În Neamț, alegerile pentru Consiliul Județean nu au adus mari noutăți față de ce se preconiza. PSD a câștigat, și-a instalat președintele la cârma județului, a făcut majoritatea și s-a proclamat învingător absolut. PNL a făcut o figură frumoasă în campanie și una mai puțin frumoasă după, promovând un joc politic destul de periculos, al tergiversărilor și amânărilor în constituirea Consiliului Județean.
Există, totuși, lucruri care nu au mers conform planului. În primul rând, PSD nu a obținut victoria categorică la care visa frumos. Cum, în prima parte a campaniei, mai mult s-a visat, rezultatul a făcut ca partidul să nu aibămajoritatea absolută și să fie nevoit să facă alianțe cu cei de la ALDE și…cu PMP. Lucru care a durut, chiar dacă durerea nu a fost recunoscută public.
În acest moment, există o majoritate, dar vor fi tot timpul probleme, mai ales atunci când va fi nevoie de votul a două treimi dintre consilieri.
* Arsene, un președinte pentru județ sau pentru partid?
Este o dilemă pentru noul președinte al Consiliului Județean Neamț. Prima declarație dată după alegerea sa ca președinte încearcă să ne liniștească:va fi un președinte pentru toată lumea, de la dreapta la stânga, și va ține cont de interesele tuturor. Este o declarație cum se dă în asemenea momente, când dă bine la public să fii pașnic și împăciuitor.
Din păcate, ședința de constituire a Consiliului Județean ne arată un cu totul alt scenariu. Nu pare să fie cale de coabitare între PSD și PNL, indiferent de intenții declarate. Liberalii au venit și au cerut vot secret, semn că aveau pregătite mai multe surprize la vot, așa cum s-a întâmplat și la validarea consiliului la Piatra Neamț, în momentul alegerii viceprimarilor. Iar noul președinte a votat la vedere, urmat de toți ai săi, după care a urmat scandalul, cu acuze de încălcarea legalității, cu amenințări cu plângeri penale și cereri de demisie.
Dacă Arsene va trece peste acest lucru, vom vedea. Până atunci, rămâne de văzut cu ce fel de oameni se va înconjura, la nivelul sfătuitorilor personali într-o primă fază. Dacă aceștia vor fi politruci, aduși acolo doar ca să li se asigure o remunerație pentru munca depusă la partid, atunci nu vom putea vorbi despre un președinte pentru județ. Pentru că este nevoie de oameni pricepuți, care să-și poată susține opiniile, care să aibă curajul de a spune ”nu” atunci când consideră că președintele greșește și care să nu rămână în contemplație, ca la o icoană, atunci când acesta respiră. De regulă, un consilier bun se recunoaște după felul în care face osanale șefului. Cu cât sunt mai multe osanale, cu atât mai slab este consilierul, indiferent că este de la Târgu Neamț sau din altă parte a județului. Iar dacă acesta ar fi criteriul, nimeni nu ar putea să o întreacă pe celebra Anișoara, cea veșnic nemulțumită de cum îi răsplătește PSD-ul munca.
Un al doilea semn că lucrurile se schimbă la nivelul Consiliului Județean ar fi în momentul când Ionel Arsene ar da semnalul spre o totală transparență – de la achiziții, până la plăți și contracte -, care să spulbere legendele că unii șefi din Consiliul Județean și-ar fi conservat funcțiile prin discuții tête-à-têteîn crama unui hotel, apelând la serviciile unui pesedist cu vechi state în partid. Și, lucru foarte important, ca distribuția sumelor către orașe și comune să se facă după un algoritm apolitic, în care să primeze populația și, mai ales, proiectele cu impact real asupra dezvoltării zonale.
* Problemele lui Arsene la județ
În Consiliul Județean, nu vor fi dileme cine va promova proiecte și va da direcția. Va fi Arsene, care nu va accepta niciun fel de concurență din acest punct de vedere. În ce măsură consilierii vor avea și ei un cuvânt de spus, este un subiect care trebuie urmărit. Numai că, înainte de a avea inițiative majore proprii, Ionel Arsene va trebui să dea cu capul de problemele curente și să încerce să le rezolve.
Prima mare problemă care trebuie rezolvată se referă la gunoaie. Avem o groapă ecologică la Girov, avem trei rampe intermediare de selecție și nu avem un operator care să fie capabil să construiască noul modul, așa cum este prevăzut în contractul de finanțare. Licitațiile au fost blocate mult timp de consilierii PSD, apoi licitația a fost anulată, iar acum nu se întrevăd șanse rapide de rezolvare. Pagubele pentru județ sunt imense, atât pe plan financiar, cât și pe plan ecologic. Iar interesele sunt și ele pe măsură. Să ne reamintim legendele care vorbeau despre genți cu euro care circulau înainte de prima licitație și să ne reamintim că mulți dintre agenții economici care au participat atunci au acum probleme cu DNA-ul.
A doua mare problemă se referă la Apa Serv și la partea a doua a programului european de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în județ. Deja s-au pierdut pași importanți, în condițiile în care Consiliul Județean avea 14 consilieri, majoritatea de la PSD, cei mai mulți din ei și acum în consiliu din nou! Va trebui o mare voință politică și un calcul foarte exact al posibilităților, pentru ca județul să nu piardă o oportunitate atât de mare de investiții. Cu condiția să nu se mai repete erorile din prima parte a programului, când s-au făcut greșeli pe tot parcursul proiectului, ceea ce a făcut ca acesta să nu fie încheiat la timp și în totalitate.
O altă problemă fără de care nu se poate vorbi despre dezvoltare va fi cea a relației cu Compania Națională de Drumuri, care poate fi considerată cea mai mare frână în dezvoltarea județului. Este de datoria lui Ionel Arsene, împreună cu ceilalți decidenți locali, cu parlamentarii, să facă demersuri la Guvern pentru rezolvare problemei infrastructurii rutiere care este în curtea CNADNR. Va fi o piatră de încercare pentru noul președinte și un test al influenței de care se bucură la nivel central. Fără drumuri de legătură moderne și funcționale, județul este condamnat la izolare. Sau, cel puțin, municipiul Piatra Neamț, care are cel mai mult de suferit, spre deosebire de Roman și Târgu Neamț. Adică exact zonele de unde au provenit Culiță Tărâță, fostul președinte, și Ionel Arsene.
O altă piatră de încercare pentru Arsene o va reprezenta adoptarea unei strategii de dezvoltare a județului, una reală, nu făcută în dorul lelii – indiferent cine ar fi lelea -, nu cu informații luate copy-paste după date statistice sau pagini ale instituțiilor descentralizate. Pentru că, în acest moment, nu există o asemenea strategie, care să cuprindă priorități, termene și surse de finanțare. Programul prezentat în campanie de PSD păcătuiește prin multe cuvinte și puține lucruri concrete, prin lipsa surselor de finanțare și pare mai mult o listă de dorințe apărută în urma căutărilor pe Google.
Profesionalizarea personalului din Consiliul Județean și instituțiile subordonate ar trebui să fie o altă preocupare a președintelui și echipei sale. Și, neapărat, o evaluare a activității, făcută cinstit, de oameni neimplicați în jocurile din Consiliul Județean. Eventual urmată de un control al concursurilor date în ultimii ani, pentru a vedea exact cine a venit în Consiliu, dacă este vorba de rude sau de membri de partid, nu de oameni dornici de muncă.
Evident că societățile Consiliului Județean ar trebui să reprezinte o altă prioritate. Troleibuzul trebuie să încerce o modernizare curajoasă, Apa Serv are probleme care nu pot fi rezolvate doar prin tăieri de capete, Drupo, chiar dacă iese din insolvență, are nevoie de finanțare. Iar peste tot este nevoie de bani. De mulți bani, ca să nu mai vorbim că ar trebui făcut pasul, real, spre promovarea unor manageri care să nu vină pe linie de partid și care să nu răspundă la cererile de partid.
În fine, problema Spitalului Județean de Urgență este poate cea mai importantă pe termen scurt. În acest moment, deși nimeni nu vrea să recunoască, Spitalul este în corzi. S-au acumulat datorii, investiția de la blocul operator s-a oprit, că a ieșit din termen. Și nu a fost promovată o altă procedură, deși a fost timp pentru asta. Schimbarea managerului, făcută doar din ambiție, nu a adus nimic bun, ba din contră. Calitatea actului medical nu a crescut, dar există probleme în aprovizionarea cu medicamente, suma de încasat de la Casa Județeană de Sănătate a scăzut semnificativ, cât să acopere salariile. Iar selectarea unui manager pare să fi intrat într-un impas, în condițiile în care fiecărui doritor i s-a dat de înțeles că trebuie să facă și un joc de partid.
Valentin BĂLĂNESCU
2 comentarii
Pai a inceput cu profesionistii: dna Arcan si o persoana Mariceza???!!!! Nu????
Vor fura pe viață și pe moarte ,nu vor rata nimic,si nu o să le pese de nimic,vor face ce vor vrea EI! Situația este clară peste tot,si au dat de înțeles ,nu vor face nimic pentru oameni,deja se gândesc cum sa facă bani. Vor sa încheie contracte cu acord cadru,cu firmele propri cu care sa ia toți bani statului! Mie scârbă de tot ce se întâmplă!