Ideea de a vopsi trecerile pentru pietoni din oraș cât mai strident, pentru a fi ”vizibile” s-a concretizat odată cu ”experimentul” din fața parculuui zoologic de pe strada Ștefan cel Mare. E unul din puținele locuri în care vopseaua, adusă de la Bacău, rezistă încă. Nu oferă, însă, siguranță, nici pentru pietoni, nici pentru șoferi. Ieri dimineață (17 noiembrie), deși nu era decât umezeala aferentă ceții, o femeie a căzut din picioare pe respectiva trecere, la primul pas făcut de pe trotuar, pe carosabil. Și nu este un caz singular. Am mai primit semnale de la cititori și toate se referă la faptul că vopseaua nu asigură aderență nici pentru oameni, nici pentru autoturisme.
”Prima trecere pentru pietoni a fost realizată cu marcaj roșu la Parcul Zoo”, ne-a declarat Tiberiu Niunin, unul dintre pietrenii nemulțumiți. ”Acum sunt mai multe vopsite. Am constatat că, pe umezeală, în special pe timp de ploaie, mașina începe să derapeze la trecerea peste marcaj dacă este călcată frâna. În calitate de pieton, pe același marcaj am constatat că se alunecă cu riscul de a cădea din picioare. Deja dimineața, când sunt temperaturi negative, se alunecă rău de tot. Îmi imaginez cum va fi după ce cade zăpada”.
Până să cadă zăpada și să se depună pe carosabil, o sumedenie de pietreni s-au plâns polițiștilor rutieri, care au făcut diverse adrese spre comisia de profil de la primărie, dar n-au primit niciun răspuns. Încă.
Până ce Publiserv, societatea primăriei care s-a ocupat cu vopsitul experimental și cu marcajul strident, va inspecta trecerile pentru pietoni să vadă dacă sunt ”conforme” sau nu, oamenilor nu le rămâne decât să constate ei înșiși. La parcul zoo, zebra e suficient de alunecoasă încât fabricantul vopselei să pună de un parteneriat cu secția de ortopedie a spitalului județean. În fața Școlii nr. 4 cum o știe lumea, vopseaua s-a cam dus, semn că nu există compatibilitate deplină nici cu asfaltul, nici cu ploile care au ”spălat-o”. Au rămas niște ”petice” care s-au încăpățânat să-și mențină statutul de patinoar la vreme de ploaie. În fața Școlii 8, unde există o altă trecere experimentală, este singurul loc de care lumea se declară mulțumită și nemulțumită în același timp. E bine că s-a supraînălțat trecerea, pentru că șoferii sunt obligați să ruleze cu maximum 30 km/h, așa cum ”spun” indicatoarele, însă vopseaua e la fel de alunecoasă. Partea bună este că elevii nu mai stau jumătate de oră să aștepte să le acorde cineva prioritate, partea proastă este că unii dintre ei, care nu au încălțăminte antiderapantă, fac ”mătănii” până pe trotuarul celălalt. Iar dincolo de constatări, le reamintim distinșilor reprezentanți ai Primăriei și ai Publiserv, că suntem în a doua jumătate a lunii noiembrie și sunt posibile opricând fenomene care ne ”surprind” în fiecare an: lapoviță, zăpadă și polei. Așa că ar fi indicat să ia măsuri cât încă mai permite vremea o revopsire a zebrelor, dacă se poate cu un produs care să asigure aderență și echilibru, indiferent că este vorba despre două picioare sau despre patru roți.
Cristina MIRCEA