Am primit la redacție un comunicat de la Locativ Serv, societate cu acționar majoritar municipiul Piatra Neamț. Documentul se referă la o stare de fapt(e) adunate în timp, din rațiuni de interese electorale. O mare parte a chiriașilor nu plătesc datoriile la întreținere, ceea ce face ca Locativ Serv să fie într-o situație financiară delicată. Primăria nu a avut niciun interes să-i facă pe cei de la Locativ Serv să încaseze, că a fost nevoie de voturi în campania electorală, lucru care s-a și întâmplat, dacă are cineva curiozitatea să facă o analiză pe secții.
Cert este că, în acest moment, suma acumulată este uriașă și decizia celor de la Locativ Serv pune multiple probleme electorale primarului Chitic. Principial, decizia nu o poate contesta, că s-a procedat corect: cine nu plătește nu beneficiază de servicii. Pe de altă parte, o asemenea decizie este decontată chiar de primar, care a încurajat situația. Interesant ar fi să vedem în cât timp după ce apare acest comunicat va suna primarul Chitic să ceară reluarea furnizării serviciilor, fososindu-se din nou metoda ascunderii sub preș a problemei de fond.
Pentru că tot se vorbește atât despre aceste datorii, de ce nu sunt ele făcute publice? Ca să nu se mai vorbească doar despre un ziarist dator, în condițiile în care multe alte persoane se complac în aceeași situație? Spațiu pentru publicare este suficient, la cât on-line publicistic de valoare și certă calitate există. (V.B.)
Comunicatul de presă al Locativ Serv:
«Urmare a materialelor difuzate în presă, prin care chiriașii reclamă lipsa căldurii în cartierul Speranța, vă comunicăm că situația debitelor înregistrate de locatarii acestui cartier nu permite, în acest moment, furnizarea de agent termic. Astfel, debitul total pentru imobilele chiriașilor administrate de societatea noastră, la întreținere, este de 707.090,75 lei, la data de 30 septembrie 2016.
Defalcat, pe blocuri, situația se prezintă astfel:
– bl. H6=31.084,50 lei
– bl. H7=40.404,37 lei
– bl. H8=74.481,56 lei;
– bl. H12=97.290,92 lei;
– bl. H13=26.371,28 lei;
– bl. 1-114=47.760,31 lei;
– bl. 1-115=60.833,49 lei;
– bl. H16=95.464,25 lei;
– bI. H 17=67.901,97 lei;
De asemenea, bl. D3 din Aleea Tiparului înregistrează un debit la întreținere în cuantum de 74.534,91 lei, iar bl. 40 de pe Aleea Ulmilor de 22.527,83 lei.
Arătăm că, la această dată, beneficiază de servicii de încălzire, respectiv apă caldă în sistem SACET, două blocuri, respectiv Nufărului 10 și blocul C5. De asemenea, apa caldă s-a furnizat până săptămâna trecută către zece blocuri din cartierul Speranța , iar astăzi beneficiază de acest serviciu cinci blocuri, cinci fiind debranșate și sigilate de către E.ON.
Facem precizarea că vom proceda la furnizarea agentului termic de îndată ce se vor realiza plăți de către chiriași, care să permită achitarea facturilor restante către E.ON. Din păcate, din cauza chiriașilor rău platnici, au de suferit și cei de bună credință, care nu au datorii la chirie și întreținere, dar care, deși sunt îndreptățiți să solicite căldură, cunosc cauza nefurnizării agentului termic și acceptă resemnați situația. Cei care reclamă lipsa căldurii sunt debitori care se află în faza de executare silită, ori au debite foarte mari aflate pe rolul instanțelor judecătorești, dar care au pretenții similare cu mărimea datoriilor lor.»
Comunicatul este semnat de Jănel Iosub, directorul societății.