O revedere de poveste – Promoția 1956 a Școlii Pedagogice de Învățători din Piatra Neamț

Mai presus de tulburătoarea emoție a momentului reîntâlnirii peste timp a unor oameni ajunși la vârsta senectuții, e impresionant, dar mai ales fermecător modul cum o promoție încărunțită redevine, pentru câteva ore, una despărțită parcă mai ieri de frumoșii ani ai adolescenței. Absolvenții din 1956 ai Școlii Pedagogice de Învățători din Piatra Neamț – învățători și profesori respectabili – s-au întâlnit pentru a marca, în primul rând, 60 de ani de aleasă camaraderie. Au avut profesori eminenți, mulți dintre ei pe nedrept uitați. Dacă promoția băieților a fost ultima, la fete a mai existat una.

* ”Am ținut unii la alții, eram ca frații!”

Învățătoarea Tica Huțanu a predat 25 de ani la Școala nr. 5 din Piatra Neamț, de unde a și ieșit la pensie. Colegii i-au rămas la fel cum îi știa: drăguți, spirituali, plini de viață și de voie bună. ”Sunt momente foarte plăcute, emoționante, presărate cu un aer de curiozitate să vedem cum mai arătăm după atâția ani. De la revederea de 50 de ani, ne-am hotărât să ne întâlnim anual. Astăzi ne-am adunat 23. Am fost 380 de candidate când am dat admitere și doar 42 am reușit. Am avut profesori excepționali. Domnul Mircea Dan la istorie – el a fost elevul lui Nicolae Iorga -, profesoara Veronica Vicol la limba și literatura română, un cadru didactic eminent. Noi nu învățam împreună cu băieții, ei erau dincolo, la Școala Pedagogică nr. 1 de băieți. Erau mai puțini ca noi. Am rămas foarte buni prieteni, am ținut unii la alții, eram ca frații, foarte atașați și dornici de a acumula cât mai multe cunoștințe. Eu am predat prima dată la Casa de fete. Erau și elevi externi, tocmai veniseră strămutații de pe Valea Muntelui. Apoi am profesat la Școala nr. 8, după care, timp de 25 de ani, am fost învățătoare la Școala nr. 5 din Dărmănești. Atunci, această unitate de învățământ număra 2.200 de elevi, fiind cea mai mare din județ. Ajungeau clasele până la litera K. Țin minte că era o competitivitate între cadrele didactice, ceva de vis: cine studiază mai mult, cine are rezultate mai bune la clasă, era foarte frumos”.

* ”Munca la catedră a fost o plăcere pentru noi”

La Școala Vaduri, Constantin Pintilie a fost, timp de 39 de ani, profesor de limba și literatura română. Înainte de a absolvi facultatea de profil a Universității București, a profesat ca învățător la Ticoș Bicazu Ardelean, pedagog la Liceul ”Petru Rareș” și suplinitor la Școala Dochia. 17 ani a practicat boxul de performanță și mai bine de patru decenii a oficiat ca arbitru: ”Revederile sunt foarte frumoase. La vârsta asta, din păcate, de la an la an, rămânem din ce în ce mai puțini și este foarte dureros. Munca la catedră a fost o plăcere pentru noi. Cine nu lucrează în învățământ cu inima, ci după interes, nu realizează nimic. Învățământul a decăzut, din păcate, foarte mult și asta pentru că acum toți sunt interesați de bani și nu de profesie. Eu am învățat limba și literatura română cu profesorul Alexandru Vicol, pedagogia cu profesorul Dumitru Anton, istoria cu profesorul Mircea Dan, matematica cu profesorul Grigore Capșa, niște somități. Datorită lor, am reușit în viață. Am făcut 17 ani box, ca sportiv, iar 42 de ani am arbitrat. Am fost și-n Islanda, și-n Bulgaria, Franța, dar unde nu am fost…? Am 80 de ani și mă bucur că ne-am revăzut cu toții”.

 * ”Am avut colegi și profesori minunați

Fost director al Școlii Girov, Petru Vornicu trăiește la Iași, însă nu ratează niciodată astfel de întâlniri, mai ales că au loc loc întotdeauna pe 29 iunie, de ziua sa onomastică. Tatăl lui Cristi Vornicu, reprezentantul futsalului în Comitetul Executiv al FRF și managerul echipei de futsal Ceahlăul Piatra Neamț, se simte mândru că făcut parte din ultima promoție a Școlii Pedagogice din Piatra Neamț. ”La fete a mai fost o promoție după noi, dar la băieți a fost ultima, cu 30 de elevi. Eu am stat la internat și am fost, pe toată durata școlii, bursier. Am avut colegi și profesori minunați. Am început ca profesor suplinitor de geografie la Hârtop-Bălănești, împreună cu un alt coleg, Gheorghe Curelaru, care suplinea la română. Când m-am întors din armată, am intrat director la Școala Girov. Apoi m-au admis la Facultatea de Geografie-Fizică de la Iași, unde am fost o grupă alcătuită din 12 studenții. După absolvire, 4 ani am fost șef de unitate la Bacău, pe bazinul hidrografic Siret, apoi cercetător la Apele Române Iași, unde am realizat amenajări irigații, acumulări și am muncit până în 1990, când m-am îmbolnăvit de cancer la stomac. Am bolit vreo 6 luni în țară și mi-au recomandat să mă operez în America sau Anglia. Aveam frați în SUA, așa că am mers acolo. Mi-au scos stomacul și, de atunci până acum, rezist, iată”.

 * ”Am vrea să luăm pensie câți ani am profesat”

Învățătoarea Elena Ștefănescu spune că acești 60 de ani de la absolvire au trecut cu împliniri, cu mulțumiri, dar și cu o serie de necazuri inerente. În urmă cu 10 ani, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Dochia, împreună cu fostul său elev, artistul liric Theodor Coresi (Ciurdea). ”Ne revedem cu mari emoții. Consider că suntem niște oameni împliniți. Am dori ca și generațiile prezente să ajungă la fel. Deocamdată, tinerii de astăzi sunt ca niște mânji scăpați din căpăstru. Pe atunci se făcea o școală serioasă. Am terminat Școala Pedagogică cu o singură pereche de pantofi, cu același șorț de uniformă și cu un guleraș brodat de noi, la lucru manual. Nu aveam bani să vizionăm un film. Dar eram fericiți că mergeam pe dealul din spatele școlii și, acolo, cu versuri, cu romanțe, cu speranțe multe, trecea greul. Am predat la Dochia 40 de ani. Soțul meu a fost director la Școala Dochia, avem două fete realizate. Am vrea să luăm pensie câți ani am muncit în învățământ. Acum, nimănui nu i-aș mai recomanda să îmbrățișeze profesia mea”.

 * ”Am avut o tinerețe frumoasă”

Învățătorul Neculai Florian tocmai a terminat de redactat „Monografia comunei Vânători-Neamț”, la care a lucrat aproape 4 decenii. ”E proaspătă, sperăm să o lansăm de ziua comunei. Cine crede că-i ușor să faci o monografie să încerce! Monografia este o lucrare mereu perfectibilă. Păcat că ne întâlnim din ce în ce mai puțini și tot mai bolnavi. E un prilej să ne amintim cu drag de profesorii noștri și să păstrăm un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt. Ce a fost odată? O tinerețe frumoasă, plină de bucurii, după care a urmat muncă multă și iată-ne ajunși aici. Am început la Păstrăveni, apoi la Boiștea, unde am funcționat un an și, după aceea, până la pensionare, am activat la Școala din Vânători-Neamț. Mama a venit la mine la școală în ultimul an și a plecat acasă cu inima cât un bostan. Era foarte bucuroasă că a aflat vești bune despre mine. Am avut profesori grozavi. Un singur an am făcut istoria cu Aurel Rotundu, iubitul meu profesor, care avea darul de a te face să înveți aproape totul din clasă”.

* ”A fost o generație de mare valoare”

Invitată specială la întâlnirea absolvenților din 1956 a fost profesoara Valeria Moldovan. În vârstă de 84 de ani, distinsa doamnă a predat 20 de ani la catedră, iar 15 ani a ocupat funcția de director al Școlii Speciale din Piatra Neamț, în prezent CSEI ”Alexandru Roșca”. ”Eu am absolvit în 1955 Facultatea de Psihologie și Pedagogie și le-am ținut cursuri pentru examenul de definitivat. A fost o generație de mare valoare, pregătită, educată. Ei știau că materiile de bază pentru viitor sunt pedagogia și psihologia și atunci învațau cu drag. Toată viața în educarea și instruirea copiilor au avut nevoie de cunoștințele acestor discipline, pe care le predam eu, alături de profesorii Paul Vasiliu, Sofia Burculeț, Eugenia Stafie”.

 Ana MOISE