Dacă n-ar mai fi câte un proces cu nume mari, în timpul căruia să se mai citească niscaiva interceptări din dosar, oamenii simpli n-ar afla niciodată care erau adevăratele structuri de putere din România, canalele subterane prin care circulau banii și care sunt adevărații stăpâni ai țării. La Piatra Neamț, se desfășoară acum un proces în care elementul principal de atracție este fostul primar Gheorghe Ștefan și societatea sa, Termoutilaj. Miza procesului o reprezintă spălarea de bani, dar, pentru a ajunge la bani, exista un adevărat circuit care, încet-încet, este devoalat în instanță. Rând pe rând, ajung la bară aleși locali, în frunte cu Vasile Pruteanu, fostul președinte al Consiliului Județean, oameni de afaceri, administratori de firmă, deputați, cum este Elena Udrea, oficiali din ministere, cum este cazul lui Sorin Munteanu, audiat zilele trecute la Piatra Neamț. Acesta nu era, la prima vedere, un neica nimeni; a fost șef la Compania Națională de Investiții, a fost secretar de stat în dreapta Elenei Udrea, om cu responsabilități și cu prestanță. Întrega sa imagine de om important a fost făcută țăndări, în momentul când judecătorul a citit, din interceptări, câteva convorbiri dintre el și Gheorghe Ștefan. Imaginea rezultată este unui om înfricoșat, care acceptă să i se vorbească la fel ca unui valet, pus în funcție să execute ordine de partid.
Audierea lui Sorin Munteanu, fost secretar de stat, în perioada 2009-2010, în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, și fost consilier al ministrului Elena Udrea, a fost relevantă, cel puțin pentru modul cum se făcea, TEORETIC, finanțarea proiectelor, strict în funcție de priorități și de stadiul lucrărilor. Trebuie precizat că, la dosarul cauzei, există mai multe CD-uri care conțin convorbiri telefonice ale lui Gheorghe Ștefan din perioada când a fost ascultat cu mandat de interceptare.
Mărturia lui Sorin Munteanu, în partea de proces în care a fost ascultat și nu întrebat, este una în care s-a străduit să ilustreze conviețuirea „armonioasă” dintre politică și administrație: „În perioada în care am avut funcția de consilier al ministrului, am avut atribuții în privința Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Concret, mă ocupam cu relația cu autoritățile locale. Acest program viza infrastructura de drumuri, apă și canalizare, având în vedere că se prefigura ca, din 2015, întrucât România nu avea apă și canalizare în toate localitățile, să fie declarată împotriva acesteia procedura de infringement. Prin natura atribuțiilor mele, am discutat cu mai mulți primari și președinți de consilii județene. În cadrul acestui program, licitațiile erau organizate la minister, iar studiile de fezabilitate erau efectuate de autoritățile locale. Proiectele erau analizate în cadrul comisiei tehnico-economice, din care făceau parte doar oameni de specialitate. În cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii, suma care a fost alocată s-a ridicat la 4 miliarde de euro. Lucrările erau finanțate de firmele care câștigau licitația, urmând ca acestea să-și recupereze banii într-un termen de până la 20 de ani”.
Președintele instanței l-a lăsat pe fostul consilier al ministrului Udrea să explice, în detaliu, care erau procedurile în conformitate cu HG 577. În esență, primarii nu ar fi putut obține fonduri decât cu „binecuvântarea” consiliului județean – instituția care urmărea lucrările, prin direcția de specialitate. Totuși, după cum a declarat Sorin Munteanu, mulți primari se duceau, zilnic, la minister pentru a face presiuni să obțină finanțare, trecând astfel peste „capul” consiliului județean. Fostul secretar de stat a mărturisit că Gheorghe Ștefan era unul dintre cei insistenți, dar a precizat că probabil atitudinea sa era determinată de faptul că, fiind președinte de organizație județeană de partid, era, la rândul lui, presat de primarii de comune. „Am avut discuții cu Ștefan Gheorghe și cu o doamnă de la consiliul județean, așa cum avut cu primari din toată țara, în limitele normale ale relației de serviciu. Nu am avut impresia că inculpatul insistă în mod deosebit pentru alocarea unor sume pentru un proiect anume, ci a susținut mai multe proiecte derulate în județul Neamț. Nu m-am simțit amenințat sau presat în vreun fel”.
* Un secretar de stat, varianta din interceptări
Sintagma ”limite normale de serviciu” pare să fi fost cea care a declanșat o serie de întrebări ale judecătorului. Probabil ca să sublinieze „limitele normale ale relației de serviciu” și să-i împrospăteze memoria fostului consilier, care depunea mărturie sub jurământ, președintele instanței a citit câteva fragmente din înregistrările convorbirilor telefonice de la dosar: „Băi Sorine, dar tu chiar crezi că eu sunt un c…t de primar? Adică îi dai lui Pa&Co și mie nu-mi dai? Demisionezi tu sau eu?”; „Mă auzi? Păi dacă ești acasă la tine, de ce nu mă auzi? Nu mă uita cu apa aia! Eu, altfel, vorbesc cu Ialomițeanu, băi! Nu-i drept ce faceți voi cu mine. Dacă mă lucrați, spune băi că mă lucrați! Adică lu’ ăla de aduce 700 de voturi îi dați 34 de miliarde, și eu sunt f…t pe toate părțile! Tot spui «da» din decembrie și suntem în luna mai și nimic. Dacă-s comandate împotriva mea, să știu și eu, că nu suport nedreptățile! Ăla care vrea să mă distrugă pe mine a primit 16 miliarde. Dacă ajuți dușmanii, spune-mi și mie, că-s mai buni ăia probabil”.
Absolut toate convorbirile citate de judecător erau „împănate” cu înjurături și cu expresii care nu se pot reproduce. De altfel, magistratul nu le-a rostit pe cele triviale, ci s-a limitat doar la înjurăturile cu trimiteri „creștine”. După care l-a întrebat, senin, pe martor dacă acestea erau „limitele relației de serviciu”.
Pus în dificultate, Sorin Munteanu a răspuns: „Chiar dacă unele discuții au fost mai tensionate, nu am rămas cu impresia că Ștefan Gheorghe m-ar fi presat în vederea finanțării prioritare a unui proiect anume. Iar plățile se făceau, de regulă, după luna mai, către toată lumea, cu câteva zile diferență, în funcție de gradul de execuție. Arăt că, din câte mi-am dat seama, Ștefan Gheorghe este mai coleric de felul lui și astfel se explică tonul unora dintre discuții”.
* Un secretar de stat, varianta crudei realități
Din toate discuțiile, se remarcă un soi de portret generalizat al ocupantului unei funcții de secretar de stat. Un simplu servitor, care s-a și complăcut în această ”calitate”, fiindcă, de pe urma ei, avea multiple avantaje și prea puține răspunderi. Un amploaiat aflat la mâna politrucilor, care băteau cu pumnul în masă, bazați fiind pe voturile pe care le cumpărau, la rândul lor, în teritoriu, prin mijloace specifice. Un slujbaș care tăcea și înghițea, care se făcea că făcea și care era tare mulțumit că-și lua leafa, deloc mică, că-și plimba mașina de serviciu și, din când în când secretara, iar dacă pentru asta trebuia să mai înghită și sudalme, de la Piatra Neamț sau de aiurea, era un sacrificiu mult prea mic de făcut. Secretarul de stat în cauză este doar un exemplar din această tagmă a secretarilor de stat, cei care, teoretic, ar trebui să fie ajutorul de ministru, dar, sub generica titulatură de ”Eșalonul 2” sau 3, de fapt sunt niște valeți, purtători de costume, făloși și siguri că, atâta vreme cât își servesc stăpânii, nu li se poate întâmpla nimic. Problemele apar când încep stăpânilor să li se întâmple diverse, dar asta face de altă discuție, într-o ediție viitoare, pentru că, în definitiv, și lepădarea poate fi o politică de stat.
Ziceri semnificative:
- Gheorghe Ștefan către consilierul ministrului Elena Udrea: „Băi Sorine, tu chiar crezi că eu sunt un c…t de primar?”
- Sorin Munteanu, consilierul, către judecător: ”Din câte mi-am dat seama, Ștefan Gheorghe este mai coleric de felul lui și astfel se explică tonul unora dintre discuții”
Valentin BĂLĂNESCU
Cristina MIRCEA