Margareta Mihăilescu, directorul Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, și-a depus demisia vineri, 17 martie.
Contactată telefonic, Margareta Mihăilescu a declarat foarte sec: „Nu comentez. E mai bine așa pentru toți”. Totuși, Margareta Mihăilescu ne-a mărturisit că este mulțumită de activitatea sa ca director: „Mi-am depus demisia din motive personale. Sunt mulțumită de mandatul meu de director, am pus suflet în tot ceea ce am făcut. A fost o experiență frumoasă și am legat prietenii cu numeroși artiști care ne-au călcat pragul. M-am dedicat trup și suflet acestei instituții. Le mulțumesc tuturor. Am decis să mă retrag. Acum, sunt în perioada interimatului conform contractului și, dacă se dorește, se pot întâmpla multe în această perioadă”, ne-a declarat Margareta Mihăilescu.
Despre demisia directorului de la Casa Culturii city-managerul Vasile Apopei a declarat: „Am luat și noi act de demisia doamnei director. Dânsa este acum în perioada interimatului de 15 zile și, probabil după expirarea acestei perioade, domnul primar va numi un interimar, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de director. Normele pentru organizarea unui concurs necesită o perioadă mai lungă și cred că vom avea un director plin abia după alegerile locale”.
Margareta Mihăilescu a obținut postul de director al instituției de cultură din urbea de sub Cetate în iarna anului 2013, în urma unui concurs și este de profesie inginer zootehnist. În anul 2007 Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași i-a conferit titlul de doctor în zootehnie, specializarea Tehnologia ameliorării bovinelor.
C.T. STURZU
5 comentarii
Il recomand inlocuitor pe domnul doctor Apostoaie Florin..candidatul de serviciu la postul de director de la spitalul Targu Neamt!
Domnul doctor Apostoae Florin ,a fost singurul meneger care s-a ocupat de modernizarea spitalului,atit cat a fost lasat sa faca.Ceilalti doar s-au perindat pe la sedinte si in rest nimic.Felicitari domnule doctor ,numai dumneavoastra ati luat atitudine in amenajarea” primiri urgente”!.
Ce a facut d-na Antochi spre exemplu ?NIMIC.
a facut Apostoaie de s-a rupt….!! In vremea lui Apostoaie s-a furat de s-a rupt la toate investitiile.DE ASTA E CAUTAT SI APRECIAT DE FACTORUL POLITIC….
Domnul doctor felicitari ,numai dvs.ati amenajat “primiri urgente”.
Pe ceilalti manageri nu i-a dus capul.
Doamna trebuia sa asculte sfaturile inca de acum o jumatate de an si nu ar mai fi preungit agonia…