Aproximativ 150 de elevi, profesori și însoțitori din 12 țări s-au întâlnit la Piatra-Neamț pentru a participa Olimpiada Central Europeană de Informatică ( CEOI ), dedicată liceenilor. Potrivit programului competițional, începând de luni, 18 iulie și până în 22 iulie, orașul de la poalele Pietricicăi s-a „conectat” la ceea ce este o competiție de mare anvergură pentru lumea informaticienilor în devenire. Fiecare dintre țările participante din Europa Centrală a trimis o echipă de până la patru concurenți, cu un lider de echipă și un lider adjunct de echipă. În total 13 echipaje, dintre care două vor reprezenta țara noastră. Județul Neamț nu are niciun reprezentant. „Probe sunt în zilele de marți, miercuri și vineri. Marți nu se punctează deoarece este probă de antrenament, în condiții de concurs. Județul Neamț a început în 2008 cu o pregătire a lotului naționalei, în 2011 am avut olimpiada națională, iar anul acesta am urcat cu o treaptă, ca să spunem așa. Deci, organizăm Olimpiada de Informatică a țărilor din Europa Centrală. Cred că de fiecare dată au fost rezultate, deci scopul nu este neapărat să participe în competiție un elev, ci înseamnă experiența pe care o câștigăm lucrând alături cu cei din comisia națională și văzând ce se cere. De regulă, la competițiiile internaționale este un pas înainte pentru stilul de probleme de concurs. Este o onoare să punem Piatra-Neamț pe harta Europei și nu numai. Interesul este unul foarte mare și, zic eu, că ne-am conectat, profesori și elevi la ceea ce înseamnă vârful în domeniu”, a declarat prof. Florentina Ungureanu, inspector școlar de informatică, din cadrul ISj Neamț
În paralel cu competiția aceasta se desfășoară o competiție on-line. Adică aceleași probe, în același timp. Aici, așa cum ne-au precizat organizatorii, susțin testele foarte mulț dintre elevii care participă la competiții internaționale în țările lor și consideră olimpiada aceasta, CEOI, un moment de pregătire pentru internaționala mare, a tuturor țărilor din lume. Prima CEOI a avut loc în România (țară fondatoare) în 1994, după cinci ani de la prima Olimpiadă Internațională de Informatică. Deschiderea oficială va avealoc marți, 19 iulie. (M.TEODOROF)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





