24 august 2016, ora 11.00. Este momentul exact când asupra Primăriei Piatra Neamț și a Consiliului Local Piatra Neamț se abate executarea silită, în ceea ce poartă numele ”de cod” Dosar de executare nr. 1116/2016.
Temeiul acestei măsuri este un titlu executoriu, într-un dosar din 2010, respectiv o sentință civilă rămasă definitivă în anul 2013, irevocabilă în 2014 și pusă în executare acum, în 2016. Ce anume a durat atâția ani? Pe ce anume a fost disputa? Răspunsul este foarte simplu: pe Ștrand.
Chestiunea este, de fapt, confruntarea dintre Municipiul Piatra Neamț prin Primar – la vremea aceea Gheorghe Ștefan, între timp Dragoș Chitic, în măsura în care poate fi relevant la momentul actual – și societatea Tranzitour SA Piatra Neamț.
Teatrul de război a fost în Ștrandul municipiului, unde societatea avea (și are terenuri), iar Primăria a pus bariere cu acces plătit, lucru care a fost perceput de Tranzitour ca fiind un abuz la adresa sa, a clienților și furnizorilor săi, ceea ce a confirmat și Curtea de Apel Galați.
Așa se face că, în virtutea sentinței obținute, Tranzitour solicită acces liber și necondiționat în ștrand, fără plată, fără restricții, iar executorul judecătoresc îi va oferi asta. Pe 24 august 2016, la ora 11.00.
Este bine de menționat că acesta este doar un episod dintr-un război pe care Tranzitour îl duce de aproape zece ani pentru terenurile sale din ștrand. (D.O.)

Mesagerul Bacău „Primul venit, primul servit”: AFIR deschide sesiunea de finanțare pentru energie solară și stocare
ZCH „EU KIDS Act” -Restricții și sancțiuni dure! Europa scoate minorii de pe internet!
NewsEdge Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până pe 19 octombrie
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene




