Venirea lunii octombrie, denumită Brumărel în calendarul popular, deoarece începe să cadă bruma, anunță venirea sezonului rece. Lucrările din această perioadă au în vedere pregătirea pentru iarnă.
Brumărel este ultima lună dinaintea sosirii zăpezilor, este considerată și ultima șansă de a termina treburile specifice, cunoscute ca ”Muncile lui Brumărel”. Acestea erau împărțite după tipurile de activitate, astfel: în bătătură, se repara acoperișul casei, se dregeau celelalte stricăciuni; era măcinată făina pentru iarna întreagă; se puneau în pivniță, pe grătare și în nisip, pătrunjel, morcovi, țelină, sfeclă, iar în paie, bostani. Țăranii de altădată știau că acum fierb vinurile. Treceau vitele la nutreț uscat, duceau două-trei scroafe la vier.
* Gromovnicul lui Brumărel
Înainte de a porni la treabă, oamenii satelor de altădată consultau semnele vremii specifice lui Brumărel. În această lună, bătrânii satelor priveau cu atenție cerul și pământul, iar observațiile meteorologice pe care le făceau erau luate în seamă de întreaga comunitate.
Străbunicii aflau că va fi iarnă timpurie dacă frunzele copacilor cădeau în prima parte a lunii, iar dacă ploua mocănește, ei știau că vor fi viscole năpraznice în decembrie.
Pe de altă parte, dacă bruma acoperea câmpurile și mai și fulguia din când în când, spuneau că prima lună a anului viitor va fi însorită, întocmai ca primăvara.
Cerul lui octombrie avea – și are – și el semnele lui, care așteaptă să fie citite și înțelese.
Bunicii, împreună cu nepoții, căutau, la vreme de seară, ”stelele ce se numesc Cloșca”. Ei explicau nepoților localizarea ei pe cer: ”În jurul stelei mari cu foc roșu e alcătuirea Taurului, în cap cu îngrămădirea de steluțe. Aceasta-i Cloșca cu pui”.
Tainele timpului erau descifrate astfel: dacă înainte de apusul acestei constelații era vreme bună, însemna că vara viitoare va fi timpurie și plină de rod.
Dacă la apusul ei ploua, însemna că ”va fi roadă de mijloc la semănături”.
Unii spuneau că, de or să fie ploi după apusul constelației, era semn clar că vara se va lăsa așteptată.
Citind cerul înstelat, pomii, comportamentul animalelor, oamenii pământului, fiii Geei, cunoșteau de cât fân au nevoie, când trebuia să semene pământul, câte lemne de foc să-și pregătească pentru iarnă.
Se spunea că va fi iarnă grea dacă, în noaptea de ”Sâmedru”, oile se culcă grămadă, șoarecii de câmp se retrag spre sat, nucii și gutuii sunt prea încărcați de rod.
Dacă tuna în octombrie, era semn de iarnă blândă, iar ceața deasă însemna zăpadă din belșug la sfârșit de an.
* Tradiții – Nunta oilor
Perioada cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie este denumită, conform volumului ”Tradiții și Obiceiuri Românești”, vara târzie sau Vara lui Mioi.
Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuș sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea câteva zile de vară, ca să termine de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el și i-a îndeplinit rugămintea. Se pare că legenda are un sâmbure de adevăr, deoarece ține cont de realitățile satului.
În luna octombrie, se desfășoară o serie de activități importante: se însămânțează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi și se primenește gospodăria.
Vara lui Mioi mai poartă denumirea de ”Nunta Oilor” sau ”Năpustitul Berbecilor”. La Vinerea Mare, pe 14 octombrie, se amestecau berbecii (arieții) cu oile, pentru împerechere, datina fiind numită, după activitatea respectivă, Năpustirea Berbecilor, Nunta Arieților sau Nunta Oilor.
