În 2013, când Gheorghe Ștefan era primar al Municipiului Piatra-Neamț, conducerea Liceului cu Program Sportiv a solicitat un spațiu de cazare și o cantină pentru elevi. După mai multe propuneri, așa cum a precizat prof. Dan Gavril, directorul LPS , s-a ajuns la concluzia că spațiile disponibile sunt Căminul Nr.2 și cantina de la Colegiul Tehnic de Transporturi, din Strada Soarelui. Spațiile care erau într-o stare deplorabilă, după mărturiile aceluiași director, nu au putut fi reabilitate de Primăria Piatra-Neamț, care și-a ridicat mâinile de pe ele, dându-le în administrarea LPS. Numai că nici liceul n-a reușit să atragă fonduri și să le pună la punct, iar între timp elevii și-au găsit loc în internatul de la Colegiul Tehnic Forestier. „Am intrat în legătură cu o asociație elevețiană și au spus că ne pot ajuta, dar după ce a început războiul din Ucraina s-a interupt legătura cu aceștia, deși se făcuse un memorandum și semnaseră părțile între ele. În momentul în care am recâștigat internatul de la ”Forestier”, am renunțat la acel corp de clădire din strada Soarelui”, a precizat prof. Gavril. Primăria urmărește ca în următoare ședință de Consiliu Local să treacă în patrimonial municipiului spațiile din Strada Soarelui. Consilierii locali nu ar avea motive să nu aprobe hotărârea, însă este interesant de văzut totuși ce se va face în viitorul apropiat cu această clădire deoarece are deja ani buni de când a fost lăsată în paragină. (M.T.)