Dacă vrei să faci un accident, pe varianta ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț este ruta ideală. La lumina zilei, pe sub nasul vigilenților oameni ai legii, care au grijă de traficul din zonă, autohtonii cetățeni europeni, din zona Piatra-Neamț, se plimbă în voie cu „fer” vechi. Mijlocul de transport este un cal putere și o căruță încăpătoare. În vârful încărcăturii stau cei ce țin frâiele situației. Și mai interesant este când, pe drum, pauza se face pentru aprovizionarea cu „una mică”. Așa, ca să nu se plictisească companionii cât duc încărcătura la destinație. Problema este că, în cele mai multe cazuri, astfel de ființe trag după ele alte ființe nevinovate. Ca și cei care conduc prudent, care nu „servesc” în timp ce conduc și care și-ar dori ca siguranța lor să fie acoperită din toate taxele pe care le plătesc zi de zi pentru binecuvântarea de a conduce pe drumurile unui oraș cu valențe europene. În care s-a revenit la normalitate. Cât despre cetățenii din imagine? Desigur, europeni. (M.T.)