Câteva puncte cheie din oraș au devenit, de-a lungul anilor, cuib de boschetari și gropi de deșeuri, mai ales din construcții. Unul dintre locurile alese de oamenii străzii ca adăpost este clădirea galbenă, din dreptul podului de la Piața Centrală.
„Am aplicat două sancțiuni, una în octombrie 2015 și alta în martie 2016. Este tot o firmă din București, cu patroni străini, însă am găsit-o pe administratoarea de aici. A spus că nici ea nu și-a luat salariul de câteva luni. Le-am spus să securizeze spațiul, astfel încât să nu mai permită accesul celor fără casă. Ei au pus niște lemne, dar boschetarii vin mereu, forțează și intră”, a declarat Eugen Pancu, șeful Poliției Locale Piatra Neamț.
Andreea AMARIEI