Pe medicul veterinar Dan Pastramagiu l-am găsit într-un moment când s-au aliniat stelele, altfel nu-mi explic. De ce cred asta? Fiindcă aveam, de la un bun prieten (care îl cunoscuse într-o anume împrejurare și îmi recomandase să stau de vorbă cu dânsul), următoarele „indicii”: „medic veterinar, mai în vârstă, cult, deține tot felul de informații inedite, de acasă de la dânsul vede pe geam o piață (sau o clădire?) cu nume de femeie…” Atât și nimic mai mult; nu tu nume, nu tu adresă, nimic.
Am presupus că piața cu pricina ar putea fi (deși e o denumire neoficială) piața ”Ecaterina Teodoroiu”… Nu a dat niciun rezultat. Apoi mi-am zis că ar putea fi vorba nu de o piață agro-alimentară, ci de o piață în sens urbanistic, adică – de pildă, Piața Republicii – și acolo ar fi putut fi vorba despre un anume ”Center” cu nume de femeie. Nimic. Am decis să mă axez pe profesie și am presupus că un medic veterinar frecventează farmaciile veterinare. Așadar, am căutat o farmacie veterinară. Mi-am amintit că în spatele halei din Piața Centrală sunt mai multe farmacii de genul ăsta și m-am dus acolo. Dacă era vreun loc de parcare liber în fața halei, aș fi intrat în ”potcoava” din spatele halei, prin dreapta, m-aș fi adresat unei persoane care, în cel mai fericit caz, ar fi râs de mine și de ”indiciile” după care speram să descopăr un anumit om… Dar nu erau locuri libere, astfel încât am parcat mașina în spatele halei și am intrat în altă farmacie veterinară, unde farmacista – căreia i-am relatat ”indiciile” mele – a început să râdă și a strigat: ”Dom’ doctor, sunteți căutat!” Peste câteva secunde a apărut doctorul și am știut că era el, așa încât am spus: ”Dumneavoastră sunteți, e sigur” Iar doctorul a întrebat: ”Cine să fiu?”
Ne-am explicat, a ”recunoscut” că el era, că se întâlnise cu prietenul meu în acea împrejurare și am început să stăm de vorbă.
E de loc din comuna Bălțești, județul Prahova. După liceu, s-a înscris la facultatea de medicină veterinară din Iași, fiindcă… așa a considerat el. ”Poate fiindcă eu sunt mai molcom, ca moldovenii… Muntenii sunt mai iuți, mai dezinvolți… Prahovenii sunt și ei «regățeni», cum le place unora să spună, dar asta nu-i împiedică pe bucureșteni să-i numească «găzari» sau «republicani»… Mă rog, lăsând gluma, ploieștenii au suferit mai mult decât bucureștenii, mai ales în cel de-al doilea război mondial. La Ploiești, a funcționat prima rafinărie de petrol din lume și, în timpul războiului – cel puțin până în 1944 -, alimenta cu carburanți armata germană. De aceea ne-au bombardat americanii. Și, la primul bombardament, au pierdut de trei ori mai multe avioane decât pierduseră până atunci în tot războiul. Sistemul de apărare antiaeriană al Ploieștiului a fost unul din cele mai bune la data aceea. Antonescu a intuit că vor avea loc bombardamente și a organizat un sistem de apărare extraordinar de bine pus la punct. Aveau informații imediat ce avioanele decolau din Italia, informații telefonice, fiindcă ai noștri nu aveau radare; și, când ajungeau americanii deasupra Ploieștiului, erau așteptați deja și întâmpinați cu foc susținut. Iar ca efecte ale bombardamentelor, au fost doar unele mici întreruperi ale producției, cea mai lungă a fost de trei zile! Aveau tot, piese de schimb, oameni de intervenție, specialiști în reparații și totul se remedia aproape imediat. Iar piloții care au fost doborâți au fost tratați omenește și au fost cantonați la Timișul de Sus, aproape de Brașov, adică, ce mai, într-o stațiune…”
După absolvirea facultății, căsătorindu-se între timp, au luat amândoi repartiție în județul Neamț. A lucrat, ca medic veterinar de circumscripție, cum era atunci, în Bârgăuani, la Botești, Gherăești, în mai multe comune din jurul Romanului, începutul anului 1990 prinzându-l medic la Stațiunea de creștere a porcinelor din Bașta. A fost să ajungă, într-un final, la Roman. Din facultate aflase lucruri interesante despre oraș.
”Când am făcut eu facultatea, Istoria Medicinei Veterinare nu se încheia cu examen, ci cu un colocviu. Deci nu era, pe atunci, foarte importantă, adică nu i se dădea prea mare importanță, dar acolo am aflat despre Paul Riegler. O mare personalitate, o importantă personalitate în medicina veterinară, născut în anul 1867, în Roman. Provenea dintr-o familie de evrei francezi. El a pus bazele învățământului veterinar în România și, o vreme, a fost decanul facultății de medicină veterinară. A înființat Institutul de Microbiologie, institut care acum se numește Pasteur și nu știu de ce se numește așa. Paul Riegler a avut mai mulți frați, între care doi gemeni: Emanoil, care a fost profesor la facultatea de medicină din Iași și membru corespondent al Academiei Române, și Mauriciu, care a fost medic și om politic și a fost primarul Romanului între anii 1905 și 1907. El este bunicul academicianului Constatin Bălăceanu-Stolnici. Și, fiindcă veni vorba, aș vrea să-i propun domnului primar Leoreanu ca, pe holurile primăriei, să pună portretele foștilor primari, așa, spre știința contemporanilor”.
Doctorul Pastramagiu a fost interesat, peste tot pe unde a umblat, de istoricul locurilor, de oamenii care au marcat acele locuri. Aflând că Paul Riegler s-a născut la Roman și deschizând o farmacie veterinară, doctorul Pastramagiu a ținut să aibă în farmacie bustul acestuia. Există un bust al lui Paul Riegler amplasat în curtea Institutului Pasteur din București. Dan Pastramagiu a apelat la un sculptor din Bacău, care are un fiu în București, care fiu a realizat mai multe fotografii ale bustului, după care sculptorul a realizat, la scara 1:1, bustul. Din păcate a rămas doar varianta din gips, fiindcă un bust din bronz domnul Pastramagiu nu și-a putut permite.
Cu toată modestia, când vine vorba despre profesia sa, Dan Pastramagiu nu poate să nu confirme că nu oricine poate ajunge medic veterinar. ”Să ne gândim la medicul uman, avem: oculist, O.R.L.-ist, chirurg, urolog, ortoped, internist, cardiolog, stomatolog… și multe alte specializări. Așadar, pe același animal, cu ghilimelele de rigoare, acționează atâtea specializări ale medicinei. Ei, în cazul meseriei mele, animalele sunt mai multe, diferite între ele, au diverse boli și eu sunt unul sigur.
În profesia de medic veterinar ești, în același timp, și cardiolog, și urolog, și stomatolog, și oculist, și chirurg, și mamoș adeseori…
Nu numai atât, medicul veterinar deține o trusă cu care poate recolta și prelucra un număr de analize de bază, pe care le face acolo, la fața locului, pentru a se evita timpul pierdut cu deplasarea la un laborator. Iată, dar, că medicul veterinar nu are, în același timp, numai toate specializările pe care le-am spus, dar mai are și specializarea de medic de laborator”.
Dacă e mai greu să consulți și să tratezi un animal decât un om, e întrebarea la care doctorul Pastramagiu a răspuns, probabil, de cele mai multe ori.
”În ciuda a ceea ce se crede, și animalele comunică în calitate de pacient. Câinele, de pildă, ți se uită fix în ochi. El știe că are o problemă și se uită cu speranță la tine. Nu înțeleg nici acum de unde știe animalul că tu ești cel care l-ar putea ajuta, dar asta am văzut de nenumărate ori. Și, dacă tot vorbeam de câine, americanii au terminat, în sfârșit, de cercetat și aranjat genomul uman, acum trei ani, parcă, și a rezultat că 75% din genomul uman se regăsește la câine. Așadar, este animalul cel mai apropiat de om, ca structură”.
Doctorul Dan Pastramagiu, chiar dacă – din punct de vedere strict profesional – recunoaște că, înainte de 1990, lucrurile în zootehnie erau bine organizate și controlate, nu poate să nu aprecieze, la modul general de data aceasta: ”50 de ani de comunism și-au lăsat o amprentă adâncă asupra românilor. Haideți să ne amintim cu sinceritate, câți mergeau la serviciu cu conștiință, că trebuie să muncească, trebuie să producă nu numai pentru ca să-și ia ei salariile, ci pentru economia țării, pentru comerțul ei, pentru ca – la capătul șirului – să trăiască mai bine cu toții, câți? Până o să ajungem la cultura – că asta e, cultură – japonezilor, care nu pleacă acasă până nu-și termină treaba, vor mai trece 700 de ani…”
Dan AILINCĂI
