Unul din puținii preoți din România care iese din tiparul opac al imaginii și discursului, bun orator, părintele profesor Constantin Necula este un interlocutor excelent, mai ales când îl lași să spună ce are de spus. Nu are nevoie nici de încurajare, nici de laude deșarte, nici de opreliști. Reușește să capteze atenția oriunde se duce și, dacă mai ai și urechi să auzi, deja ești un om câștigat.
– Care e povestea dumneavoastră, părinte profesor?
- Nu am o poveste specială și nu am nimic original. Sunt un băiat de cartier, din Brașov, care a ajuns preot. Dumnezeu m-a protejat, prin niște părinți atenți moral, și am avut șansa unei școli generale bune, a unui liceu bun, însoțit de o soră foarte cultivată, fiind învățătoare. Aceste lucruri m-au ajutat în viață. Nu mă simt cu nimic excepțional.
– Ce vrea Dumnezeu de la noi?
- Dumnezeu ne vrea sfinți. Restul sunt povești. Cum ajungem sfinți? E greu.
– Dar noi ce vrem de la El?
- Fiecare are câte un target. Unul vrea casă, unul mașină… Însă Dumnezeu e o persoană și noi trebuie să-I cerem lucruri pe care le poate împlini o persoană în viața noastră.
– Care-i păcatul lumii noastre?
- Nu cred că avem un păcat major. Dar păcatul cel mai mare pe care-l văd este lipsa de credință în omenia noastră. Noi, pierzându-ne omenia, îl pierdem pe Dumnezeu.
– Dar păcatul dumneavoastră care este?
(Râde) – Am un sac de păcate. De obicei mă spovedesc la duhovnic, nu mă spovedesc în presă. Oricum, un sac de păcate am sigur.
– De ce nu se trage omul din maimuță?
(Râde) – Din simplul motiv că și maimuța e creată de Dumnezeu. Eu cred că fiecare se trage de acolo de unde zice că se trage. Dar eu cred că nu se trage din maimuță.
* ”Românii se trag poate prea mult de brăcinari cu Dumnezeu”
– Dacă instituția Biserica Ortodoxă Română ar fi o persoană, cum ați caracteriza-o?
- Este o mireasă a lui Dumnezeu, pusă la muncă. Exact ca o copilă din Moldova, din secolul XVI-XVII, care trebuia să fie pregătită pentru orice. De la iubirea mirelui său până la năvălirea otomanilor. Biserica este sub presiune, dar este o mireasă așezată tot timpul în război. Nimeni nu vede că Biserica este, de fapt, ultima instituție care mai stă în linia întâi.
– Unde greșesc românii în relația cu Dumnezeu?
- Poate se trag prea mult de brăcinari cu El. Dumnezeu este foarte apropiat de noi. Unde cred eu că avem o problemă, ca popor, este atunci când încercăm să-l intimidăm pe Dumnezeu. Dacă este bine, îl aplaudăm; dacă este rău, ridicăm pumnul.
– Dar unde greșește Biserica Ortodoxă Română în relația cu credincioșii?
- Nu cred că sunt greșeli ale instituției. Sunt greșeli ale unora dintre reprezentanții ei, ale unora dintre noi. Apropo de sacul de păcate… Cred că nicio profesie din România nu e mai iubită ca preoția, ca preotul.
– Și în relația cu Dumnezeu unde credeți că greșește Biserica Ortodoxă Română?
- Poate că pune prea mare accent pe construcțiile mari, pe fala exterioară. Dar asta o face ca să contrabalansăm, într-un fel sau altul, toată snobia născută în jurul poporului român. Eu cred că, dintre instituțiile din România, cea mai luminoasă rămâne Biserica.
– Sunteți unul dintre puținii reprezentanți ai BOR care v-ați declarat de acord cu impozitarea Bisericii. De ce?
- Cred că deja Biserica este impozitată. Este o mare lipsă de informare la nivelul populației. Sunt câteva mituri legate de Biserică, pe care nu le poate sparge nimeni niciodată, pentru că, dacă vorbim în același timp cu cei care ne înjură, riscăm să începem să înjurăm și noi. Și, atunci, Biserica evită un asemenea dialog. Dar, pe foarte multe secțiuni, activitatea economică a Bisericii este impozitată.
– De ce are nevoie BOR de un trust media?
Ca să comunice părerea ei și lucrurile în care crede. Lucrând foarte mult și cu cei din presa centrală și din cea locală, am remarcat că, din ce spun, se păstrează propoziția cea mai spumantă. Ori, trustul bazilic Trinitas emite exact pe lungimea de undă a unui adevăr care să intre în casă liniștit, apăsând ușor pe clanță, nu spărgând ușa.
– Cum apreciați relația dintre politic și Biserică?
- În general, oamenii politici sunt oameni botezați de biserică, se căsătoresc în biserică și își botează copiii tot în biserică. Noi nu avem boala laicatului francez, care nu mai avea nimic de-a face cu instituția Bisericii. Noi avem mirenii, care și-au asumat inclusiv cultura politică. Din acest punct de vedere, se naște marea dilemă. Când omul politic își pierde moralitatea, Biserica trebuie să-l atenționeze, de fiecare dată. Și o face cu multă discreție, exprimându-și de fiecare dată dezacordul. Trebuie să reținem că nu există o simbioză totală între Biserică și politic, iar Biserica va fi întotdeauna un dușman al guvernelor lumii, pentru că întotdeauna le va limita puterea.
– Părinte, am o curiozitate: de ce e nevoie să se instaleze paratrăsnete pe biserici? Doar Dumnezeu nu e atât de nebun încât să-și trăsnească propria casă! Nu este biserica Casa Domnului?!
- Ne cere Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este o obligație. Dar, poate, ca să salveze alte case…!
* ”De 26 de ani, urcăm nucile în pod cu furca și ne băgăm soarele în casă cu polobocul!”
În sala plină a Casei Culturii ”Ion Creangă” din Târgu Neamț, părintele Necula a avut o intervenție demnă de toată stima, care ar trebui, dacă nu să trezească la realitate, măcar să determine un apel la conștiință:
”Noi ne iubim, nu pentru că ne urăsc dușmanii, ci pentru că ne iubim în Hristos. Nu trebuie să ne afirmăm creștinismul, pentru că dă Islamul peste noi. Lumea în care trăim este scurtcircuitată. Prima și cea mai grea confuzie pe care o întâlnesc, ca preot, azi, este confuzia între omul religios și omul credincios.
Avem foarte mulți oameni religioși. Unii sunt șefi de partide, sunt idolii partidelor lor și toți li se închină. De aceea, avem sute de mii de km de autostrăzi!
În lipsa credinței, religiozitatea noastră s-a exacerbat. Toți cei care strigă pe la colțuri că vor crea locuri de muncă nu au nicio meserie. Nu știu să facă nimic.
Mai avem un tip de religiozitate, pe care o vedem la mulți din români, din păcate. Sunt acei români care l-au transformat pe părintele Arsenie Boca, dintr-un smerit arhimandrit ardelean, într-un loc de dat cu pupatul, fără să înțelegem nimic din conținut și fără să construim nimic. Aceasta este religiozitatea cea mai periculoasă.
Mai avem politicieni care se dau oameni politici, avem proiecte, dezvoltare durabilă și multe alte snoave. Pe bloguri, găsim cei mai sfinți oameni din România, care înșiră mii de citate din Sfinții Părinți.
Ne temem de musulmani și terorism, dar uităm că terorismul îl facem la noi în țară, prin propria noastră indolență, când au murit atâția tineri la Colectiv.
Dacă avem un păcat și este cel mai mare, acela este că suntem bârfitori. Suntem campioni mondiali la asta. Săracul Creangă o să intre în Sinaxar numai de dreptatea drobului de sare…! De 26 de ani, România urcă nucile în pod cu furca și ne băgăm soarele în casă cu polobocul.
Unii colegi de-ai mei, preoți, au spus cât sunt de îndrăciți oamenii care ascultă muzică rock. Că parcă nu poți să te tâmpești când asculți Paraclisul Maicii Domnului cu gândul la avere și cum să faci să-ți schimbi mașina! Societatea de astăzi a creat dumnezei locali și regionali. A creat structuri de închinare politice, sociale și, uneori, culturale”.
Ciprian Traian STURZU
