Pe 15 septembrie, în calendarul creștin-ortodox este prăznuit Sfântul Nechita. Despre acesta, se spunea în popor că ține dracul de păr. Din acest motiv i se mai spunea și Nechita cel Nebun.
Prin unele locuri, pe 15 septembrie, femeile îl serbau pe Sfântul Macovei, care era considerat apărător al păsărilor de curte de cumplitul uliu.
De ziua Sfintei Sofia, 17 septembrie, se făceau unele predicții ale vremii. Astfel, dacă păsările nu erau încă plecate la această dată, se spunea că va fi cald înainte de Crăciun.
Sfântul Mare Mucenic Nichita a fost got de origine. El s-a născut și a trăit pe malurile Dunării și a suferit pentru Hristos în anul 372 d.H. Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân și a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări și a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creștin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita și l-a îngropat în Cilicia. Sfântul Nichita a avut o misiune deosebită printre discipolii săi goți la răspândirea creștinismului. Prin propriul exemplu și prin cuvinte pline de duh, el a adus pe mulți păgâni la credințacreștină.
Tradiția amintește despre Nechita că ar fi fost un călugăr. El, văzând atâtea răutăți pe care le face dracul oamenilor, l-a prins de păr, a făcut o gaură mare într-o laiță, i-a vârât părul aici și l-a împănat cu un cui. În amintirea acestei minuni, se ținea, pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, ziua de 15 septembrie. Umbla vorba, pe atunci, că această zi ar fi bună pentru boli.
Să vedem, dar, cum a privit poporul român această existență negativă, neplăcută. Dracul pare că și-a luat numele fie din grecescul ”dragon”, fie din latinescul ”draco”, însemnând ”șarpe de mare”. Înaintea erei creștine, șarpele de mare era considerat un protector al casei.
Interesantă de remarcat este asocierea sau, mai bine zis, vecinătatea a două sărbători populare românești: pe 14 septembrie, când se serbează Ziua Crucii, în popor i se mai spune ”Ziua Șarpelui”, iar pe 15 septembrie este serbat Sfântul Nechita Nebunul, care trage dracul de chică!
Tradiția populară consemnează faptul că există, totuși, un șarpe care nu trebuie omorât nicicând: Șarpele casei. Credința în această entitate protectoare a familiei, numită și ”Ceasul Casei” (vechi simbol al timpului), ”Știma Casei” sau ”Șarpele Străjer”, este o adevărată relicvă a unei străvechi reprezentări, de dinaintea cristalizării mitului biblic potrivit căruia șarpele este întruchiparea răului, a demonului generator al păcatului primordial.
După părerea lui Vasile Lovinescu (n. 17 decembrie 1905, Fălticeni – d. 14 august 1984), șarpele în formă de S, străpuns la mijloc de o săgeată, simbolizează fixarea mercurului alchimic, considerat ca un principiu feminin.
Înțelepciunea populară a atribuit acestui personaj malefic tot felul de denumiri, în funcție de isprăvile acestuia. Astfel, el este Șchiopică, Împelițatul sau Codilă, pentru că ar avea pielea neagră, roșcată sau verde, fiind păros și având coadă pe care și-o bagă în toate treburile oamenilor. Faină scuză avem!
”Și-a băgat dracul coada” spunem aproape toată ziua. De ce nu spunem, oare, că ”ne-a atins un Înger” atunci când reușim o faptă bună? Poate că nu prea facem…
Interesante imaginații aveau strămoșii noștri în ceea ce privește culoarea acestui răutăcios, mai ales că, în zilele noastre, mai mulți autori vorbesc de reptilieni, care sunt descriși cam la fel. Dar aceasta este o altă poveste…
Dacă analizăm fără să ținem cont de numele tabu, constatăm că, în înțelepciunea populară, ”dracul nu este chiar atât de negru”, el fiind un rău necesar. Să nu uităm că Mântuitorul Iisus Hristos, dar și Sfinții Părinți Creștini au afirmat rolul de învățăcei ai dracilor, dar prin suferință! Adică duhurile rele intervin în viața omului cu ispite, pofte, compromisuri, etc., pentru ca omul să învețe pe calea cea grea, dacă nu crede în Hristos, despre iubire, iertare, fapte bune, curaj, jertfă, etc.
Pentru a sintetiza rolul educator al dracului, să îl ascultăm pe Părintele Arsenie Papacioc: ”Suferințele îți aduc niște înțelepciuni adânci și te fac să te gândești serios la mântuirea ta. Dar vă dați seama cine ne păzește pe noi? Îngerul păzitor îl face praf și țândări pe drac, care nu mai are nicio misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei și câștigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Și nu ne-ar fi rușine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câștig de cauză diavolului, dușmanul îngerului, dușmanul nostru, cu nepăsarea, ba și cu căderi directe?”
Întotdeauna dracul devine atât de negru pe cât de mult îi sunt ascultate îndemnurile!
* Invențiile dracului
Conform tradițiilor populare, dracul se pare că a inventat o mulțime de lucruri ”drăcești”. Putem aminti de tutun, moara, rachiul – de aici i se mai atribuie și denumirea de Horilcă – și… vioara.
Cum ne putem apăra de un asemenea răutăcios? Expresiile populare precum ”Ucigă-l toaca”, ”Bată-l Crucea”, ”Bată-l Sfântul”, ”Ducă-se pe pustii” par să conțină rezolvarea la o problemă care îi macină pe oamenii ce se simt deranjați de faptele acestui băgător în treburile lor.
Astfel, aflând că, pe 15 septembrie, strămoșii noștri aveau în calendarul popular sărbătoarea Sfântului Nechita, care l-a învins demult pe Michiduță, să ne aducem aminte de faptele bune, credința și exemplul sfântului care a primit Harul de a-l părui pe dracu’.
* Superstiții populare privind mâncarea
Ocazia cea mai favorabilă, de care caută să profite dracu’ pentru a se strecura în corpul omului, e când acesta deschide gura spre a mânca. Pare-se că stau toate la pândă în aceste momente, ca să poată intra în bietul om și să-i vâre boala în trup, pe lângă alte neajunsuri ce se silesc din răsputeri să-i aducă. De aceea, oamenii noștri de la țară erau cu mare băgare de seamă și luau anumite precauții atunci mâncau sau beau, spre a evita toate nenorocirile care erau gata să cadă pe capul lor.
Bătrânii își învățau nepoții să nu mănânce ținând strachina pe genunchi sau pe braț, căci îi vor durea picioarele. Alții credeau că-ți mănânci norocul sau păcatele ori dragostele sau că tragi a sărăcie.
”Omul să nu mănânce culcat”, spuneau femeile, că se îmbolnăvește sau trage a rău. Dacă o femeie mănâncă stând culcată, va purcede grea.
”Nu mânca la spatele cuiva”, se recomandă în unele zone Bucovina, că-i mănânci mintea, norocul și puterile. Masa e blagoslovită de Dumnezeu, de aceea trebuie respectată. Nu se cuvine să șezi pe ea, că e păcat.
”Să nu mănânci cu pălăria sau căciula pe cap”, spunea stăpânul casei, căci dracul râde și Dumnezeu plânge. De asemenea, nu se cuvine să pui căciula pe masă. Cine face așa, va avea o nevastă surdă sau va rămâne văduv.
Fetele nu se cuvine să stea la masă despletite, căci le va cădea părul. Iar femeile măritate rămân văduve, dacă mănâncă având o coadă despletită și una împletită.
Se spunea că, dacă-ți cade o bucățică de la masă, o cer morții: s-o lași, să n-o mai mănânci. După alții, îmbucătura căzută de la gură ar fi a dracului. Alții spun dimpotrivă: să iei repede de jos îmbucătura ce-ți cade de la masă și s-o mănânci, căci atunci dracul va plesni de necaz.
Se mai zicea că îmbucătura îți cade pentru că te izbește dracul peste mână, ca s-o ia el. Ca să-l faci să crape de necaz, ia-o de jos, suflă peste ea și-o mănâncă. Dacă ți-e scârbă, dă-o pisicilor s-o mănânce din mâna ta. Dacă-ți cade îmbucătura de la gură, cineva din neamuri ți-e flămând sau îți vine un musafir căruia i-e foame.
Mergând pe drum, nu se cade să mănânci, căci plânge Maica Domnului și te blesteamă să fii ca vită, să tot rumegi și să nu mai ai saț.
* Tradiții în septembrie
Tradiția împarte luna septembrie în Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii și Săptămâna lui Mioi.
Prima săptămână îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile și se fac mustul și vinul. Tot acum se sărbătorește Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbații pregătesc țuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, Struguricel care aduce vremea bună.
Astfel, conform calendarului popular ne aflăm în perioada când se culegea varza și se punea la murat. Se dregeau și se curățăau vasele pentru pus vinul, se aranja pivnița. Se scoteau ceapa, usturoiul și alte zarzavaturi. Ceapa și usturoiul, după ce se făceau funii, se lăsau 15 zile în bătaia soarelui și, după aceea, se puneau la păstrat. Ceapa se păstra iarna în pod, iar usturoiul în pivniță.
Vitele erau bine hrănite, iar porcii care erau pentru îngrășat se duceau în pădure, unde se îngrășau cu ghindă și jir.
Se culegeau prunele, merele, perele, nucile. Prunele – parte se făceau țuică, iar restul se uscau în cuptoare de uscat prunele. Din merele și perele strivite, se făcea oțetul trebuincios pentru casă.
Se îngrijeau stupii, așezându-i în loc bun. Se recoltau mierea și ceara din stupii pe care stuparii doreau să-i desființeze.
