Dacă aleșii locali își vor da acordul în ședința Consiliului Local de joi, 27 octombrie, Asociației “Juvenala” din Piatra Neamț îi va fi transmisă, cu titlul de folosință gratuită, o construcție în care a funcționat Centrala Termică nr. 19 (311 mp), în prezent dezafectată, situată pe str. Constantin Matasă. Beneficiara va putea folosi timp de 5 ani acest spațiu în vederea înființării unui Centru pentru copii și voluntari intitulat Juve.
Tot o centrală termică (CT 50) de 337,90 mp, amplasată pe strada Burebista, în cartierul Precista, dorește și Asociația N-E a Nevăzătorilor care vrea să înființeze un Centru de zi pentru vârstnici și persoane cu dizabilități. Inițial acest spațiu a fost dat în folosință gratuită Asociației “Future” în 2013.
În ambele cazuri, asociațiile respective trebuie să respecte angajamentul privind destinația amenajării, să achite lucrărilor de amenajare a spațiului și să obțină autorizația de construire în termen de 6 luni de la primirea-predarea spațiului, iar efectuarea lucrărilor să nu dureze mai mult de un an de la emiterea autorizației de construire. (Ana MOISE)