Măsura administrativ-fiscală la care au apelat cei din conducerea Spitalului Județean de Urgemță Piatra Neamț, de a taxa cu 1 leu orice intrare/ ieșire din curtea spitalului, a stârnit reacții din cele mai diverse, în principal de revoltă.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, contactat telefonic, a avut o abordare logică a chestiunii: ”Eu sper că se va reveni asupra acestei decizii. Nu este normal să plătești când duci un bolnav și nu petreci mai mult de zece minute, și acelea doar în trecere, prin incinta spitalului județean. Un om care merge la spital este clar că nu se duce de amuzament, ci pentru că are o suferință sau are pe cineva în suferință pe care dorește să-l vadă. Sper ca managerul spitalului, cei din Consiliul de administrație, să țină cont de sugestia mea, de simplu cetățean, și să ia cea mai bună decizie nu neapărat pentru veniturile suplimentare ale spitalului, cât mai ales pentru cetățenii județului care trebuie să fie principala prioritate pentru noi, toți”.
Rămâne de văzut dacă opinia lui Ionel Arsene, de simplu cetățean, dar și de președinte de județ, își va regăsi ecoul în fruntea celei mai mari și mai căutate instituții spitalicești din Neamț. Logic ar fi să da. (D.O.)