
„Noi avem deja 11 funcții de agenți neocupate, 3 sunt în concediu de creștere a copilului, 28 sunt ofițerii de la birouri și polițiștii de proximitate, deci din 75, dacă îi scădem pe cei 4,5 oameni aflați în concediu, abia dacă mai rămân 30 să acopere tot orașul”, a declarat comisarul șef Radu Berejan, șeful Poliției Piatra-Neamț. „Fiind vorba despre trei schimburi și având în vedere că agenții au nevoie de libere, sunt zile în care nu putem asigura mai mult de două, trei patrule. Până la jumătatea lunii mai, ne-am descurcat oarecum, pentru că am avut constant oameni în sprijin de la Jandarmeria Neamț, în afară de cei de la Gruparea Mobilă Bacău”:
Locotenentul Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț, ne-a declarat că militarii au avut programe de instruire din luna mai încoace, apoi unii au plecat în concediu și, în plus, jandarmii au propriile misiuni pe care trebuie să le asigure (zilele comunelor, manifestări culturale și sportive).
Până se va rezolva cumva problema deficitului de personal de la nivelul poliției, dacă se va rezolva în acest an, speranțele comisarului șef Berejan se îndreaptă spre ATOP: „Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a obținut finanțare pentru montarea a încă 6 camere de luat vederi în cartierul Văleni. Imaginile vor fi monitorizate la Dispeceratul Poliției locale și sper să fie suficient de clare pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în cazul comiterii unor infracțiuni”.
În momentul de față, în Văleni, în zona containerelor există deja 4 camere de luat vederi pentru ca locuitorii cartierului (din ce în ce mai rău famat) să poată fi urmăriți în cazul în care încalcă legea.
C.M.





