Indiferent cum am privi lucrurile, schimbarea managerului Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, bazată pe minciuni, date false aruncate în media, amenințări, este o victorie a mentalităților de tip comunist. Exponenții ei, că în spate sunt mult mai mulți, prinși într-un cerc al intereselor din jurul spitalului și al finanțărilor nerambursabile de la Consiliul Județean, reprezintă cu brio rămășițele vechiului regim, adaptate într-un capitalism sălbatic promovat de foștii activiști de partid.
Emilia Arcan, cu un CV impecabil pentru un element sănătos al partidului, care a pornit de la munca de jos și s-a ridicat prin forța personalității ei, apreciată etapizat de multă lume, care nu se gândea vreodată că va ajunge să cântărească bugetul unui județ ca pe un kilogram de orez, este vârful de pix cu care trebuie să fie executat managerul.

După ce au chemat controale care le-au infirmat acuzele, și-au dat seama că trebuie să-și asume răspunderea demiterii. Așa că au mai trecut la confecționat alte acuze și documente și se pregătesc de execuție ”en fanfare”.
Doctorul Ioan Lazăr este și el vinovat, pentru că nu spune totul despre ce se întâmplă la spital. Despre lucrările supraevaluate, despre firmele care căpușau spitalul, despre presiunile făcute asupra lui. Despre achiziții și despre interesele firmelor mari implicate în achizițiile de la spital. Despre alte vinovății o să aflăm sigur în zilele următoare, după schimbarea sa. Pentru că, vă spuneam, este subiectul perfect pentru deturnarea atenției și pentru promovarea propriilor interese. Pe ce argumente se întemeiază schimbarea, vom reveni în curând. Mai ales că se pregătește evacuarea unei societăți private din spital, cu interese peste tot, de la administrație județeană, în legislativ sau în mediul privilegiat de afaceri din Neamț.
V.B.






4 comentarii
Nu înțeleg ce motive are această arcan să afișeze același rânjet absolut în toate postările, dacă județulse confruntă cu probleme așa grave?
Oare știe ce este o fișă a postului?
pierdere de timp cu comentarii care nu le publicați.
aveți alternative, doamna Cristi…
Cu (…) viață noastră este un chin! Incompetența totala