Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț au lansat marți, 21 iunie, o invitație la o ședință publică, din 2 iulie, care va începe la ora 10, la sediul ISJ, și în care se va realiza tragerea la sorți a comisiilor de examinare și de evaluare de la bacalureat. Totul, „în scopul organizării și desfășurării în condiții optime a examenului de Bacalaureat 2016”, dar și „în conformitate cu OMEN nr. 5080 din 31 august 2015, art. 8, alin. 2”. Dacă în Ordinul de ministru n-ar fi apărut sintagma „sunt invitați în scris, în mod obligatoriu” am fi crezut că ăsta este momentul în care transparența a dat iama în Inspectoratul Școlar. Ordinul a apărut pe fondul multiplelor fraude și tentative de fraude ce au fost descoperite la bacalaureatul din 2015, în care au fost implicați atât elevi, cât și profesori din mai multe județe ale țării, printre care și din Neamț (detalii, http://mesagerulneamt.ro/2015/07/bacalaureat-2015-in-neamt-am-cules-ce-am-semanat/). Mai interesantă decât invitația impusă inspectoratelor școlare este prevederea din metodologia de bacalaureat conform căreia „Reprezentanții instituțiilor mass-media au acces în unitățile de învățământ liceal care organizează probe de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau în centrele de examen numai cu avizul președintelui comisiei și însoțiți de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor.” (M.T.)