
La Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț sunt disponibile 30 de locuri, cu predarea intensivă a limbii engleze.
Testul de verificare a cunoștințelor de limba engleză va avea loc sâmbătă, 11 iunie, și va consta dintr-o probă scrisă și o probă orală, după următorul program:
- 9 -10 – proba scrisă (elevii vor fi prezenți la școală la ora 8.30);
- 10 -10.30 – pauză;
- 10.30 – începe proba orală, care, în funcție de numărul de candidați, este posibil să continue și pe data de 12 iunie (detalii, AICI).
Înscrierile se fac în perioada 23 mai – 9 iunie, între orele 8-16, la secretariatul colegiului.

În cazul în care numărul de înscriși depășește numărul de 30 de locuri, în 11 iunie, la ora 9:00, se va desfășura un test de selecție , la limba și literatura română și matematică.
În 10 iunie va fi afișat numărul candidaților înscriși. Informații suplimentare se pot obține la secretariatul colegiului.

Potrivit planului de școlarizare al colegiului, elevii vor putea opta pentru o clasă în care se va preda limba engleză, limba germană – începători sau una în care se va preda limba engleză, limba franceză – începători.
Pentru informații suplimentare, părinții se pot adresa secretariatului colegiului.

Data susținerii testului este 27 iunie, ora 9 (dacă numărul de cereri va depăși numărul de locuri alocate prin planul de școlarizare – 1 clasă/30 locuri).
În caz de egalitate de medie, departajarea se va face pe baza notei de la disciplina matematică.
Dosarul, așa cum au anunțat reprezentanții instituției, va cuprinde: cererea de înscriere (care se va completa la secretariat), copie după certificatul de naștere al elevului și copie după cartea de identitate a părinților sau tutorilor legali. (Marian TEODOROF)





