Am în față cele două șefe de promoție din acest an ale Colegiului Național ”Roman Vodă”. Pe amândouă le cheamă Ioana, încolo, vezi doar diferențe: una a terminat filologia, cealaltă profilul real; una e foarte înaltă și zdravănă (are și complexe din cauza asta…), cealaltă e minionă, plăpândă și silfidică; una e voluntară, are o voce puternică, decisă, cealaltă abia dacă o auzi… Una e din Simionești și a făcut naveta patru ani; celaltă poartă ochelari.
Încet, încet, mai apar puncte comune. Și una și cealaltă au avut drept colegi copii de doctori, de judecători, de avocați. Mama uneia e administratorul unei școli generale, iar tatăl e dulgher. Mama celeilalte e contabilă, iar tatăl lucrător comercial. Pe una o cheamă Ioana Muha, pe cealaltă Ioana Nicoleta Lupu. Amâdouă sunt foarte sigure pe ele, știu ce vor, știu de ce, știu și cum.
Le-am pus aceleași întrebări. Desigur, n-am primit aceleași răspunsuri.
– De ce voi? Nu au fost și alții foarte buni?
Ioana: Desigur. Eu am avut colegi uneori chiar mai buni decât mine, dar am avut ambiție și curaj și am reușit să-i depășesc pe toți.
Ioana Nicoleta: Eu, în ultimele două săptămâni, eram în dubiu: sunt eu șefa de promoție sau nu sunt? Am avut o colegă care a avut media mai mică decât a mea doar cu o sutime… O diferență extrem de mică… mediile încă nu erau încheiate și eu aveam inima-n gât. A fost o concurență continuă între mine și colega mea, încă din clasa a IX-a.
– Așadar, din ce ați spus, rezultă că v-ați dorit să fiți șefe de promoție, a fost un scop în sine…
Ioana Nicoleta: Până în clasa a XII-a nu. Mai ales în clasa a IX-a… Eu am fost șefă de promoție și în gimnaziu, dar mi-am imaginat că la liceu nu va fi la fel de simplu, mai ales la un astfel de liceu, așa că nu mi-am propus să fiu șefă, mi-am propus să mă mențin acolo unde am fost mereu, în primii doi-trei.
Ioana: Asemenea colegei mele, am fost șefă de promoție în clasele 5-8 și chiar nu m-am gândit la asta. Nici măcar nu știam sigur dacă la liceu mai e un șef de promoție…
– ”Fetele învață mai bine decât băieții” e o axiomă?
Ioana & Ioana Nicoleta: Daaa…
Ioana: Fetele sunt mai conștiincioase, mai silitoare, pe când băieții sunt mai rebeli, nu le place să stea cu nasul în cărți…
Ioana Nicoleta: …au mai multă libertate…
– ???
Ioana Nicoleta: … din partea părinților, mai ales. Una e să fii băiat, un băiat poate ieși afară sau poate intra în casă la ora 12, 1, fără să-i spună nimeni nimic. În schimb, o fată mai greu…
– Tot din ceea ce spuneți eu înțeleg că titlul ăsta, gradația asta, de șef de promoție, a necesitat niște renunțări…
Ioana: Da, da, bineînțeles.
Ioana Nicoleta: Am renunțat uneori la a ieși cu prietenii, pentru că luni aveam teză și nu-mi permiteam să pierd timpul…
– … în timp ce alții, îi vedeați – probabil pe geam sau pe facebook – erau într-un club sau la o plimbare, se distrau…
Ioana: Da. Dar trebuie să ai puterea să nu urmezi tentația.
– Și cum faci asta la 17-18 ani?
Ioana Nicoleta: Mă gândesc la rezultatul final. Emoția pe care am simțit-o pe scenă, când am fost declarată șefă de promoție, nu se compară cu nicio ieșire, cu nicio distracție… A fost ceva unic!
Ioana: În niciun club nu primești atâta atenție cât ai primit pe scenă la festivitatea de premiere. Păi, într-un club ești… nimeni, de fapt unul oarecare, la fel ca toți ceilalți, pe când aici ieși în evidență, ești pe podium.
– Băieții nu le invidiază pe fete, chiar șefe de promoție de-ar fi ele, dar colegele…?
Ioana: Eu nu am simțit invidia colegelor de clasă… Eh… au fost așa… niște atitudini, fiindcă eu veneam din mediul rural, gen ”vai ce geantă drăguță, cât ai dat pe ea:” ”50 de lei” ”ăăă, acum m-am uitat mai bine, nu e prea cool…” Dar vis-a-vis de rezultatele la învățătură nu am simțit invidie.
Ioana Nicoleta: Cum am mai spus, la mine a fost o competiție în adevăratul sens al cuvântului. La un moment dat, am stat chiar în aceeași bancă, eu și colega de care spuneam… Eram noi prietene, discutam, dar când era vorba de vreun test, gata, fiecare pe cont propriu… Așa încât eu am simțit mereu rivalitatea.
– De când erați mici și până de curând, ați avut parte mereu de întrebarea ”ce vrei să te faci când vei mare?” Sunt curios prin ce ”etape” ați trecut, ce variante ați avut de-a lungul anilor.
Ioana: A, am avut multe variante… de mică, am început cu ”vreau să mă fac medic”, am trecut prin ”vreau să mă fac designer” și am ajuns la ”vreau să fiu profesor. Cred că o să mă descurc, îmi plac copiii, îmi place să-i învăț, să fiu atentă cu ei și cred că aș reuși ca profesor.
Ioana Nicoleta: Contrar așteptărilor, fiindcă majoritatea fetițelor asta își doresc întâi, să fie doctor, eu voiam să fiu polițist. Mai târziu, îmi doream să mă fac șofer, a urmat, în ordine, astronaut sau inginer. Ei, abia în clasa a IX-a, când a trebuit să-mi aleg specializarea, m-am hotărât să fac medicină.
– Remarc, surprins într-un fel, că niciuna din voi nu și-a dorit să fie manechin, fotomodel…
Ioana Nicoleta: A, la vârsta când aș fi putut să-mi doresc asta eram mititică… abia prin clasa a V-a, am început să mă mai înalț și să mă subțiez, n-aveam cum să vreau să fiu fotomodel.
Ioana: Eu întotdeauna am fost complexată de înălțimea mea, mereu m-am simțit ca Alba ca Zăpada printre pitici… Nici nu mi-a trecut prin minte modeling-ul.
– Apropo de modele, ați avut vreun model până acum, în viața voastră de eleve?
Ioana: Da, doamna profesoară de latină Nicoleta Tudor. Am văzut atâta demnitate la dânsa și atâta dorință să ne facă să vrem, încât pur și simplu… m-am îndrăgostit ca de o mamă. Mi-a plăcut felul ei de a fi: dacă am meritat 5 la un test, 5 mi-a pus, nu a contat că mereu eram cea mai bună, că mereu răspundeam. Și-a dorit pentru noi să știm, să ajungem departe, nu a contat, de exemplu, că ”știți, doamna profesoară, astăzi este ziua mea…” ”La mulți ani, dar nu contează, astăzi dăm test”.
Ioana Nicoleta: Eu am încercat să iau de la fiecare ce a fost bun; cineva m-a învățat ce este corectitudinea, altcineva onoarea… de la fiecare am luat câte ceva bun, dar nu pot spune că am avut un model.
– Deci, vrei să devii medic, ce specialitate vrei să urmezi?
Ioana Nicoleta: Chirurgie plastică și reparatorie.
– Iar dumneata, profesor de…
Ioana: De engleză. Și sper să ajung chiar peste hotare…
– Apropo de hotare, vă bântuie gândul, după ce veți avea carierele voastre, să plecați din România?
Ioana: Da, uneori da; dar, oriunde aș fi, dorul de casă mă copleșește și vreau să fiu cât mai aproape. De aceea am și ales facultatea din Iași, fiindcă e cel mai aproape.
Ioana Nicoleta: În cazul meu, având în vedere marile carențe din sistemul sanitar românesc, clar mă gândesc – chiar din timpul rezidențiatului – să plec. Că voi reveni ulterior e altceva, dar, în principiu, să plec. Cu atât mai mult cu cât, la un moment dat, am fost sfătuită chiar de un medic: ”Nu da la medicină, după atâția ani de învățat ajungi într-un spital cu un salariu ceva mai mare ca al unei femei de serviciu”… Bine, asta nu m-a demoralizat, dar a contribuit la luarea unei decizii.
– Cum au fost relațiile voastre cu familiile? Familia a fost cea care a stat cu gura pe voi ca să învățați sau, dimpotrivă, v-a spus uneori ”dar mai fă și tu o pauză”?
Ioana: Pe mine, familia m-a sprijinit întotdeauna în ceea ce am făcut și mi-au zis adeseori să mai ies, să nu mai stau numai cu ochii în cărți… Părinții mei m-au încurajat să fac ce vreau și niciodată nu m-au împins de la spate.
Ioana Nicoleta: Sunt în aceeași situație și bănuiesc că am ajuns până aici din cauza faptului că părinții mi-au oferit libertatea de a alege ceea ce vreau să fac. ”Vrei să înveți? bine; nu vrei să înveți, tot bine”. Poate că, dacă mi-ar fi impus, altul ar fi fost rezultatul acum, fiindcă aș fi fost tentată să fac orice altceva.
– Succes la admitere din partea Mesagerului și a cititorilor săi.
Ioana & Ioana Nicoleta: Mulțumim și… la cât mai mulți cititori!
Nu, nu le-am întrebat cu ce medie au terminat și nici cât au luat la bacalaureat. Nu le-am întrebat, fiindcă nu contează media sau notele, contează că ele au fost cele mai bune eleve din promoția 2016 a Colegiului Național ”Roman Vodă”.
Dan AILINCĂI
