Revederea de 64 de ani a promoției 1952 de la Liceul ”Petru Rareș”

La Liceul ”Petru Rareș”, în anul 1952, au fost 58 de absolvenți ai profilului real, cu Ioan Ionel, unul dintre realizatorii Teleenciclopediei, șef de promoție. Au răspuns ”Prezent!”, la revederea de săptămâna trecută, opt bacalaureați de acum 64 de ani: Mihai Emilian Mancaș, Traian Dârțu, Dinu Nichita, Aurel Dumbrăveanu, Valerică Ardeleanu, Petru Nastasia, Vasile Pristavu și Stejărel Cojoc. Imediat după întâlnire, profesorul Mihai Mancaș nota pe Facebook: ”Ne-am întâlnit noi, cei din promoția 1952, voinici ca brazii și cu planuri serioase de viitor”.

* ”Am fost o promoție excepțională”

Pentru absolvenții din 1952, a fost a 60-a revedere consecutivă. Inginerul geodez Traian Dârțu a făcut o trecere în revistă a istoriei acestei promoții și a relatat și o întâmpare hazlie petrecută pe băncile liceului: ”Am fost 58 în promoție și mai suntem doar 13 în viață, 5 fiind rămași în Piatra Neamț. Am fost o promoție excepțională, deoarece 55 dintre noi au urmat cursuri de învățământ superior. Ca profesii, 31 am fost ingineri, 7 profesori, 5 au urmat Medicina, însă numai unul singur – oftalmologul Iustin «Puiu» Weimberg – a profesat la Spitalul Județean din Piatra Neamț. În liceu, era o disciplină dură, severă, și, într-o pauză, a venit un elev dintr-a VIII-a la mine, cum ar fi acum a XII-a acum, și mi-a spus să-mi întorc buzunarele. Disciplinat, le-am întors și a observat urme de tutun și mi-a tras două palme. Și m-am tot gândit dacă să-i spun tatei sau nu. Am oscilat așa preț de câteva zile, deoarece părintele meu era coleg la tribunal cu tatăl celui care m-a pălmuit. Până la urmă, nu i-am spus, pentru că-mi era frică să nu iau și de la el vreo mamă de bătaie, așa că am înghițit hapul cum se spune”.

* ”Profesorii noștri erau ași în meseria lor”

Profesorul de limba și literatura română și scriitorul Mihai Emilian Mancaș a venit tocmai din Franța pentru a-și reîntâlni colegii. Fostul director al Liceului ”Petru Rareș” spune că a făcut parte dintr-o promoție excepțională, pentru că am avut niște dascăli excepționali. ”Cum să nu fie atât de mulți ingineri, dacă matematica am făcut-o cu profesorul Constantin Borș, cel care n-a scris niciodată o cifră pe tablă, dar care ne-a făcut olimpici pe toți?! Am învățat fizică de la Haralampie Gorcea, un talent de dascăl. Mulți profesori știu carte, dar nu au vocație. Dascălii noștrii au avut și vocație. Păi, cum să nu te duci să te faci dascăl, dacă i-ai avut profesori pe Aurel Rotundu, Dumitru Almaș, Petre Popescu, Victor Savin sau pe logicianul nemaipomenit, pe care mulți îl priveau cu oarecare adversitate, dar care a fost meșter de creiere, Haralambie Mihăilescu sau pe Vladimir Lașcu la educație fizică?! De obicei, se crede că profesorii de educație fizică știu doar educație fizică. Vladimir Lașcu a făcut aproape un ciclu întreg de medicină la Paris, a absolvit apoi ANEFS-ul la noi, era poliglot, vorbea la fel de bine română, rusă și franceză, a lăsat și o carte splendidă «Traversarea deșertului». Un pedagog desăvârșit, care ne-a fost dascăl de caracter, pentru că știa că niciunul dintre noi nu va face educație fizică. Ne-a învățat să fim cum ar trebui să fie toți – sportivi, onești, să știm că întotdeauna cel mai bun câștigă și să nu-l invidiem pe cel mai bun, ci să dorim să ajungem și noi ca el. La naturale, ne-au predat doamnele Irina Nichita și Magda Cojoc, dar și profesorul Constantin Garabedeanu, poreclit «Parameciul». Directorul și, totodată, dirigintele nostru, pe care-l divinizam, Constantin Borș, era alintat cu cognomenul Costică. În afara doamnelor, toți profesorii noștrii aveau porecle, mai mult sau mai puțin simpatice. I-am respectat, i-am iubit, s-au purtat cu noi părintește și ne-au avut grija. Ne-au călăuzit cu pricepere și cu o atitudine părintească, pe care tare aș dori-o și generațiilor tinere de dascăli. Erau oameni devotați, ași în meseria lor și rezultatul a fost acesta: 55 dintre noi am urmat studii superioare. Nu erau condiții ușoare de a intra la facultate; la Medicină, erau totdeauna 10 pe un loc, iar la Litere am concurat 1.200 de candidați pe 180 de locuri. Eram foarte bine pregătiți. Nici nu știam ce sunt acelea meditații”.

* ”Toți profesorii au rămas pe niște piedestaluri”

Profesorul Dinu Ioanițiu Nichita, fost director al editurilor din România, a spus că generația sa a fost una de vârf, foarte bine pregătită și temeinic ancorată în realitate: ”Aproape toți profesorii au rămas pe niște piedestaluri, nu numai că i-am pus noi, au rămas efectiv acolo. La vremea noastră, nu se făcea orientare profesională cum se face acum, dar ne-au orientat exact unde trebuia. Mie, Constantin Borș mi-a zis: «Tu trebuie să faci matematică!». Eu nu l-am ascultat și m-am dus la Politehnică. Am frecventat cursurile doi ani, însă mi-am dat seama că sunt antitalent la partea practică și, atunci, m-am dus la Universitate, la matematică-fizică. Și la Politehnică, și la Universitate, am intrat fără nicio meditație. Cel mai slab dintre noi la matematică făcea față cu brio la orice facultate”.

* ”Profesorul Lașcu ne-a ținut în gazdă la el acasă, gratis”

Aurel Dumbrăveanu, de profesie inginer zootehnist, și-a amintit cu drag de anii de liceu: ”Eu și cu Nicu Savin, viitorul inginer care a condus șantierul pe care s-a construit Combinatul de Îmbogățire a Minereurilor Acide de la Krivoi Rog, din Ucraina, nu eram primiți în internat și profesorul Lașcu ne-a luat la el în gazdă și ne-a ținut un an gratis. Pe atunci, dascălul nostru de educație fizică locuia la Vila Roșca, pe actuala stradă Mihail Sadoveanu. Și el plătea chirie acolo. Am făcut și noi șotii, ca toți copii, am furat cireșe, am furat flori, că venea sfârșitul de an școlar, am sărit peste garduri și am fost alergați de câini. Nu era voie să mergem la cinematograf, aveam profesor de serviciu pe oraș, care ne urmărea, însă intram, fără matricolă, prin spate. Tare frumos a mai fost! Am alcătuit o clasă absolut minunată. După cum vedeți, n-am fost chiar cumințenia pământului, ca să ne vândă pe 11 milioane de euro”.

* O escaladare care a rămas în istorie

Valerică Ardeleanu, inginer în domeniul electrotehnic, unul din constructorii Hidrocentralei de la Bicaz, s-a numărat printre cei care au escaladat în premieră stânca Panaghia de pe Ceahlău: ”N-o mai urcase nimeni și, împreună cu Mihai Mancaș și cu Romeo Findrihan, m-am hotărât că ar fi cazul să fie cucerită. Și să știți că am reușit! Uneori, mai mergeam, din când în când, și la o bere. Și, într-o seară, ne-a văzut un profesor, care ne-a pârât lui Constantin Borș. «Măi, la vârsta asta vă duceți și beți?», ne-a întrebat el. Unii spuneau să ne elimine pe o săptămână, alții să ne sancționeze și mai dur. Profesorul Borș a propus altceva: «Să le aducem aici un butoi cu bere și să-i punem să bea toată berea, să se sature de bere»”.

* ”Matematica intră în cap prin mână”

Profesorul Petru Nastasia a predat matematica la Școlile din Lehliu Gară și Lehliu Sat. Pentru el, reîntâlnirile cu foștii colegi sunt un prilej de reală bucurie: ”Întâmplare cu domnul profesor de limba română Haralambie Mihăilescu, poreclit «Hâr». Eram cu o mândră pe stradă. Îl salut frumos. El îmi răspunde ferm: «Măi, băiete, lasă mândrele și apucă-te de carte!». Fata s-a smuls din mâna mea și n-am mai găsit-o două săptămâni. Când mă întâlneam cu colegii, cu diverse ocazii, mă jenam să spun că sunt profesor de matematică, pentru că nu am fost un elev strălucit la acest obiect. Nu pentru că nu aș fi putut să-l parcurg, să-l învăț, dar anturajul meu din mahalaua Precista mă ducea la minge, la Bistriță și la alte «îndeletniciri» copilărești. Când am fost chiar nevoit să învăț, am văzut că nu sunt chiar atât de îndepărtat de această știință. Matematica se poate învăța, dar intră în cap prin mână”.

* Un adevărat polisportiv

Economistul Vasile Pristavu, datorită calităților sale native, a fost selecționat în toate reprezentativele sportive ale liceului: ”Mi-a plăcut foarte mult sportul, am fost handbalist, baschetbalist, voleibalist, chiar și fotbalist. Aceste revederi sunt foarte frumoase. Deși am rămas puțini, încercăm să ne întâlnim în fiecare an. La fel ca alți colegi, nu am intrat în 1952 la facultate, pentru că tata era chiabur și eram fugăriți prin toate părțile. După un timp, am fost admis la Institutul de Științe Economice. Din 1973, locuiesc în Piatra Neamț. Până atunci, am stat la Buhuși”.

* Livada cea vestită a familie Cojoc

Inginerul silvic Stejărel Vladimir Cojoc a avut mama profesoară de Științe Naturale la Liceul ”Petru Rareș”. Colegii și-au amintit că familia Cojoc ”deținea” o livadă splendidă pe strada Ștefan cel Mare și, de multe ori, cu complicitatea colegului lor, aceasta era ”golită” de fructe, imitându-l întocmai pe înaintașul lor celebru Ion Creangă. ”Am mâncat cireșe foarte bune de la colegul nostru. El lega câinele și ne lăsa să ne desfășurăm în voie. Odată ne-a prins la furat tatăl său, care ne-a iertat pe loc. Am trăit nenumărate momente frumoase în copilărie și adolescență”, au mai spus ei.

Ana MOISE

Foto: Ioan CLOPOȚEL