1 decembrie 2016, un restaurant din centrul municipiului Piatra Neamț, puțin după prânz. Grupuri diverse, fiecare cu treaba și consumația lui, dar cu aceeași Sărbătoare. La un moment dat, din rândul invitaților oficiali veniți de la Orhei, unul se-nseninează brusc la față și aproape se repede la cineva sosit cu alt grup, strigând ”Dom’ primaaar!”. Uluirea multora s-a transformat pe dată în emoție. Andrei Calcea, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Orhei, printre altele fost ziarist și fost participant la războiul din Transnistria, îl sorbea din ochi pe Marinel Burduja, primul primar al Pietrei, imediat după Revoluție. Nu se văzuseră de peste 26 de ani. Personajul cu adevărat greu de prins pe aici rămâne mai degrabă Burduja Senior. Că lipește afișe și împarte fluturași pentru fiul său, Sebastian, nu e greu de bănuit. Pe de altă parte, în termeni gazetărești, e un adevărat trofeu.
La începutul lui ianuarie 1990, când Consiliul Frontului Salvării Naționale l-a numit primar provizoriu peste Piatra Neamț, pietreanul Marinel Burduja avea 36 de ani împliniți de câteva luni. Împrejurările exacte de atunci sunt greu de reconstituit. Certe rămân faptele: un tânăr inspector al Băncii de Investiții devenea primar al reședinței de județ, în timp ce un constructor de prestigiu, regretatul Alexandru Țibulcă, era instalat prefect de județ.
A absolvit Liceul ”Petru Rareș” în 1972 și, vreme de 10 ani, a rămas unul dintre cei doi nemțeni, alături de prietenul său Virgil Ardeleanu din Tazlău, care a terminat vestita Facultate de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București. Din vremea liceului, de parcă ar fi vorbiți între ei, și el, și colegii povestesc despre un corist premiant și curtea asiduă pe care o făcea Marianei Pricop, viitoarea soție. De altfel, totdeauna amintește rolul vieții de familie și al sprijinului primit, alături de soție și cei doi copii, Mădălina și Sebastian.
Cât privește cariera în comerț exterior, jaloanele amintirilor sunt seci și clare. A început la CONFEX, care exporta haine, după care a trecut la Centrul Național Aeronautic, unde s-a ocupat în mod special de exportul de elicoptere fabricate la Ghimbav, sub licență Aerospatiale – Franța.
Deși în 1983 a obținut o a doua licență importantă, în Drept Internațional, în 1986, cu soția medic stagiar, cu doi copii și cântărind bine, în primul rând, salariul propriu de 1.710 lei și rata la casă, n-a mai rezistat în București. A venit acasă.
Anii petrecuți în Banca de Investiții rămân de referință: ”Am avut posibilitatea să cunosc în amănunt toată economia și, în mod special, toată industria județului Neamț. E o perioadă la care țin foarte mult, pentru că am cunoscut sute și mii de oameni. Îmi amintesc cu mare drag de Doru Vasiliu și Constantin Mareș, de care mă leagă de ani de zile o prietenie foarte serioasă, și de regretatul director Mircea Mîndrilă”.
Revoluția l-a prins într-un control la Fabrica de Volvatir de la Târgu Neamț și a venit într-un suflet acasă, fiindcă se zvonea că e apa otrăvită și nu știa cum să-și salveze familia. A urmat episodul din noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1990, cu convocarea la CFSN Piatra Neamț și propunerea de-a fi primar, dar nu mai ține minte cum l-au convins. Îi e greu să facă un rezumat al mandatului de primar, dar alege esențialul: ”Am avut de înfruntat dificultăți pe care nu le-aș fi bănuit vreodată. Ce-am făcut, timp de 6 luni? În primul rând, am asigurat o viață normală în Piatra Neamț. Orașul a avut apă, a avut căldură, a avut alimente. Nu au fost mișcări populare de amploare, poate cu excepția scandalului de la IJGCL și a momentului când am fost sechestrat la Forțele de Muncă de cei liberați din pușcării, care doreau să le dau locuri de muncă în ziua respectivă.
Cred că primăria a fost condusă de o echipă de oameni minunați, foarte buni profesioniști. Nu pot să-i uit pe Mircea Rusu, pe Cristi Constantinescu, Mugurel Iacob sau Lică Vișan, care au petrecut alături de mine zile și nopți încercând să păstrăm orașul în stare de funcționare. Acea perioadă a fost pentru mine cea mai încărcată de responsabilitate socială din viața mea. Trebuie să aduc aminte de punerea bazelor înfrățirii cu Orhei și Roanne, de mulțimea de vizite pe care le-am organizat pentru diverse organizații și instituții caritabile care au cărat zeci și zeci de camioane cu ajutoare pentru cei aflați în nevoie”.
Cu gândul la temele preferate ale acestor timpuri, Burduja are o completare: ”În acea vreme – subliniez și e foarte important -, nu au fost niciun fel de abuzuri, nu a fost niciun act de corupție. Primăria Piatra Neamț a funcționat în condiții excepționale, respectând cu strictețe toate normele, începând cu cele de bun-simț și moralitate”.
Există și o realizare de excepție, în context național: ”Realizarea de care sunt cel mai mândru e că de la Piatra Neamț a plecat ideea Federației Municipiilor din România. Funcționează și astăzi, ca asociație, și a pornit de la ideile, generoase și foarte îndrăznețe la vremea respectivă, de a uni forța autorităților locale într-o singură voce în dialogul cu administrația centrală”. Deși s-a născut sub FSN, nu a fost la remorca frontului. FMR a rămas, bună vreme, un factor de rezistență al administrațiilor, adesea în opoziție, față de guvernanți. ”Luptam împotriva excesului de centralizare, pe care noi l-am remarcat de atunci. Poate ăsta-i și motivul pentru care eu nu am fost membru FSN”, subliniază Marinel Burduja.
Avea să candideze ca independent pe lista FSN pentru Camera Deputaților, la alegerile din 20 mai 1990. A deținut poziția de vicepreședinte al Comisiei de politică externă, șef fiindu-i Corneliu Mănescu, ”o personalitate specială a Diplomației României. Când m-a sunat de la Washington, să-mi propună să preiau președinția comisiei, era prea târziu. Era exact în ziua în care am demisionat din Parlament”. Pe Mănescu îl cunoscuse la Piatra Neamț, dar abia când a devenit primar, după ce Alexandra Mănescu și ginerele Petre Ninosu avuseseră domiciliu forțat la noi.
A demisionat din Parlament pentru că a avut un vis, să aducă Banca Română de Comerț Exterior la Piatra Neamț. Oricum, își dăduse seama repede că locul nu-i era printre aleșii poporului: ”Era o dezordine cumplită, era o teribilă pierdere de timp. Eram alături de oameni care nu aveau nicio legătură cu dorința de a face bine țării. Am trăit momente de amar, momente de dezgust. Și mi-am adus aminte ce îmi spunea tata: «Dragul tatii, rămâi în banca ta»”. Și a rămas în bancă, însă de alt fel.
Inaugurarea sucursalei pietrene a BRCE s-a marcat în octombrie 1991. Era prima din Moldova, o apariție neașteptată și avea să devină sucursală-etalon, foarte bine primită și îmbrățișată de marii actori economici. Toate drumurile Moldovei duceau la Piatra Neamț. Sucursala avea greutatea unui adevărat centru regional. Într-o ordine simplă, după Federația Municipiilor din România, vine ca o a doua premieră de excepție ctitorită de Marinel Burduja la el acasă.
În 1994, a fost promovat în centrala băncii, în board-ul executiv, ca vicepreședinte. Era cel mai tânăr vicepreședinte din tot sistemul bancar din România. Între timp, apăruseră și alte bănci, dar BRCE domina piața. ”Era un adevărat monstru sacru, care, din motive pe care nu vreau să le discut acum, trebuia distrus. BRCE deținea un rol excepțional în promovarea capitalului autohton”, spune Burduja cu năduf.
A plecat de acolo în mai 1996, înainte de a începe scandalul BANCOREX. ”A fost o despărțire dureroasă, cu multă suferință, dar am preferat să plec, să îmi văd de treaba mea, să rămân un om în banca mea, vorba tatii, lăsându-i pe cei care vor să își facă de cap să își facă de cap până la capăt”.
Au urmat Credit Anstalt (prim-vicepreședinte), ABN AMRO (vicepreședinte), Raiffeisen (prim-vicepreședinte din 2001 până-n 2012) și un alt ”gând, vis și ambiție”: să facă o bancă românească, una cu capital autohton. A făcut Banca Română de Credite și Investiții. Din păcate, proiectul, dus până în stadiul de a funcționa, n-a mers, iar el a plecat din nou, la o instituție financiară nebancară, pentru un alt proiect.
Astăzi, la 63 de ani, cu ce se ocupă Marinel Burduja?… ”Astăzi lucrez pentru români, în diverse forme, într-o asociere de specialiști care se ocupă de prognoze. Este o organizație non-profit, în care încercăm să ne punem toți experiența, informațiile, știința și să creionăm niște direcții strategice de dezvoltare pentru țară. Lucrez la un proiect de platformă electronică prin care să înlocuim practica bancară clasică”.
… Dar, dintre toate cele pe care le are în palmares, cel mai mândru și mai mândru este de lunile acelea, din 1990, cât a fost primar la Piatra Neamț.
* Despre…
- Managementul privat al companiilor de stat
”Este o mare cacealma! Este o gogoriță ordinară a ultimelor guverne, care, de fapt, nu au vrut decât să perpetueze, sub o formă oarecum scuzabilă, niște structuri ale lor. Toate concursurile date pentru așa-zisul management privat au fost de formă. Cei numiți erau deja aleși. Managementul privat n-a funcționat și n-o să funcționeze niciodată în România.”
- BRCE, un fenomen unic
”BRCE este cea mai mare bancă pe care a avut-o vreodată o țară din Europa de Răsărit. Era prezentă în Germania, în Franța, în Anglia, în Italia, în Egipt, în SUA, lucru care nu se va mai întâmpla niciodată cu o bancă românească.”
- Fapte și reputație
”Un lucru de care sunt foarte mândru e că am lucrat atâția ani în poziții de vârf în structurile bancare ale acestei țări. Am respectat cu sfințenie limitele de competență, am respectat cu sfințenie legile țării, am respectat cu sfințenie normele interne ale băncilor la care am lucrat și nu am avut niciodată – nici în plan personal, nici în plan colectiv – niciun fel de incident bancar. Oamenii care au lucrat în coordonarea mea au ajuns în poziții foarte bune, sunt specialiști respectați.
Comentariile aiuristice, făcute de unii și de alții, au fost fără bază legală, fără argumente, ascunzând sub lașitatea anonimatului niște interese care, în realitate, erau foarte vizibile. Pentru mine vorbesc faptele și vorbește reputația pe care o am, ca bancher și ca om.”
Mirel COȘOVA
