fost anunțat de directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 că documentele referitoare la faptele sale ”au fost arhivate în cadrul arhivei IRRD, Fond I, dosar nr. 253 și vor sta la dispoziția cercetătorilor, precum și a tuturor celor interesați de cele petrecute în timpul Revoluției Române din Decembrie 1989”.
Ce merite a avut Vicențiu Martin, în toată perioada de zbucium, din decembrie 1989, rezultă cel mai bine din declarațiile pe care le-a strâns, de-a lungul anilor, de la cei pe care i-a întâlnit sau alături de care și-a riscat viața. Am selectat fragmente din unele, pe altele le reproducem integral, așezate în așa fel încât să respecte, faptic și cronologic, desfășurarea evenimentelor.
”Subsemnatul Morțun Gh. Neculai, domiciliat în Piatra-Neamț, declar următoarele:
– în ziua de 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, după ce s-a anunțat fuga lui Ceaușescu, am ajuns la Comitetul județean de partid împreună cu fiul meu, ne-am întâlnit cu dl. Martin Vicențiu și am ajuta-o pe prima secretară să scape din mâinile unei femei și a unui rom care o loveau. După acest incident, dl. Martin s-a dus la Stația de salvare, întrucât a considerat că este nevoie de el acolo, fiind asistent la această unitate, iar eu am stat până noaptea. Aceasta îmi este declarația pe care o semnez (08.02.2007)”.
”Subsemnații Martin Adrian Vicențiu, Apintei Ioan, Maxim Constantin, salariați la Servciul de Salvare Piatra-Neamț, au trăit intens zilele lui decembrie 1989. În Piatra Neamț aveau domiciliul forțat Cornel Mănescu, Anton Uncu și câțiva muncitori din Brașov participanți la revolta din noiembrie 1987 și chiar dacă roiau securiștii în jurul lor, au creat o atmosferă incendiară. Astfel, pe 20 decembrie, în plopii din fața din fața Salvării apar mere, iar la statuia lui Ștefan cel Mare sunt aprinse lumânări învelite în flori. În 22 decembrie, după anunțul radiofonic despre moartea lui Milea, în fața teatrului apar grupuri de oameni care forțează intrarea în județeana de partid. Martin Adrian Vicențiu intră printre primii. Fiind întâmpinat de secretara de partid Leuștean, care este scoasă împreună cu plt. major Asmarandei. Ulterior, cei doi sunt somați să predea cheile revoluționarilor care au intrat în sediul județean de partid PCR. Sunt arse tablourile dictatorului și cărțile acestuia. Euforia cuprinde întreaga piață. În acea noapte, patrulăm prin oraș, pentru a interveni la eventualele cazuri de răniți”.
”Subsemnatul dr. Ciocoiu Constantin, angajat al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, declar prin prezenta că, la data de 23 decembrie 1989, dl. asistent medical Martin Vicențiu a solicitat să plece voluntar, împreună cu echipajele sanitare formate la serviciul de ambulanță, pentru a sprijini coloana militară formată de Unitatea 01027 Piatra-Neamț, care urma să se deplaseze spre București, pentru a interveni în conflictele armate generate de Revoluția Română. În acea perioadă, eram medicul director al serviciului de ambulanță și am fost solicitat de comandatul unității, lt. col Vulpe, să-i dau trei echipaje cu trei autosanitare, în regim de urgență și necondiționat.
Am dat aceasta declarație în deplină cunoștință de cauză, în sprijinul adevărului, la solicitarea d-lui Martin Vicențiu, spre a-i folosi pentru rezolvarea oricăror probleme administrative din cadrul asociației revoluționarilor”( Datată 18.05.2007).
În drum spre Buzău, la Mărăcineni, în dreptul unei unități militare care, la rândul ei, a fost atacată, coloana de la Piatra Neamț intră sub tirul unor grupuri de indivizi îmbrăcați în combinezoane negre.
”La ora 23, militarul Vespasian este împușcat în frunte, lt. major Cighir este împușcat în genunchi, militarul Nicolau în gât”, scrie în declarația ambulanțierilor. ”Pe cei răniți i-am pansat și pensat pe vasele mari de sânge. Abia dimineață, cei decedați și, ulterior, cei răniți au fost transportați cu autosanitara tip TV, asistent Vârcă Gheorghe, conducător auto Boghian Ilie. La al doilea transport, la întoarcere, s-a tras asupra salvării, Boghian Ilie fiind rănit cu 8 gloanțe în abdomen, iar Vârcă Gheorghe cu 2 gloanțe. (…) Asupra unității militare din Mărăcineni se produceau atacuri mai ales în timpul nopții, lângă noi au murit militari. Pe data de 28 decembrie, constatând că evoluția medicală a colegului nostru Boghian nu este favorabilă, am decis să-i transportăm pe răniții cu probleme la Clinica Iași, medicii de la Buzău nedându-i nicio șansă lui Boghian, iar lui Cighir voiau să-i amputeze piciorul. Asumându-ne riscul de a fi atacați pe drum, am reușit să-i ținem în viață pe cei doi și azi trăiesc cu câteva sechele minore. Apoi ne-am întors în Buzău, angajându-ne în activitățile UM Piatra Neamț. Decizia de a rămâne la UM Buzău Mărăcineni a fost luată de ministrul apărării, generalul Gușe. Am participat la filtrele de pe șoseaua națională. Chiar dacă acele zile au fost teribile pentru noi, nu ne-am schimbat de haine, nici nu ne-am descălțat din 23 decembrie 1989, până la 4 ianuarie 1990”.
”Subsemnatul col (r) Mierlici Ion certific faptul că, în seara zilei de 26.12.1989 am fost rănit în localitatea Mărăcineni, județul Buzău, în timp ce mă aflam în misiune de patrulare pentru depistarea teroriștilor și capturarea acestora. Pe timpul activităților desfășurate la ordin, eu îndeplineam funcția de comandant de batalion infanterie și dețineam gradul de căpitan.
Imediat am fost transportat la Infirmeria Regimentului de geniu, iar rănile mi-au fost tratate de către domnul Martin Vicențiu, aflat în postura de voluntar, făcând parte din echipajul de ambulanțe care au însoțit coloana de blindate în drumul spre București și care a fost oprită la Mărăcineni, la ordinul primit de la eșaloanele superioare”. (notă de relații dată în fața unui notar public pe 7.12.2007)
Conform adresei întocmite la UM 01027 Piatra Neamț, pe 24.07.1994, semnată de comandantul de la acea vreme, lt. col. Gheorghe Cocuz, autosanitarele trimise de la Piatra Neamț, cu tot cu medic și cu cei doi asistenți (Vicențiu Martin și Gheorghe Vârcă) au stat la Buzău până ce militarii și-au încheiat misiunea: ”În perioada 25.12.1989-03.01.1990, unitatea a acționat în municipiul Buzău pentru paza cazărmilor unităților militare și pentru nimicirea grupurilor teroriste din oraș, în zonele stația peco de la ieșirea spre Ploiești și cimitir. La data de 03.01.1990, conform ordinului primit, unitatea a început îmbarcarea tehnicii de luptă în gara Buzău, iar la ora 19,30 garnitura a început deplasarea spre Piatra Neamț”.
Simultan cu militarii, s-au întors și echipajele de ambulanță. Iar ceea ce a făcut Vicențiu Martin, pe toată perioada șederii la Buzău, a fost sintetizat în declarația sa de lt. Gheorghe Cighir: ”A condus activitatea de evacuare a mea și a d-lui Boghian Ilie, la spitalul din Iași; pe traseul spre Iași, a condus și asigurat activitatea de salvare a răniților transportați; a organizat și condus postul de prim ajutor din unitatea de geniu Buzău; prin tot ceea ce a făcut și organizat, a salvat vieți omenești”.
Cristina MIRCEA
