Generoasă ca număr de locuri (80 plus unul rezervat unui fost polițist), oferta de încadrare a IPJ Neamț a trezit mare interes în rândul tinerilor care-și caută un loc de muncă. Și nu doar al lor, pentru că, nefiind o limită de vârstă restrictivă și nici vreo condiție legată de numărul de locuri pentru femei și pentru bărbați, se pot orienta spre poliție și oameni care până acum au lucrat în alte domenii. Totul este să îndeplinească absolut toate condițiile, pentru că nu se admit derogări, și să se gândească foarte bine de la început pentru ce post optează, înscrierea făcându-se strict pentru o singură funcție de agent, care trebuie precizată clar în cerere.
„În perioada 04-08 aprilie 2016, persoanele care doresc să participe la concursurile organizate, pot depune cereri de înscriere, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, din municipiul Piatra Neamț, str. Eroilor, nr. 16, după următorul program: în zilele de 04-08.04.2016, în intervalul orar 09:00-16:00”, se precizează în comunicatul IPJ Neamț. „Înscrierile se fac personal, indiferent de localitatea unde își are domiciliul candidatul și doar la unitățile de recrutare în al căror stat de organizare se regăsește postul/structura pentru care optează fiecare candidat (exemplu, candidații care doresc să se înscrie la concurs la un inspectorat de poliție județean, nu pot depune cerere la alt inspectorat de poliție județean sau la D.G.P.M.B.). Concursul se va desfășura în cursul lunii mai 2016 și va cuprinde următoarele probe: evaluarea performanței fizice, test scris, de tip grilă, interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaților). Testul scris, tip grilă se va susține pe data de 14 mai 2016. Înainte de aceste probe, fiecare candidat va fi evaluat din punct de vedere medical și psihologic”.
Cei care vor trece de toate probele vor urma un curs de inițiere în carieră, vreme de 6 luni, timp în care vor lucra ca agenți de ordine publică, sub supravegherea unui coleg cu experiență, după care vor susține un examen de definitivare. Imediat după promovarea examenului, apar și beneficiile: plata chiriei, a cheltuielilor de transport și posibilitatea de a candida pentru ocuparea unei funcții de șef de post de poliție sau chiar posibilitatea de a deveni ofițer de poliție, după susținerea unui examen.
„Îți spunem de la început că simpla înscriere la concurs nu te face polițist, pentru a fi colegul nostru este nevoie de multă muncă, responsabilitate și dăruire. Îți urăm succes și te așteptăm în rândurile noastre!”, se arată în mesajul motivațional al IPJ Neamț adresat persoanelor oneste, cu atitudine pozitivă, capabile să relaționeze ușor cu alte persoane, dornice să se perfecționeze în permanență și să ia decizii în privința celui mai potrivit mod de acțiune.
Posturile de poliție din Neamț pentru care se recrutează agenți sunt:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2016/04/POSTURI-NEAMT.pdf
Cristina MIRCEA