Alegerile la țară: campanie pe șoptite, vot pe nimerite

După o campanie electorală făcută în șoaptă, atmosfera din ziua votului a fost pe măsură. Spre deosebire de alte scrutinuri, când întreaga țară vibra în ziua alegerilor, se simțea oriunde tensiunea, se trăia la maximum agitația, iar pe alocuri se mai scoteau și săbiile din teacă, pe 11 decembrie nimic nu trăda faptul că România își alege parlamentarii. Poate doar faptul că școlile în care funcționau secții de votare erau deschise, iar prin curțile lor era un pic de animație. Nu prin toate. Pentru că în satele cu doar 200-300 de locuitori, în care școala (sau grădinița) funcționează în niște case absolut obișnuite și aflate în mare nevoie de renovare, nu se mișca nimic. Cel puțin până la orele prânzului, când toată suflarea a fost la biserică , iar pe ulițe rar întâlneai vreun om. Între orele 12 și 14, satele s-au mai dezmorțit, dar în ritmul normal al unei zile de duminică.

La Săvinești, de exemplu, terenul de sport din vecinătatea școlii (unul cu gazon sintetic, care arată foarte bine) era plin de copii, în vreme ce, în părculețul de alături, dotat cu aparate de făcut mișcare în aer liber (unele deja incomplete), nu ”mișca” decât o găină, rătăcită de suratele ei. Oamenii din biroul secției de votare, cei mai mulți localnici, ne-au spus că satul e îmbătrânit și, tocmai de aceea, se așteptau la o prezență mai mare la vot, știut fiind că persoanele în vârstă sunt și cele mai conștiincioase. De data asta, chiar după ”valul” de la prânz, din 1.451 de alegători, doar 400 trecuseră pe la urne. La cealaltă secție, din colonie, unde listele cuprind și mai mulți votanți (1.682), prezența era și mai slabă – 286. Unii din săteni sunt plecați în străinătate, la muncă, e adevărat, dar nici cei care au rămas acasă nu s-au grăbit să se ducă spre secția de votare. Primul votant, care s-a dus și a așteptat să se deschidă secția, a fost un bărbat de 62 de ani, care întotdeauna, la toate alegerile, procedează la fel. Trăiește din ajutor social.

De la fereastra clasei în care au fost amenajate cabinele, se văd blocurile-fantomă, rușinea coloniei. Insalubre, cu pereții străpunși de tot felul de burlane, dau impresia că, în curând, se vor prăbuși de la sine. Locatarii, însă, se vede că au altă părere, de vreme ce unii și-au schimbat ferestrele din lemn, cu termopane.

* Record la Roznov – cea mai slabă prezență la vot din ’90 încoace

La cea mai mare secție de votare din Roznov, la școala de lângă primărie, unde, de regulă, până la orele prânzului votau între 500 și 600 de locuitori, de data asta au venit doar 250, din 1.726. Mulți din cei care s-au dus la urne sunt de etnie romă și, ca la fiecare scrutin, au probleme cu neștiința de carte. De regulă, doar unul din familie știe să citească și, atunci, când e vorba despre soț-soție, intră amândoi în cabină, punând la încercare vigilența comisiei. Ca să se evite nerespectarea legii, romii au fost sfătuiți să se uite pe buletinul de vot afișat pe ușă, să țină minte simbolul partidului pe care vor să-l voteze și abia apoi să treacă la fapte. Nici asta n-a funcționat! De la ușa școlii până la ușa clasei au uitat. Dar au votat. Ei știu ce-au nimerit!

Și la Zănești, la Secția 485, au fost, la un moment dat, două persoane în cabină. Motival și legal, însă. Un tânăr nevăzător, care are însoțitor și documente în acest sens, a votat cu ajutorul mamei lui. În rest, prezență palidă, ca peste tot: 320 din 1.472. Și câțiva de prin Iași și de prin Bacău, care au intrat să voteze, dar li s-a spus că nu se poate. Localnicii, cei mai mulți, și-au văzut de ale lor, s-au dus la plimbare, în vizite ori s-au odihnit, pur și simplu.

* Declarația zilei: ”Trebuie date jos satanele astea!”

La Tazlău, comuna formată dintr-un singur sat, au fost două secții de votare: una la căminul cultural (care mai păstra în stâlpii porților doi brazi, cam uscați, de la ultima nuntă), și cealaltă la școală. Lumea – relaxată și bucuroasă de vremea bună. Spre urne nu s-a grăbit mai nimeni.

Până la prânz, ambele secții abia au adunat vreo 200 de voturi, din peste 2.300 de alegători. Primul care a pus ștampila, la căminul cultural, era chiar un membru al secției, dar și al Asociației italienilor din România. E român get-beget, trăiește în sat, dar a lucrat vreo 15 ani prin Italia. A votat cu speranța că și România ar putea ajunge, cândva, la nivelul țării în care și-a petrecut o parte din viață, dar nu prea are încredere că o să prindă alte vremuri.

La școală, patru săteni, matinali, au venit înainte de ora 7 și au așteptat câteva minute până să voteze, iar apoi a fost pauză. Rar, câte cineva mai intra totuși, dar puțini față de alte rânduri de alegeri. Ca peste tot, erau și oameni care nu știau exact pentru ce votează, dar voiau să fie ”în rând cu lumea”. Dar și alții, extrem de hotărâți. Un bărbat, care-și aștepta prietenul să meargă la o bere, ne-a spus clar de ce stă afară, deși venise până în ușa secției: ”M-am jurat că nu mai votez! Au dreptate ăștia la televizor când spun de două Românii. Ei au România lor și vin pe la noi numai din 4 în 4 ani, iar noi avem România noastră, asta de fiecare zi. Cine are de votat, să voteze! Eu am zis că nu mai contribui ca niciunul să ajungă în Parlament, la dormit și la furat!”.

Pe stradă, în dreptul casei lui I.I. Mironescu, o bătrânică simpatică, pe care am întrebat-o dacă știe cine locuiește în casa de alături, o construcție foarte frumoasă, cu arhitectură veche. Nu și-a amintit numele, dar știa sigur că moștenitorii – o familie care se trage din viță bună, după cum a spus – au schimbat acoperișul și gardul și lucrează la interior. ”Cam cu greu, că-s camerele înalte și multe. Am fost în casa aia, e tare frumoasă. Și în casa Mironescu am fost, o dată numai, la făcut curat. Are sobe din alea vechi și o vatră lată, un beci mare și camera multe, e mărișoară. Partea de jos e din cărămidă, aia de sus din lemn. Veneau copii pe aici, se adunau cu profesorul Potop, citeau poezii. Dar de câțiva ani nu mai vin. Cică o vinde”.

Când am întrebat-o dacă a fost la vot, bătrânica blândă și cu drag de povestit s-a încruntat brusc: ”Da’ cum să nu mă duc? Trebuie date jos satanele astea! Toți veneticii, bâlbâiții și bulbucații au ajuns să conducă țara! Nu găseam un român de-al nostru să fie președinte? Când îl văd pe ăsta cum râde, are gura aia, parcă e capcană de câine! Și femeia lui la fel! Păcat că n-am eu cum să le dau un telefon ăstora, că, la câte am să le spun, cred că aș face spume la gură. Am fost și-am votat, numai să scăpăm de ei! Am votat cu Ponta!”

* Parcarea Mănăstirii Nechit plină, la vot 8 oameni

În curtea Mănăstirii Nechit, unde există două parcări încăpătoare, erau peste 120 de mașini. Nu doar de Neamț, ci și de Bacău și de Iași. Înăuntru – lume multă, de toate vârstele. O parte din credincioși stăteau, însă, afară și ascultau slujba, care răsuna în toată curtea. Oamenii se închinau, se rugau pentru ale lor, aprindeau lumânări sau își dojeneau copiii prea neastâmpărați. Mulți erau din sat, un sat mic, cu doar 231 de locuitori. Nu trecuseră pe la secția de votare. Am întrebat, în șoaptă, o femeie între două vârste dacă se duce. A spus că nu, dar n-a vrut să explice, deși era în curte și ar fi putut vorbi. A făcut doar un gest de lehamite, cu mâna.

Pe la secție trecuseră 6 oameni. Erau 8 voturi, pentru că 2 din membrii biroului s-au grăbit să-și exprime opțiunea. Printre ei, o fată de 18 ani, elevă la Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț, care a votat pentru prima oară. Și tot pentru prima oară era membră în biroul unei secții. Emoționată – colegii au pârât-o că-i cam tremura mâna când a pus buletinele în urne -, n-a prea vrut să vorbească și nici să fie fotografiată. Dar votase. Și era un eveniment important pentru ea. Pentru mulți alții, poate dezamăgiți, poate fără capacitatea de a mai spera, poate fără convingerea că votul lor înseamnă ceva, ziua de 11 decembrie a fost o duminică frumoasă de iarnă și atât. Ei au decis să rămână în ”România noastră” și să păstreze distanța față de ”România lor”. Timpul va arăta dacă au luat decizia bună.

Cristina MIRCEA