Există în fiecare perioadă, pre și post electorală, localuri norocoase din punctul de vedere al administrației publice locale. În municipiul Roman, un asemenea local pare să fie restaurantul ”Brăduțul”, care a răsărit în curtea liceului ”Vasile Sav”. Că respectivii își fac reclamă chemând clienții, spunând că funcționează în incinta liceului respectiv, e, până la urmă, treaba conducerii unității de învățământ, a oamenilor legii, care ar trebui să știe că există niște normative cu privire la distanța față de o școală și, nu în ultimul rând, a conducerii administrative a orașului.
Care nu pare să fie deloc deranjată de prezența unui restaurant în apropierea unui lăcaș de învățătură, din moment ce masa festivă de 1 Decembrie s-a desfășurat taman acolo, cu mult succes și multă voioșie, cum stă bine la români când chefuiesc fără să bage mâna în buzunarul propriu.
Mulțumiți foarte tare de ambianță, de servire și de bucate, oficialii din primărie par să fi dezvoltat un adevărat reflex necondiționat când vine vorba de Brăduț. La o zi după petrecerea oficială de 1 Decembrie, pe 2 decembrie, a avut loc acolo o dezbatere publică, cu reprezentanții asociaților de proprietari. Evident că asta ni s-a spus numai după ce am întrebat punctual de ce Primăria a arvunit restaurantul, cu tot cu meniul aferent, de aproximativ 60 de lei/persoană.
Răspunsul merită consemnat la rubrica ”noi scriem, voi trageți concluziile”. Deci, ni s-a răspuns cam așa:
Buna ziua! Cu privire la solicitarea dumneavoastra va informam:
– masa festiva cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei s-a desfasurat la restaurantul “Bradutul”
– astazi la acelasi restaurant a fost organizata o dezbatere publica cu reprezentanti ai asociatiilor de proprietari privind cele 4 proiecte lansate in dezbatere publica pana pe 21 ianuarie 2016 – http://www.primariaroman.ro/inf_publ.php , privind:
- REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A ACTIVITĂȚII DE VOLUNTARIAT ÎN CADRUL STRUCTURILOR ORGANIZATORICE ALE MUNICIPIULUI ROMAN
- CONSTITUIREA CONSILIULUI CONSULTATIV PE PROBLEME DE TINERET ȘI APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL ACESTUIA
- REGULAMENTUL SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE AL MUNICIPIULUI ROMAN
- REGULAMENTUL PRIVIND STABILIREA CONDIȚIILOR DE IMPUNERE A SUPRAIMPOZITĂRII PENTRU IMOBILELE NEÎNTREȚINUTE SITUATE ÎN INTRAVILANUL MUNICIPIULUI ROMAN
Casa de Cultura a Sindicatelor din Roman nu mai are aviz de functionare din partea ISU Neamt, iar Sala Mare a Primariei nu poate fi utilizata pe durata anotimpului rece.”
Semnează, Insp. Constantin Cudalb
În fața acestui răspuns, nu poți decât să rămâi înduioșat de greutățile prin care trece ditamai municipiul. Sală la Casa de Cultură nu, sala mare a primăriei este rece ca gheața și nu poate fi încălzită, că e la 50 de metri de biroul primarului, alte săli nu mai există, așa că, evident, ditamai dezbaterile publice despre voluntariat se fac cu reprezentanții asociațiilor de proprietari la crâșmă, în curtea liceului! Despre imobilele din extravilan, despre consiliul consultativ pe probleme de tineret, evident, la nivel de asciații, ca să vezi!
Păi, nu era mai simplu să spui că nu au intrat toți la masa de 1 decembrie și s-a făcut un ”repetir” pe 2? Unde a fost presa la dezbatere, că tot ne place să ne auzim vorbind singuri la televizor?
Păi, se poate așa, domnilor?! Să mănânce asociațiile numai prin reprezentanți? Dar de ce nu faceți ședințele în scări de bloc, că se poate face antren și pe bază de catering, monșer, ca să folosim vorba celebră a unui romașcan?
Pentru cei de la Curtea de Conturi, deși nu ne facem mari speranțe, ar fi de verificat cum se fac facturile pentru 1 decembrie, că, de spus, le spunem noi câți au participat în prima zi și în a doua. Dacă nu, pot întreba oameni cu funcții de răspundere, pe persoane fizice care au fost. De față.
Valentin Bălănescu